Alina Eremia este o cântăreață din România, care iubește muzica încă din copilărie, când a început să cânte și să studieze pianul. Ea apăruta la 'Abracadabra' și a urcat pe scenă de la vârsta de 12 ani, când a reprezentat țara noastră la Eurovision Junior 2005.

  • Data nasterii 15.12.1993
  • Locul nasterii Buftea, Romania
  • Inaltime 1,70
  • Culoarea ochilor Căprui
  • Facebook Vezi profilul
  • Instagram Vezi profilul

În 2008, la vârsta de 15 ani, Alina a început colaborarea cu Disney Channel, iar trei ani mai târziu a fost distribuită în serialul 'Pariu cu viața', în rolul Ioanei. Tot atunci, Alina Eremia a intrat în trupa LaLa Band.

Alina a absolvit Colegiului Național George Coșbuc, profil uman, apoi a fost admisă la UNATC.

În 2012, Alina Eremia a lansat primul single din cariera solo, „With or Without You”, o colaborare cu Mister Z.

Viața personală a Alinei Eremia

Alina Eremia a fost mereu discretă cu viața ei personală, ținând la secret relațiile amoroase. Cântăreața a dezvăluit, totuși, pentru Viva cum își dă seama care sunt intențiile băiatului care vrea să o cucerească. 'Îmi pot da seama de intenţiile unui băiat doar punându-i câteva întrebări subtile. În funcţie de răspunsul lor, ştiu dacă îşi doresc să mă cunoască pe mine sau pe Alina Eremia de la televizor, şi atunci lucrurile sunt cât se poate de clare', a declarat cântăreața Alina Eremia.

Hobby-urile Alinei Eremia

Alina Eremia se declartă înnebunită după shopping și spune că ar merge oricând la o sesiune de cumpărături la Roma. 'Sunt o împătimită a shopping-ului, este activitatea mea preferată în timpul liber. Îmi place mult să fac shopping la Roma, am senzația că centrul orașului este un mic orășel construit special pentru a fi locuit de cele mai faimoase branduri. Este o încântare să mă plimb pe străduțe, să văd vitrinele frumos aranjate, să ascult artiștii care parcă sunt vocea orașului. Ai impresia că se derulează un film în care vrei și tu neapărat să joci, să faci parte din el', mărturisea Alina Eremia pentru Viva.

Discografia Alinei Eremia

Single-uri

2010: „Deep in love”
2012: „With or without you”
2013: „Tu ești vara mea”
2014: „Cum se face”
„Când luminile se sting”
2015: „Played you”
„You”
„A fost o nebunie”
„Original”
2016: „De ce ne îndrăgostim”
„Rujul Meu”
„Vorbe pe dos”
2017: „Poartă-mă”
„Nanana”

Colaborări

2013: „În dreapta ta” (Vescan cu Alina Eremia)
2014: „Ne facem auziți” (VUNK si ai Noștrii)
„Iarna” (All Stars)
2015: „Ilegal” (Mircea Eremia feat. Alina Eremia)
„Filme” (Rashid feat. Alina Eremia)
2016: „Dulce Amar” (What’s UP feat. Alina Eremia & DJ Sava)
2016: „Să înceapă gălăgia”(VH2, Anda Adam, What’s up )
2017: „Imnul optimismului” (Liviu Teodorescu & Nicole Cherry feat. All Stars)
„Îmbrăcați sau goi” (Vunk feat. Alina Eremia)

Seriale în care a jucat Alina Eremia

2011 – 2013: Pariu cu viața

2014: O nouă viață

Emisiuni TV

2014: Dansează printre stele sezonul 1 – Antena 1 (Locul II)
2015: Te cunosc de undeva! – sezonul 7 – Antena 1 (Locul II)
2016: Next Star, sezonul 6 – Antena 1 (Jurat)

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter