Val Kilmer infirmă zvonurile despre boala sa

Publicat pe

Acum câteva, zile zvonurile despre o afecțiune mortală de care ar suferi actorul Val Kilmer s-au reactivat, alimentate de Michael Douglas, care la rândul său s-a luptat cu nemiloasa boală.

Aflat la Londra, Michael Douglas, care în anul 2013 a învins un cancer oral de gradul 4, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre lupta lui Val Kilmer cu aceeași boală. „Lucrurile nu arată prea bine pentru el. Mă rog să fie bine. De aceea nu ați aflat prea multe în ultima vreme despre Val”, a afirmat actorul, în vârstă de 72 de ani. Comentariul lui Douglas a realimentat zvonurile, cu atât mai mult cu cât Val Kilmer, în vârstă de 56 de ani, fusese suspectat și anul trecut de serioase probleme de sănătate, după ce a fost văzut la centrul medical UCLA și umblând aproape mereu cu gâtul acoperit cu o eșarfă.

De data asta, Val Kilmer a renunțat la tăcere, ținând să lămurească orice confuzie pe pagina se de socializare. El afirmă că îl iubește pe Michael Douglas, că e un prieten extraordinar, dar că acesta este prost informat și că a tras o concluzie greșită când Val i-a cerut o recomandare la medic din cauza unei inflamații în gât. Actorul îsi justifică discreția: „Unii fani au crezut în mod greșit că tăcerea mea în ceea ce privește problemele mele personale înseamnă, într-un fel, că nu m-am îngrijit de sănătatea mea, din cauza dependenței mele de rugăciune și dragoste. Nimic mai neadevărat!”. Apoi, Kilmer își liniștește admiratorii, spunându-le că e cât se poate de bine și că își vede în continuare de carieră. Așadar, fanii, și în special fanele, lui Iceman din Top Gun sau ai lui Batman nu mai au de ce să-și facă griji. Idolul lor mai are multe de trăit, pe ecran și în afara lui.

Oana Pantazi; Foto: Hepta

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter