Viviana Sposub, de partea Andreei Bălan în procesul de divorț cu George Burcea! "I-a spus, clar, că mai bine cedează"

Publicat pe

Andreea Bălan și Viviana Sposub sunt, se pare, pe aceeași lungime de undă, cel puțin într-o privință… Iubita lui George Burcea l-a sfătuit pe fostul soț al artistei în privința custodiei fetițelor, iar totul este în favoarea Andreei!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Viviana Sposub, iubita lui George Burcea, este mai implicată decât s-ar crede în viața iubitului său, care acum se află în plin proces de divorț cu Andreea Bălan. Deși părea destul de simplu inițial, iată că situația se complică, dat fiind că la mijloc se află cele două fetițe ale cuplului, pentru care Andreea și George vor duce o luptă acerbă la tribunal.

La doar cinci luni după nuntă, Andreea Bălan și George Burcea au luat decizia de a se despărți, însă ceeea ce se aștepta a fi un divorț amiabil s-a transformat în scurt timp într-un circ mediatic, inflamat de acuzațiile reciproce, pentru că niciunul dintre ei nu a lăsat de la el.

Prima înfățișare de divorț a avut loc deja în luna octombrie, însă, cu sigurnață, procesul va fi unul de durată, deoarece ambii soți vor lupta cu toate armele pentru custodia fetițelor.

Viviana Sposub, de partea Andreei Bălan în procesul de divorț cu George Burcea! "I-a spus, clar, că mai bine cedează"Viviana Sposub, de partea Andreei Bălan în procesul de divorț cu George Burcea! "I-a spus, clar, că mai bine cedează"

Viviana l-a sfătuit pe George Burcea în privința custodiei

Se pare însă că Andreea Bălan are un aliat neașteptat în toată această poveste… Este vorba chiar despre Vivana Sposub, actuala iubită a lui George Burcea, care ar fi încercat să-l convingă pe actor de inutilitatea luptei. Nu numai că, în astfel de cazuri, mama are întâietate, dar George are și niște probleme de care judecătorii vor ține cont cu siguranță. Este vorba, evident, despre episodul cu drogurile – actorul a fost surprins la volan sub influența unor substanțe interzise.

'Viviana i-a spus, clar, că mai bine cedează, că și așa nu prea poate să obțină el custodia. I-a explicat că cel mai bine ar fi să se înțeleagă cu Andreea Bălan pentru o custodie comună, cu program de vizită și să termine repede cu divorțul. Ea nici nu vrea să fie văzută ca fiind cea care ar fi intervenit în relația dintre George și Andreea, chiar dacă ei s-au cuplat mult după ce au apărut problemele… Așa că, este posibil ca George să o asculte și să cedeze la primul termen, să accepte condițiile puse de Andreea Bălan', a declarat un apropiat de-al cuplului pentru Wowbiz.

Desigur, Viviana are și ea interesul ei – cu cât lupta devine mai acerbă, cu atât procesul se va lungi mai mult, iar iubitul ei va avea o situație tot mai încurcată…

'Viviana îl iubește pe George și vrea să îl vadă liber cât mai repede. I-a spus chiar că îl va ajuta financiar dacă are nevoie', a mai declarat sursa pentru Wowbiz.

Citește și: Cum l-a anunțat Flavia Mihășan pe soțul ei că este însărcinată a doua oară: „A fost ca în dimineața de Crăciun!” Ce spune despre nuntă / EXCLUSIV

Citește și: Cu ce se ocupă acum Dragoș Moștenescu, celebrul Costel din „La bloc”, la Londra. A fost obligat să se reprofileze, din cauza pandemiei COVID-19

Citește și: În ce relații sunt Marina Almășan și Victor Socaciu, la 8 ani de la divorț, după acuzații reciproce de infidelitate: „Mi-am jurat că…”

Citește și: Unde vor locui Melania și Donald Trump, după ce se mută de la Casa Albă: „Ea vrea doar să plece acasă!'

Andreea Bălan și George Burcea, divorț „la secret”

Procesul de divorț dintre Andreea Bălan și George Burcea a început, oficial, pe 1 octombrie, însă, la cererea Andreei Bălan, a fost trecut ‘la secret’. Această practică este una intens folosită, și nu doar în România, de către celebrități, care își pot rezerva astfel dreptul la intimitate. Magistrații pot accepta secretizarea procesului – cum s-a întâmplat și în cazul divorțului dintre andreea Marin și Tuncay Ozturk – atunci când împricinații sunt persoane publice care, evident, nu sunt dispuse să împărtășească tuturor viața lor privată.

Reclamantă în proces este Andreea Bălan, iar pârât, George Burcea, alături de Direcția de Asistență Socială Voluntari, din cadrul Primăriei Voluntari, fiind vorba despre un proces cu minori. Prima înfățișare a avut loc pe 1 octombrie 2020, dar numele părților implicate au fost acoperite cu o bandă neagră în tabelul afișat la intrarea instituției. Mai mult, ședințele de judecată nu sunt publice, iar dosarul nu este listat pe portalul instanțelor din România, scrie wowbiz.ro.

Andreea Bălan va lupta cu toate armele pentru custodie

Evident, Andreea Bălan are din start toate șansele de a obține custodia celor două fetițe, însă artista nu a lăsat la voia întâmplării niciul detaliu. soția lui George Burcea a chemat în instanță și Direcția de Asistență socială, dovadă că are de gând să ceară o anchetă socială ce va urma să certifice condițiile ce pot fi oferite de ambii părinți, mai scrie sursa citată.

„Andreea știe că divorțul va dura câteva luni, dar pe ea nu o deranjează. Oricum, este decisă să prezinte judecătorilor lucrurile exact așa cum stau. Să demonstreze că George nu este potrivit pentru a avea grijă de copii, mai ales după ce a consumat droguri și a avut ieșiri publice extrem de dure la adresa ei.

Normal, acum, că George a fost la Ferma, i-au crescut și veniturile și, logic, va crește și cuantumul pensiei alimentare pe care o va avea de plătit. Mai ales că are de achitat și sume din urmă, în momentul în care va rămâne o sentință definitivă. Iar Andreea va solicita, așa cum este și normal, plata întregii sume datorate, până la ultima centimă. Mai ales că observă că George se comportă din ce în ce mai urât’, a declarat o sursă apropiată celor doi pentru WOWbiz.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter