La începutul lunii august, frații Andrew și Tristan Tate, trimiși în judecată pentru constituirea de grup infracțional, trafic de persoane și viol, au scăpat de măsura arestului la domiciliu și sunt cercetați sub control judiciar, potrivit deciziei luate de Curtea de Apel București. Recent, Tristan Tate a oferit un interviu în care a vorbit despre perioada petrecută în spatele gratiilor, dar și despre bunurile confiscate de autoritățile române. Iată declarațiile acestuia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Tristan Tate, primele declarații după ce a scăpat de arestul la domiciliu. La sfârșitul anului trecut, frații Andrew și Tristan Tate au fost arestați, sub acuzația că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. După trei luni petrecute în spatele gratiilor, milionarii britanici s-au aflat sub măsura arestului la domiciliu. În urmă cu câteva săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti a dispus revocarea măsurii, iar frații Tate sunt cercetați sub control judiciar.
Tristan Tate, primele declarații după ce a scăpat de arestul la domiciliu
Tristan Tate a oferit, pentru Antena 3 CNN, primul interviu de la începerea anchetei DIICOT. Milionarul britanic a vorbit despre perioada petrecută în spatele gratiilor, timp de 3 luni, fiind de părere că arestul a fost o „nedreptate' la adresa lui.
„Ca un om care trăiește în lux și confort tot timpul, bineînțeles că închisoarea nu este luxoasă sau confortabilă. Știi, de fapt nu am avut probleme cu închisoarea. Nu m-am supărat în închisoare, nu m-am enervat în închisoare. Nu m-am simțit frustrat în închisoare. M-am uitat în jurul meu la paturile metalice reci, cu saltele murdare și foarte incomode, cu insecte și gândaci în jur și nu este un loc plăcut pentru a fi.
Dar asta mă face și fericit, pentru că nu cred că infractorii merită confort. Singura nedreptate pentru mine a fost că eram acolo. Dar când am auzit poveștile unora dintre ceilalți bărbați care erau în închisoare cu mine: tipul ăsta a bătut un bătrân cu o lopată, tipul ăsta a furat de la o bătrână, tipul ăsta e un adevărat traficant de persoane, tipul ăsta e un proxenet, tipul ăsta e un traficant de droguri.
Am zis: Știi ce? E bine! Mă bucur că pușcăria e nașpa, pentru că nu cred că infractorii merită luxul. Așa că nu aș schimba nimic la pușcărie, în afară de faptul că m-au trimis acolo pentru că nu am vrut să fiu acolo. Chiar şi în drumul meu spre închisoare, îi întrebam pe gardieni cum este închisoarea, cum ar fi dacă trebuie să mă lupt cu cineva care mă atacă? Mi-am verificat aderența pantofilor pentru a mă asigura că pantofii mei au o aderență bună, pentru orice eventualitate, știi, eram pregătit pentru închisoare, pentru că sunt pregătit pentru orice', a declarat milionarul.
Tristan Tate vrea să recupereze un ceas confiscat de autoritățile române
În timpul anchetei, procurorii DIICOT au confiscat mai multe bunuri deținute de frații Tate, între care proprietăți și mașini de lux. Andrew Tate susține că vrea să recupereze un ceas confiscat de autorități, care, spune el, are valoare sentimentală și aparțiea tatălui său.
„Au luat 11 mașini, şase ceasuri, câteva lingouri de aur, niște bani, niște criptomonede. Știți, au luat ceasul tatălui meu, tatăl meu a murit și avea un ceas(…) ieftin, care costa poate 100 de dolari și care se afla în seiful meu, pentru că era prețios pentru mine, și au primit ordin să ia toate ceasurile din seiful meu și au luat, evident, unele foarte scumpe, dar l-au luat și pe acela. În acest moment al procedurilor, nu știu și nici nu-mi pasă ce primesc înapoi, adică nu poți să iei un(…) și să îl parchezi timp de opt luni fără să pornești vreodată motorul, fără să îl întreții. Dacă o să îmi recuperez aceste mașini, vor fi defecte și vor avea probleme. Știi, dacă aș trăi într-o lume perfectă, aș spune nu le mai spuneţi oamenilor că sunt un infractor, păstraţi mașinile astea nenorocite. …Nu-mi pasă, știi, așa că nu ştiu dacă o să le recuperez. Sper să le recuperez pentru că le pot vinde și să recuperez niște bani, pentru că am pierdut mulți bani din asta, dar vreau doar ceasul tatălui meu. Asta e tot', a mai mărturisit Tristan Tate pentru sursa menționată anterior.
Sursa foto: Hepta