Reacţia lui Dani Oţil când şi-a văzut iubita în rochie de mireasă. Naşul Mihai Bobonete a făcut anunţul despre nuntă!

Publicat pe

Zilele trecute, Dani Oţil a avut parte de o apariţie de zile mari! Iubita sa, modelul Gabriela Prisăcariu, a defilat într-o rochie de mireasă chiar în emisiunea lui de la Antena 1 şi telespectatorii au văzut strălucirea din ochii lui Dani, dincolo de glumele cu care încerca să spargă emoţia momentului. Pare că-i mai desparte un pas de nuntă, iar Mihai Bobonete deja a dezvăluit că le va fi naş.

Relaţia dintre Dani Oţil şi fotomodelul Gabriela Prisăcariu este ţinută sub lupă de către fanii matinalului de la Antena 1, mai cu seamă că aceasta este prima poveste de amor pe care şi-o asumă public de la Mihaela Rădulescu încoace.

În primele luni ale relaţiei, cei doi au evitat să se afişeze împreună şi îşi postau separat fotografii din vacanţele petrecute împreună. Iată că, de puţin timp, Dani şi Gabriela nu se mai ascund, ba chiar fotomodelul a venit de câteva ori la Neatza, în scop profesional, însă, dar suficient cât să se observe strălucirea din ochii amândurora.

Vineri, Gabriela Prisăcariu a defilat în rochie de mireasă la Neatza şi reacţia lui Dani a spus mai mult decât o mie de cuvinte. Matinalul nu şi-a putut ascunde emoţia şi chiar a încercat câteva glume cu creatoarea de modă pentru a risipi din tensiunea momentului. „Nu-i aşa că asta nu este o rochie de mireasă? Este una de seară, nu?', a glumit Dani. „Ba este o rochie de mireasă şi Gabriela arată senzaţional!', l-a asigurat designerul Elena Perseil.

Dani a făcut şi o poză alături de iubita sa, care purta rochie de mireasă şi mimica amândurora spune foarte multe. Sunt foarte fericiţi împreună, iar nunta pare să fie la doar un pas distanţă.

Mihai Bobonete, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dani, a lăsat să se înţeleagă faptul că vedeta Antena 1 şi Gabriela Prisăcariu se pregătesc temeinic de nuntă, iar el le va fi naş.

Zilele trecute, Dani Oţil a postat un mesaj emoţionant, o adevărată odă adusă prieteniei cu Bobiţă'. „Pentru că ne știm de când mâncam cârnăciori în bucătăria lui minusculă… Pentru că jucăm fotbal uneori… Pentru că am leșinat de râs şi când avea o țeavă în plămân, în spital… Pentru că venea la Neatza şi ne încărca pe toţi ca o baterie externă… Pentru că ia râsul în serios…', a afirmat Dani Oţil, referindu-se la prietenul său, Bobonete.

Impresionat, actorul a reacţionat imediat: Mulţumesc, finule!'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro