Este oficial: copiii vor primi alocație din prima zi de viață. Cât este alocația în 2023

 Dumba Gabriela
.

Senatul a votat un proiect de lege prin care părinții vor beneficia de mai mulți bani la nașterea unui copil. Proiectul dă dreptul copiilor să primească alocație de la stat chiar din ziua în care se naște. Alocația de stat pentru copii va include, dacă este cazul, şi perioada dintre ziua nașterii copilului şi ultima zi a lunii respective.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Potrivit unui proiect de lege care prevede modificarea Legii 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, părinții vor primi mai mulți bani la nașterea unui copil.

Mai exact, conform acestei propuneri, dreptul la alocația de stat pentru copii se va stabili începând cu prima zi de viață a copilului şi se va acorda începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul.

Plata drepturilor se va face începând cu luna următoare depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30 zile de la data depunerii cererii.

Conform proiectului: dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii'.

După cum subliniază inițiatorii, măsura este necesară, deoarece, în realitate, părinții primesc alocația de stat pentru copii la distanță de două sau trei luni de la nașterea copiilor, deci cu o întârziere justificată doar de birocrația excesivă a statului, birocrație care izvorăște de această dată din lege (…), care menționează în prezent că alocația se stabilește începând cu luna ulterioară nașterii, iar plata se face luna ulterioară depunerii cererii'.

Citește și: Ilie Năstase neagă divorțul de Ioana Simion: „Nici vorbă de separare. Noi ne înțelegem bine'

Citește și: Gabriela Cristea trece prin clipe extrem de grele. Fosta prezentatoare se confruntă cu o boală deloc ușoară: „Mi-e frică

Alocațiile copiilor s-au majorat cu 14%  începând cu luna februarie a acestui an

Potrivit OUG 126/2022, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației'.

Rata medie anuală a inflației este de indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de INS.

Astfel că, pentru anul 2022 s-a stabilit o rată a inflației de 13,8%, ceea ce înseamnă că și alocațiile vor crește cu aceeași valoare. Începând din luna februarie 2023 alocațiile primite pentru copii sunt de:

– 683 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);

– 277 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);

– 683 de lei – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani

Valoarea alocațiilor din 2022 au fost: 600 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități)/ pentru cei cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani și de 243 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale).

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton