Sfântul Dumitru, tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faci pe 26 octombrie

Publicat pe

Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit la 26 octombrie atât în calendarul ortodox, cât și în cel catolic. În tradiţia populară românească este considerat patronul păstorilor, cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Această sărbătoare vine cu câteva tradiții și obiceiuri care trebuie respectate de credincioși.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie' iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Tradiții și obiceiuri. De Sfântul Dumitru se află cum va fi iarna

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.

Citește și: Ce avere aveau Anamaria Prodan și Reghe la începutul relației:„Trăiau destul de modest

Citește și: Ce poză a postat Anamaria Prodan în plin divorț de Reghe.Imaginea a stârnit un val de reacții

Citește și: Cum descrie Romanița Duminică de la Femeia Alege relația perfectă: „Important este să…’ /INTERVIU

Citește și: Cine este Valentin Nădrag de la Femeia Alege. A fost căsătorit

Tradiții. Focurile lui Sumedru

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii'. 

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru), peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi, potrivit digi24.ro.

Obiceiul focului, cu tineri adunați în jurul lui, încă se mai păstrează, inclusiv în jurul Bucureștiului, numai că în ultimii ani, lemnele cu care se făceau astfel de focuri pe vremuri au fost înlocuite de pneuri, ceea ce dă naștere la o poluare pregnantă.

Sfântul Dumitru 2021, tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faci pe 26 octombrie

Conform credinței populare, se spune că ziua Sfântului Dumitru este cea în care căldura intră în pământ și vine frigul.

Se spune că nu ai voie să folosești pieptenele în ziua de Sfântul Dumitru, altfel vei atrage necazuri și primejdii. În Bucovina se spune că cine seamănă usturoiul pe 26 octombrie va avea parte de pagube anul viitor.

Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, este interzis să speli, să coși sau să faci orice are legătură cu treburile casnice, inclusiv prepararea mâncării la cuptor.

Cine a fost Sfântul Dimitrie cel Nou

Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a fost un pustnic care a trăit la sud de Dunăre în secolul 13, conform surselor româneşti, sau în secolul 17, conform celor bulgăreşti. El este sărbătorit la 27 octombrie.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost un păstor din satul Basarabovo, iar ulterior a îmbrățișat haina monahală. Locul de asceză a fost lângă albia unui râu, într-o mică grotă. A devenit ulterior sfânt, după ce localnici au adus mărturii că s-au întâmplat multe miracole şi vindecări în acea zonă.

Generalul Peter Saltikov a luat moaştele sfântului Dimitrie cel Nou în timpul unei campanii din secolul al 18-lea, în războiul cu Imperiul Otoman şi le-a trimis spre Rusia. Negustorul aromân Hagi Dimitrie şi mitropolitul Grigore de la București, care aveau un mare respect faţă de sfânt, au reuşit să negocieze cu Saltikov şi să păstreze moaştele sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti, în 1775.

Moaştele acestuia au fost scoase spre cinstire în timpul epidemiilor de ciumă şi holeră din 1815 şi 1830 de domnitorii Caragea şi Ghica.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter