Vedetele apeleaza la terapia cu animale

Publicat pe

După ce moda patrupedelor-accesoriu a trecut, a revenit în tendințe beneficiul pe care animalele de companie îl au asupra sănătății noastre emoționale.

 

Dintre celebrități, Paris Hilton a profitat poate cel mai mult de moda cățeilor bine îndesați în genți minuscule și logo-uri mari, pe care îi afișa mândră oriunde mer­gea. Acum, patrupedele nu mai sunt „în tendințe, dar au rămas la fel de prezente în viața noastră datorită calităților lor terapeutice.

 

Pentru cei mai mulți dintre noi, animalele îndeplinesc funcția primară pentru care au fost adoptate, aceea de prieteni loiali care să țină la noi necondiționat. Ne do­rim să aibă mereu chef de joacă, să facă tumbe haioa­se, să stea în două picioare, să latre, să cânte, să sară, să țină mingea pe nas ca fo­cile, să urle la lună sau să fie gata de plimbare oricând avem poftă de puțină mișcare în parc. „Animalele sunt minunate, nu te deza­măgesc niciodată și te ajută să zâmbești în fiecare zi. Orice copil trebuie să creas­că cu un animal sau mai multe, acestea îl învață să fie prietenos, loial și protector, spune designerul Rhea Costa, posesoarea unei cățelușe chihuahua de 4 ani, Rhea. Pentru Ileana Badiu, „numai faptul că le mângâi blănița fină, mi se cuibăresc în brațe sau aud torsul pisicilor mele și deja îmi simt bateriile încărcate. Iar câinele mă determină să ies în natură să-l plimb și atunci mă calmez.

 

Dincolo de latura lor „artis­tică, animalele pot fi ex­trem de utile atunci când vorbim de diferite afecțiuni psiho-emoționale. „Terapia asistată de animale are ca scop îmbunătățirea funcțiilor sociale, emoționale și cognitive ale pacienților, iar ea vine în completarea unui demers terapeutic existent deja. Întrucât câinii se dre­sează ușor, ei au fost preferații acestor programe cu rezultate dovedite, atât la nivel național cât și internațional. Pentru aproape toate categoriile de vârstă, spectrul acoperit include ameliorarea simptomatolo­giei pentru autism, tulburări de dezvoltare, întârziere în dezvoltarea psihică, tulbu­rări de motricitate, tulbura­re de stres prosttraumatic etc. În plus, la persoanele în vârstă animalul de compa­nie previne apariția depresi­ei și stimulează memoria. Pentru copii și adulți consolidează încrederea în sine, sociabilitatea, iar copiii care până la 1 an cresc alături de un câine sau o pisică au imunitatea mai bună și un risc scăzut de a dezvolta alergii. Animalele au un puternic efect anti-stres și câinii mai ales ne schimbă în bine viața so-cială, declară special pen­tru VIVA! psihologul Cătălina Cristescu.

Dacă îți plac câinii mai masivi, uite ce caracteristici are un dog german, un Mastiff Tibetan sau un Saint Bernard! Poate îți faci un nou prieten pe viață.

 

RHEA COSTA:

,,Rhea mă distrează enorm. Mă scoate rapid dintr-o stare neplăcută doar cu o privire. Nu știu dacă sunt diferențe fundamentale între persoanele care au animale și cele care nu au, nu am reușit să fac o diferență clară, pentru că nu am analizat niciodată acest fapt. Cred că oamenilor le este teamă să nu se atașeze prea tare, dar toți până la urmă iubesc animalele, este imposibil să nu o faci.

 

ILEANA BADIU:

„Animalele știu perfect să le arate stăpânilor lor recunoștință și afecțiune.Animalele rela-xează, îi ajută pe cei care se simt singuri, te îndeamnă să ieși în aer liber în cazul cățeilor care trebuie plimbați, iar pe copii îi responsabilizează sau le pot fi chiar parteneri de joacă.

 

CLAUDIA COJOCEA Foto HEPTA, arhiva VIVA

 

Vedetele apeleaza la terapia cu animaleVedetele apeleaza la terapia cu animale

Descoperă cele mai interesante curiozitati despre animale

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter