Medicul timișorean care a vindecat cinci oameni de coronavirus vorbește despre cea mai bună metodă de protecție contra Covid-19: „Cea mai eficientă metodă este prevenția”

Publicat pe

Virgil Musta este medic primar de boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din Timișoara și face parte din echipa de medici care a vindecat cinci pacienți cu coronavirus. 

Doctorul spune că cea mai eficientă metodă împotriva CVID-19 este prevenția. 

„Cea mai eficientă metodă este prevenția. Să evităm aglomerațiile, să nu stăm la o distanță mai mică de doi metri de alte persoane, să ne spălăm foarte bine pe mâini, să ne autoizolăm dacă avem rude care au venit acum din Italia ori alte țări unde sunt anumite zone în carantină. Trebuie să fim corecți cu noi și cu ceilalți. Să anunțăm instituțiile abilitate dacă avem cunoștință de persoane care ar trebui să fie în autoizolare și nu respectă acest lucru, să avem simți civic. În cazul în care am luat contact cu persoane din Italia să încercăm să ne autoizolăm, să ne considerăm potențial infectați și noi și să anunțăm autoritățile. Să nu ascundem simptomele unei boli', a declarat medicul Virgil Musta.

Cu privire la modul în care aceștia au fost vindecați, medicul a declarat că medicamentele retrovirale au fost eficiente. Însă ce a fost cu adevărat important în vindecarea lor a fost vârsta pacienților. Toți fiind tineri și fără alte afecțiuni.

„În momentul când se internează, noi, echipa de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, instituim terapie cu medicamente retrovirale, care se pare că au fost eficiente, deoarece la 2-3 zile de la terapie pacienții au devenit „negativi'. Sunt mai multe scheme în studiu. Sunt două medicamente (substanțe) antiretrovirale care se folosesc', a spus doctorul Virgil Musta. 

Acesta a mai aformat că a contat mult și faptul că pacienții vindecați la Timișoara sunt tineri și fără patologii asociate. 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter