Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în 2021. Semnificație și obiceiuri

Publicat pe

Postul Sfinților Petru și Pavel este rânduit de Biserica Ortodoxă în cinstea Apostolilor Petru și Pavel și are o durată de 7 zile, începând cu data de 22 iunie. Acest post se mai numea în trecut Postul Cincizecimii, iar asta datorită darurilor pe care Sfântul Duh le-a făcut Sfinților Apostoli. Obiceiuri principale în Postul Sfinților Petru și Pavel.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Postul Sfinților Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. În mod normal ar trebui să înceapă luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai nu mai rămân suficiente zile pentru post. S-a întâmplat uneori ca sărbătoarea însăși, a Sf. Ap. Petru și Pavel, să fie înainte de Duminica Tuturor Sfinților.

Pentru a rezolva această situație, Sfântul Sinod a hotărât că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum 7 zile pentru acest Post', chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână (Hot. Nr. 5721 / 10 iunie 2015).

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel în 2021

În 2021, postul Sfinților Petru și Pavel începe în data de 22 iunie și durează 7 zile, până pe 29 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 7 zile de post, 4 vor fi cu dezlegare la pește. Va fi dezlegare la pește în zilele de: 22 iunie – pentru sărbătoarea „Sf. Grigorie Dascălul', 24 iunie – pentru „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul' și 26-27 iunie, fiind zile de sâmbătă și duminică.

Reguli în Postul Sfinților Petru și Pavel

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Postul înseamnă abținerea de la consumul de alimente cu proveniență animală. Este menit să curețe atât organismul, cât și spiritul. În această perioadă, oamenii reflectă mai mult asupra credinței lor și este o perioadă încărcată de spiritualitate, regăsirea cu Dumnezeu și curățirea spiritului și corpului.

Postul îndeamnă la cumpătare și întărește legătura cu Dumnezeu. Este un exercițiu de voință și în Biblie există mai multe exemple de oameni care s-au conectat cu Dumnezeu prin post.

Citește și: Alexandra Stan de la Survivor, adevărul despre traumele din copilărie:'Am făcut terapie câțiva ani'/ EXCLUSIV

Citește și: Cristina Ciobănașu, adevăruri nespuse la 4 luni de la despărțirea de Vlad Gherman:„Merg la psiholog, plângeam ori de câte ori…’/ EXCLUSIV

Citește și: De ce au fost certați Oana Zăvoranu și Cătălin Măruță timp de 10 ani:„Am îngropat securea războiului’

Semnificația Postului Sfinților Petru și Pavel

Postul Sfinților Petru și Pavel se ține pentru a cinsti darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste cei doi apostoli la Cincizecime. Poate dura de la 8 până la 42 de zile.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, Sfântul Petru se numea Simon și venea din orașul Betsaida Galileii, în nordul Țării Sfinte.

Petru era pescar, la fel ca fratele lui, Andrei. Cei doi au fost ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, iar Petru a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia și Roma. Sfântul Pavel, pe numele lui Saul, înainte de convertirea de pe drumul Damascului, a predicat Evanghelia evreilor și păgânilor.

El este considerat cel mai important teolog al Bisericii din toate timpurile. Cei doi apostoli sunt considerați ocrotitorii celor care se află în închisoare, iar asta pentru că ei înțeleg greșelile în fața lui Dumnezeu. Petru s-a lepădat de Hristos și Pavel i-a prigonit pe creștini, înainte de a lua drumul credinței creștine, scrie crestinortodox.ro.

Sfinții Petru și Pavel sunt protectorii spirituali ai închisorilor

Pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță deoarece l-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate și din cauza faptului că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Sfinții Petru și Pavel – obiceiuri și tradiții

  • Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.
  • Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
  • Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
  • Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .
  • Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
  • Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.
  • În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.
  • Prin tradiţie, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare' la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

Rugăciune către Sfinții Petru și Pavel

Această rugăcine se rostește în fiecare zi din postul Sfinților Apostoli pentru curățarea spirituală și apropierea de divinitate. „Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine. Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului. Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică. Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin'.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter