Ups! Soția lui Răzvan Fodor a dezvăluit fanteziile artistului: "Visează să umblu prin casă ca Eva a lui Adam și..."

Publicat pe

De zece ani (în septembrie), Irina și Răzvan Fodor formează unul dintre cele mai simpatice cupluri din showbiz, celebri fiind nu doar pentru declarațiile de dragoste atipice pe care și le fac adesea, dar și pentru umorul din relația lor. Spre amuzamentul fanilor, Irina a dezvăluit pe Instagram care sunt fanteziile arzătoare ale soțului ei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

În 2007, Răzvan Fodor a cunoscut-o pe Irina, o tânără studentă la Jurnalism, iar trei ani mai târziu se căsătoreau, devenind ulterior părinții unei fetițe, Diana, acum în vârstă de 10 ani. Cei doi au postări pe cât de amuzante, pe atât de siropoase, pe Instagram, iar fanii îi copleșesc mereu cu felicitări pentru relația frumoasă pe care o au.

Prin urmare, pentru a le cânta în strună celor care se declară amuzați de ironiile pline de umor pe care soții Fodor le fac unul la adresa celuilalt, Irina a dezvăluit în stilul său caracteristic care sunt cele mai ascunse fantezii ale partenerului său.

'Pentru că ieri a fost duminică, am avut timp de povești și relaxare în familie. 🥰😅Și pentru că suntem atenți unul cu celălalt și receptivi la dorințele partenerului, în urma discuțiilor cu soțu, s-au tras următoarele concluzii:

1. Fodor visează să umblu prin casă ca Eva a lui Adam, și, o dată la jumătate de oră, să vină toamna, să se usuce frunzele și să cadă. Eu visez să nu își mai arunce șosetele lângă canapea.

2. El are fantezii cu mine făcând sarmale ca la mama acasă, eu îmi doresc doar să curețe pasta de dinți de pe chiuvetă, că schema aia cu capacul de la toaletă a învățat-o.

3. El are fantezii despre cum o să se pună cu foarfeca pe pijamalele mele flaușate și să dorm, ați ghicit, tot în costumul Evei. Eu îmi doresc doar să aibă și el pijamale. Măcar un set.

4. Eu visez la băi fierbinți împreună, el, la dușuri scoțiene.

5. El visează să conduc ca la NASCAR, eu visez să nu mai iau borduri.

6. Eu aș vrea să vină, într-o zi banală de marți, îmbrăcat la costum și să îmi propună o cină de 5 stele. El vrea să stăm în curte, la foc, lângă vatră, ca doi haiduci…

Vă rog să vă simțiți libere/liberi să completați mai departe, cu propriile dorințe și fantezii. O să se împlinească o laie, după cum vedeți mai sus. Să aveți o săptămână minunată! #family #couple #funny #husband #wife #couplestorie', a publicat pe pagina sa de Instagram soția lui Răzvan Fodor.

Ups! Soția lui Răzvan Fodor a dezvăluit fanteziile artistului: "Visează să umblu prin casă ca Eva a lui Adam și..."Ups! Soția lui Răzvan Fodor a dezvăluit fanteziile artistului: "Visează să umblu prin casă ca Eva a lui Adam și..."

Cum s-au cunoscut Irina și Răzvan Fodor

Răzvan Fodor a povestit că el a fost cel care s-a ținut după Irina și a insistat câteva luni până când ea să cedeze.

„E un secret pe care îl știe gașca mea de apropiați, dar acum după 10 ani pot să-l împărtășesc. Eu am cunoscut-o pe nevastă-mea în 2007. Secretul ar fi că am alergat-o cu patul pe la Leu, pe acolo la cămine, vreo 3 luni și jumătate, ceva de genul ăsta. Pe vremea aia treceai la „pierdute după două săptămâni maxim. După ea am alergat vreo 3 luni, aproape 4. Cel mai mult de până acum, dar a meritat. Mi-am dat seama că ea e, ăsta a fost și motivul real pentru care am insistat atât, că altfel fugeam de mult, a povestit amuzat Răzvan Fodor.

Răzvan a povestit că înainte de a se convinge că Irina e aleasa și înainte de a o cere în căsătorie, a fost nevoit să o supună unor teste. Se pare că Irina le-a trecut pe toate cu brio, dat fiind că este femeia care îi este alături de mai bine de 13 ani.

„Am luat-o și am târât-o după mine până în India o lună de zile. Am mers cu trenul, am mers pe jos, nebuni, prin mizerie și ăla a fost un test pe care eu i l-am dat. După mi-am dat seama că este femeia alături de care vreau să trăiesc’, a precizat Răzvan Fodor.

Citește și:

Cornel Ilie vorbește despre divorț și deja știe cum ar trebui să fie femeia ideală: „Este o iubire între doi oameni care oricum vor fi legați toată viața'

Irinel Columbeanu trece prin clipe dificile, din punct de vedere financiar. Ce spune Monica Gabor despre el: „M-a ajutat mult'

E oficial! Andreea Berecleanu revine în televiziune, după 8 luni: a semnat cu Prima TV. Primele declarații

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter