Nicuşor Dan, despre tăierea burselor: "E anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem"/ Studenții au ieșit în stradă
David Popovici, aur la 200 m liber, la Campionatul European U23: "Eu, când sunt calm și liniștit, înot repede"/ Pariul pus cu Denis Popescu, al doilea român medaliat cu aur
Gabriela Dumba Cine este Mircea Abrudean, cel mai tânăr președinte al Senatului de până acum: "Mă mândresc cu faptul că am trăit și am fost educat la țară"/ Totul despre familia lui, studii și ocupațiile părinților

Gabriela Dumba Vedetele și influencerii nu mai au voie să facă reclamă la jocuri de noroc! CNA a stabilit reguli noi şi pentru astrologi şi numerologi
Gabriela Dumba Ministrul Educației, Daniel David, va dona lunar 25% din salariu pentru bursele sociale și de merit ale elevilor: "Sunt pregătit să fiu un ministru de sacrificiu"
Gabriela Dumba Jeff Bezos și Lauren Sanchez, nuntă de 50 de milioane de euro: 95 de avioane private au adus vipurile în Veneția, urmează petreceri în biserici medievale și palate / Ce prevede contractul prenupțial
Gabriela Dumba Gabi Bădălău și-a dat copiii minori în judecată din cauza pensiei alimentare: "Cu rea credință, Claudia Pătrășcanu cere 125.000 euro, bani pe care deja i-a primit"
Gabriela Dumba Gabi Bădălău și-a dat copiii minori în judecată din cauza pensiei alimentare: "Cu rea credință, Claudia Pătrășcanu cere 125.000 euro, bani pe care deja i-a primit"
Gabriela Dumba Brigitte Macron, apariție surprinzătoare la un dineu cu familia regală din Norvegia. La 72 de ani, a ales o rochie de mireasă Louis Vuitton
Gabriela Dumba Teroare pentru 4 copii din Dolj. Tatăl cu arma în mână, încătuşat de polițiști, după ce a bătut-o și amenințat-o pe mama celor mici
Gabriela Dumba Ce salariu are o stewardesă din România care lucrează la Wizz Air, Ryanair, Tarom sau Emirates în 2025
Gabriela Dumba Ilie Bolojan a semnat demisiile a șapte consilieri de stat și trei consilieri onorifici. Cine sunt cei care pleacă din Guvern
Gabriela Dumba Ilie Bolojan a semnat demisiile a șapte consilieri de stat și trei consilieri onorifici. Cine sunt cei care pleacă din Guvern
Gabriela Dumba Mirabela Dauer, revoltată după ce a fost audiată la DNA pentru locul de veci din cimitirul Ghencea: "Eu sunt martor în acest proces că am primit probabil preferențial un loc de veci pe bani. L-am dat înapoi"
Gabriela Dumba Andrei Șoșa, patronul clubului Expirat, mesaj ciudat după ce a fost arestat pentru trafic de droguri: "În prostia mea, nu știam că fac ceva ilegal. Consum 100 de pastile pe lună"
Gabriela Dumba Fiica Danei Săvuică s-a măritat, la 32 de ani: "Iubire și căsătorie în familie!"/ Imagini cu Julie Stanciu în rochie de mireasă
Gabriela Dumba Antonia a suferit o operație: "Îmi este atât de dor de scenă, dar mă voi întoarce curând!"/ Ce probleme de sănătate a avut în trecut
Gabriela Dumba Antonia a suferit o operație: "Îmi este atât de dor de scenă, dar mă voi întoarce curând!"/ Ce probleme de sănătate a avut în trecut
Gabriela Dumba Ce amenzi primesc românii care montează aer condiționat la bloc, dacă nu respectă anumite prevederi
Gabriela Dumba Johnny Depp, la 3 ani de la procesul de defăimare cu Amber Heard: "Dacă ești un fraier, cum sunt eu, uneori privești în ochii cuiva și vezi o tristețe… și simți că poți ajuta acea persoană. Dar nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită"
Gabriela Dumba Sorin Grindeanu, surprins de indemnizațiile din companiile aflate, până acum o lună, în subordinea sa: "E inadmisibil"/ Șeful PSD este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor
Gabriela Dumba Criminalul Raisei, condamnat la 15 ani de detenție într-un centru pentru minori. Motivul șocant pentru care adolescentul a ucis-o pe verișoara lui de doi ani
Gabriela Dumba Criminalul Raisei, condamnat la 15 ani de detenție într-un centru pentru minori. Motivul șocant pentru care adolescentul a ucis-o pe verișoara lui de doi ani
Gabriela Dumba Marina Almășan o acuză pe Brândușa Socaciu că i-a cauzat moartea lui Victor Socaciu: "A participat în plină pandemie la un spectacol pe care i l-a organizat soția lui, la Breaza"/ Reacția văduvei artistului
Gabriela Dumba Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, amenințat cu moartea: "Este deja destul. Nu se mai poate. Am sesizat autoritățile"
Gabriela Dumba Marius Urzică, Elisabeta Lipă, Camelia Potec se roagă pentru Mihai Leu, aflat în comă la Fundeni: "Tot ce îmi doresc pentru el este ca Dumnezeu să-i mai dea o șansă"
Gabriela Dumba Israel și Iran continuă războiul, după ce Trump a anunțat un "armistițiu complet și total" între cele două țări
Gabriela Dumba Israel și Iran continuă războiul, după ce Trump a anunțat un "armistițiu complet și total" între cele două țări
Gabriela Dumba Mihai Leu este în comă indusă, la Fundeni. Fratele campionului speră într-o minune: "Ne rugăm lui Dumnezeu să fie bine și de data aceasta"
Gabriela Dumba Monumentul lui Michael Jackson din Herăstrău a fost vandalizat. A fost amplasat în parc, în anul 2009, la scurt timp după moartea artistului
Gabriela Dumba Scriitoarea Doina Ruști avea 11 ani când tatăl ei a fost asasinat. Apoi, o întâlnire i-a schimbat viața: "O să-i cauți pe criminalii tatălui tău sau o să-ți vezi de viață mai departe?"
Gabriela Dumba Reacții internaționale după ce SUA au atacat Iran. Papa Leon, apel la pace: "Războiul nu rezolvă problemele. Să tacă armele și să vorbească rațiunea!"
Gabriela Dumba Reacții internaționale după ce SUA au atacat Iran. Papa Leon, apel la pace: "Războiul nu rezolvă problemele. Să tacă armele și să vorbească rațiunea!"
Gabriela Dumba Barem de corectare Limba Română, Evaluare Națională 2025. Cum se rezolvau corect subiectele
Gabriela Dumba Sorin Grindeanu, după ce PSD a decis să intre în Guvernul Bolojan: "Partidul o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției"/ Pe cine propune ca judecător CCR
Gabriela Dumba Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cum se simte acum, după ce în weekend nu au mai apărut vești despre starea lui: "Pacientul este conştient, stabil cardiovascular"
Gabriela Dumba Mihai Leu, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Medicul Irinel Popescu spune că prognosticul este rezervat: "E monitorizat în permanență"
Gabriela Dumba Mihai Leu, în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni. Medicul Irinel Popescu spune că prognosticul este rezervat: "E monitorizat în permanență"
Gabriela Dumba Cum arată mormântul lui Ciprian Pian, la două săptămâni de la moartea lui. A fost umplut de fotografii și coroane de flori
Gabriela Dumba A murit Jack Betts, cunoscutul actor din Spider-Man. Avea 96 de ani și s-a stins în somn
Gabriela Dumba Ce afaceri are Mihai Mărgineanu: "Nu am încasat bani niciodată pentru opiniile mele politice sau economice. NU lucrez cu Statul și nu o să lucrez niciodată"
Gabriela Dumba Cum își menține Daciana Sârbu silueta, la 48 de ani: "Am mai multă energie, dorm mai bine și mă simt mai clară mental"
Gabriela Dumba Cum își menține Daciana Sârbu silueta, la 48 de ani: "Am mai multă energie, dorm mai bine și mă simt mai clară mental"
Gabriela Dumba Carmen Tănase, amintiri dureroase legate de moartea tatălui fiului său, când acesta avea doar 11 ani: "Știu că l-a durut, îl doare și acum. Nici nu știu dacă a trecut, dar greu"
Gabriela Dumba La 46 de ani, Monica Bîrlădeanu a absolvit Psihologia și se pregătește pentru licență: "Jumătate din vara asta învăț, jumătate filmez"/ Motivul pentru care s-a înscris la facultate
Gabriela Dumba Delia a ajuns de urgență la spital, cu dureri îngrozitoare: "Să nu mă mai blestemați. Mă doare rău"