William şi Kate – Prima vacanţă la schi alături de cei doi copii ai lor

Publicat pe

Kensington Palace a publicat astăzi o serie de fotografii cu Prinţul William şi Kate Middleton, surprinşi în timpul primei lor vacanţe la schi alături de cei doi copii ai lor.

 

Destinaţia aleasă de cei 4 iarnă în această iarnă a fost Alpii Francezi, iar fotografiile de familie sunt încântătoare.

 

„Este prima vacanţa în 4 şi prima în care copiii s-au jucat în zăpadă. A fost o vacanţă specială, scurtă, dar foarte distractivă, iar Ducele si Ducesa de Cambridge îi mulţumesc fotografului John Stillwell (The PA photographer) că a surprins atât de bine momentul', se arata în anunţul publicat de Palatul Kensington.

 

În timp ce Kate o ţine în braţe pe micuţa Charlotte care va împlini 1 an în luna mai, Printul George stă lângă tatăl lui. Toată lumea este fericită si se bucura de zapada. In 3 dintre fotografii nu apar decat William si Kate, imbratisati sau jucandu-se cu zapada ca doi copii.

 

Foto: Facebook

 

William şi Kate – Prima vacanţă la schi alături de cei doi copii ai lorWilliam şi Kate – Prima vacanţă la schi alături de cei doi copii ai lor
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter