Pianul lui Elvis a fost scos la licitatie

Pianul lui Elvis a fost scos la licitatie

Elvis Presley

Un pian care i-a apartinut lui Elvis Presey a fost scos la licitatie pe site-ul eBay, iar momentul ales nu este unul intamplator. Anul acesta se implinesc 30 de ani de la moartea legendarului cantaret.

Pretul de pornire este de 250.000 de dolari, insa reprezentantii proprietarilor sustin ca spera ca pianul sa fie vandut pentru o suma de aproximativ 2 milioane de dolari.

Cei care doresc sa participe la licitatia pentru pianul alb, marca Knabe, o pot face pana pe data de 18 august.

Pianul a fost cumparat de Elvis in 1957 dintr-un magazin din Memphis, statul Tennessee. Pana in 1969, pianul s-a aflat la Graceland, celebra casa din Memphis a starului, cand a fost inlocuit de un altul, daruit de Priscilla Presley.

Pe 16 august se implinesc 30 de ani de la moartea cantaretului. Pentru a marca aceasta comemorare la Graceland vor fi organizate diverse evenimente in amintirea lui Elvis Presley.

Un text de: Florentina Liutic, Foto: www.cinemagia.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro