Valentin Uritescu a rămas în memoria tuturor nu doar ca un actor de o sensibilitate rară, ci și ca un om care și-a privit viața cu o onestitate brutală și care a spus mereu lucrurilor pe nume cu o sinceritate debordantă. Puțini știu însă că în spatele zâmbetului de pe scenă s-a ascuns o luptă de o jumătate de secol cu o boală degenerativă și un destin pe care, uneori, l-a lăsat la mâna hazardului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Valentin Uritescu, modul inedit prin care a decis să se căsătorească
- 2 Și-a înşelat soţia de trei ori, deşi o iubea nespus
- 3 „M-am pricopsit cu neruşinarea asta de a spune tot”
- 4 50 de ani de luptă cu „monstrul interior”
- 5 „Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el”
- 6 Valentin Urirescu s-a stins la 81 de ani
Valentin Uritescu a recunoscut, cu sinceritatea care îl caracteriza, că momentele cruciale ale existenței sale au stat adesea sub semnul hazardului. Una dintre cele mai fascinante povești din viața personală a actorului este modul în care a decis să se căsătorească.
Valentin Uritescu, modul inedit prin care a decis să se căsătorească
Într-un ultim interviu oferit pentru adevarul.ro, actorul spunea că hazardul a avut un rol determinant în viața sa. De multe ori, 'a dat cu banul' sau a tras 'la bilețele' pentru a face alegerea cea mai bună.
„Mă, toată viaţa mea a fost un hazard. Am dat cu banul ca să decid dacă dau sau nu la teatru, am tras la bileţele dacă să mă angajez sau nu la teatrul din Brăila, am aruncat cu cuţitul în uşă să văd dacă se înfige, deci dacă mă căsătoresc cu soţia mea. Dar asta e o laşitate. Hotărârile mari, esenţiale, trebuie să le iei tu, de la tatăl meu am învăţat”, declara actorul în 2012 când anunța că se retrage de pe scenă.
Soarta a decis atunci pentru el, iar rezultatul a fost o căsnicie care a rezistat mai bine de 50 de ani, Valeria fiind cea care l-a îngrijit cu devotament până în ultimele clipe.
Pentru Valentin Uritescu, viața nu a fost un plan bine structurat, ci un șir de evenimente în care s-a lăsat purtat de instinct și noroc. Într-un alt interviu, actorul a spus:
„Toate marile hotărâri ale vieţii – facultatea, căsătoria – aşa le-am luat, dând cu banul. Dacă banul ar fi picat pe partea cealaltă, luam decizia diametral opusă. Aşa a vrut destinul, aşa am făcut.”
Și-a înşelat soţia de trei ori, deşi o iubea nespus
Valentin Uritescu a trăit o poveste de dragoste complicată cu Valeria, femeia care i-a fost alături până în ultima clipă. Actorul explica la un moment dat de ce a căutat fericirea în alte braţe, deşi o iubea pe soţia sa.
„Între mine şi soţia mea n-a existat pasiune. Pasiune a fost ceea ce am simţit pentru cele trei femei picate ca un trăznet, ca un cutremur devastator asupra mea, fără să doresc asta, în timp ce-mi adoram soţia. Cum cea mai mare parte a oamenilor nu poate înţelege asta, nu mă mai chinuiesc să explic”, declara el.
„M-am pricopsit cu neruşinarea asta de a spune tot”
Valentin Uritescu declara la un moment dat că a spus tot timpul lucrurilor pe nume, alegând chiar termenul 'nerușinare' pentru sinceritatea sa debordantă, într-o lume marcată de fals și ipocrizie.
'M-am pricopsit cu neruşinarea asta de a spune tot. Da, sunt un histrion nenorocit, în urma căruia poţi scuipa sau te poţi mira cum de-l mai poate îndura bunul Dumnezeu', mărturisea actorul.
Întrebat de unde numele „Uritescu”, actorul a spus: „Cred că de la urâcios, dar nu sunt sigur. Toţi bărbaţii din neamul meu au fost foarte sensibili, foarte delicaţi sufleteşte, poate din cauza asta păreau uneori urâcioşi'.
50 de ani de luptă cu „monstrul interior”
La vârsta de 33 de ani i s-a descoperit o formă relativ uşoară a bolii Parkinson, Sindromul Extrapiramidal, care avea să îi afecteze cariera artistică.
Timp de cinci decenii, Valentin Uritescu a dus un război de uzură cu această suferință care îi afecta controlul mișcărilor. „Acum, boala mea s-a agravat. Aşa e sindromul extrapiramidal. Nu e Parkinsonul ăla care te zvântă, pentru că niciodată capul şi mâinile nu mi s-au mişcat necontrolat. Picioarele, în schimb, îngrozitor mă afectează. Fac ce fac şi pic în genunchi”, spunea Valentin Uritescu cu câțiva ani înainte să plece dintre noi.
„Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el”
Actorul povestea cu durere despre momentele de disperare în care boala îl făcea să se simtă neputincios, ajungând chiar în pragul unor gânduri negre.
„Colega mea, Ioana Pavelescu, i-a povestit despre mine tatălui ei, care era medic. Acesta îl cunoştea pe marele profesor Voiculescu de la Spitalul nr. 9 (actualul Spital Bagdasar-Arseni, n.n.). M-am dus la el şi m-a internat vreme de zece zile, timp în care mi-a făcut toate analizele posibile.
Mi-era rău, din ce în ce mai rău. La un moment dat, luam un medicament care avea nişte reacţii secundare teribile. Îmi venea să mă sinucid. Când mergeam pe stradă şi vedeam un camion, îmi venea să intru în el.
Înainte de a pleca din Bucureşti spre casă, am intrat în Biserica „Sfântul Spiridon Nou', din Bulevardul Cantemir. M-am dus la Icoana Maicii Domnului, am îngenuncheat şi am început să plâng. Apoi, am ridicat privirea către icoana lui Iisus Hristos: ‘Doamne, te rog ajută-mă, mai dă-mi cinci ani, să văd ce se alege din mine!’. Şi mi-a dat treizeci şi ceva de ani!”, a mai povestit marele actor, Valentin Uritescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/001-cover-306-scaled.jpg)
Valentin Urirescu s-a stins la 81 de ani
Dragostea pentru profesie și sprijinul familiei l-au ținut pe linia de plutire. A continuat să joace, să scrie și să încânte publicul, transformându-și suferința într-o sursă de profunzime pentru personajele sale.
„De câţiva ani, cu precădere mai ales de un an şi jumătate, am intrat în ultimul capitol al vieţii mele. După cum vezi, sunt liniştit, nu mă îngrijorează gândul ăsta, nici disperarea, n-o să-mi pierd nici umorul şi nici n-o să mă vaiet. Am 70 de ani.
Toţi ai mei au atins 80, unii trecând dincolo de ei, alţii trecând şi de 90, rămânând cu mintea întreagă! Eu, prin viaţa pe care am dus-o şi prin beteşugurile dobândite, mi-am zis că m-aş putea socoti mulţumit să ating 70. I-am atins. Aşa că de-acum aştept să mă cheme, dar nu stau ca atunci când aştepţi trenul”, declara Valentin Uritescu într-un interviu acordat la vârsta de 70 de ani, cu 11 ani înainte să se stingă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/43-4.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/actorul-valentin-uritescu-a-implinit-80-de-ani.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/628012384_25626860396964147_6711581716442775393_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-radu-bucalae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7e4a5e2ac4cc60cb6ee6444be9d1ed98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_5e7d89c0d4a3972f678176dcd5a8c0ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_6bb7dceb813c66c5fc19e455b9c50b8a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_f7ae81b29353441374ccbec754c1561e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4900dc5e205ac1f86c59d93836f784d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/andreea-esca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-foto-2026-02-05t122835.066.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/victoria-raileanu-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/55-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-foto-cu-florin-piersic-jr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-gabi-tamas-sotia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/constantin-zamfirescu1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_d8f6fe1a5971e7eea9386bfcfd852df0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_149f0d76a5c68e4c88a22e22d95992d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_3bd8a0fd4994c31d4e2dff710bce0b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_7e4a5e2ac4cc60cb6ee6444be9d1ed98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4900dc5e205ac1f86c59d93836f784d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_772bddf0c84b3ae09f3d838680ea2960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_eb2450a043021efd52ffafbda82446f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a22d355c0271320202fd0370db760af1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a6b60c6df9835e2ef8472a94fc84c40e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97f6ed52d7a06be33c330d2e95069d67.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_4888a94a88f89ebd543e2ffb6d33bf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_5df3f6f3906b59118730368f900e2021.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0ba0a591f26c0c011d0d6e6dd4c175e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6a941afb0fb5f7ab6f56e86b27852d17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_258bd48174ac629d93a9516679ed7de3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bc0848752cc59c6d3a20ac6dace5daca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b15830dfa310f4a8e61253bbe1200957.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_31181a0451f3be4b21f03524504279c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5714908d2f6c565f865b55b1748ff3f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_06809ce46ad136ffe957df801a63264b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_185c0fa75542ec3327f12fcb8f9b664d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_dd5db04e9f3d31044b1f93d474041503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cedcaaea7d61d7771466b4c2140e262c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3ff99c70acd9862910973e04fddaa57f.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_6023efd83ab891cde1787540e3526dcf.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_92c3d4c0142eaaf3ea3fa639f24ab29a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_0267dd6c75ddbc99f6f17243f94c4bed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_e41bc1c29a0a63ca8b7639d64240d46f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_627d245abcb9b27eee6b6a4acc73b1eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_c29a8ab98de4f7e2d49cb774c2b4657d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7e958cfc888392fb9d37186288a0c8b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/profimedia-0874577933.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/uni-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/321-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/colaj-monica-anghel-marian-caraivan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f5b246815204605916a95cf58fa740b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5bddbffefb1dab97280985a612423a86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_27b12a124036d54259972df83787f8a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_88756dfff9e2996b053e93934f723e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_14189a6c4008a8ec89ca034a1c116b1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_b863bc1898066df040c679bc354993cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_6069c80b1155e34b3da635b699d39094.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4d8d9fdb78676b11cae87214c5dcca3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_2d8a7219d1a8f438affa5e82655aa585.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cb1033059b8fe9417a310bfa65958405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6e396978230a11a85c7805a56143563d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_3b1c31560a7f31664b42c7ce59d6a31d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_87679cfc93cef8db96618092708a8240.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_dfde4958793852b37438633c8b734e6b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_37e3aeb42c1994a8cb228cba2d7940ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_e352cc3bbfe7e9a3badfc25d6e69838a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_8e391a2373be1bfb0955207ff74cad6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_37b70cee5fac81992e771008453c8e81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9af322cf012fae868a133d34abc7ba7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6c4d3c92d4ee1340f5a2dcff086080b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_183d8b5fdcd61b1687f0cb760b99802d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9201dc21a37b6736f97aa02baa77c327.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b4621b845b1f28989aa8a36dd1126d8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_498ab6f9f7bf6016724a2e93643e041a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_68f51f4eefc2d6578e666b3b3d7c953b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_a31be6b12351578c8e46ee1f5b88955a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_8f7aba9d80409f1c4a01592f716a2f0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_25bfb9d2e2002989de86952ef10d86d8.jpg)