Ce înseamnă că ai voie să ieși în oraș "în apropierea locuinței", potrivit Ordonanței Militare. Distanța acceptată de Poliție

Publicat pe

În Declarația pe proprie răspundere pe care trebuie să o avem cu noi atunci când ieșim din casă pe perioada Stării de Urgență este menționat locul spre care ne deplasăm, iar ca distanța acceptată de Poliție este descrisă „în apropierea locuinței”. Multă lume se întreabă ce înseamnă, mai exact, acest lucru și cât de departe de casă putem merge atunci când decidem să ieșim în oraș.

Ce înseamnă că ai voie să ieși în oraș "în apropierea locuinței", potrivit Ordonanței Militare. Distanța acceptată de PolițieCe înseamnă că ai voie să ieși în oraș "în apropierea locuinței", potrivit Ordonanței Militare. Distanța acceptată de Poliție

Poliția spune că „în apropierea locuinței' înseamnă până acolo unde ajungi, față de adresa ta din Cartea de Identitate sau, după caz, cea la care locuiești în prezent, dacă mergi cinci minute pe jos.

Documentul poate fi printat și completat de mână ulterior. Pentru cine nu are imprimantă, e suficient să completeze de mână la toate rubricile așa cum sunt trecute în document.

„Reamintim faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție. Precizăm faptul că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea. În acest sens, avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea și folosirea fără drept a datelor personale', arată Grupul de Comunicare Strategică.

foto: News.ro

Citește și:

Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost modificat

Începe TESTAREA COVID-19 în București, 10.514 de persoane. Adrian Streinu-Cercel: „Dacă se va depista vreun caz pe o scară de bloc, toți locatarii vor intra în carantină 14 zile”

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter