Bianca Drăgușanu și Alex Bodi divorțează mâine... Dar sunt într-o nouă lună de miere, la Viena!

Publicat pe

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi nu contenesc să ne surprindă. Deși, teoretic, pe 3 decembrie, sunt programați la notar pentru divorț, cei doi se află la Viena și par mai fericiți ca niciodată!

Telenovela poveștii de dragoste dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, una extrem de tumultuoasă, cu răsturnări de situații la tot pasul, părea să se apropie de final, odată cu anunțarea divorțului, ce urma să se definitiveze la notar, pe 3 decembrie.

Ei bine, se pare că relația lor e departe de a se fi terminat, dat fiind că cei doi au plecat împreună într-o călătorie romantică la Viena, în timp ce toată lumea așteaptă deznodământul… Ce se va întâmpla mâine nu știm cu exactitate, dar am putea paria că Bianca și Alex Bodi, cu sau fără acte, vor rămâne un cuplu…

Bianca și Alex par să fi îngropat securea războiului

În timp ce presa mondenă face speculații, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, în pofida scandalurilor și a tuturor acuzațiilor pe care și le-au adus reciproc, sunt bine mersi împreună, la Viena, unde par doi îndrăgostiți în luna de miere…

Mai mult, cei doi au postat și fotografii în social media, din care reiese clar că, momentan, sunt din nou fericiți împreună. În timp ce Bianca zâmbește fericită, într-un instantaneu extrem de sugestiv, în brațele lui Alex, el a postat o fotografie cu ei doi, cu un mesaj deloc greu de descifrat: „Exact ca Luna, jumătate din inima mea va iubi întotdeauna întunericul!”

Gelozia și posesivitatea i-au dus la divorț pe Bianca și pe Alex Bodi

Înainte să ajungă să depună actele de divorț la notar, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi s-au despărțit și s-au împăcat de zeci de ori și de fiecare dată a fost o alegere „definitivă'. Invitați la Xtra Night Show, cei doi (încă) soți au povestit cum reușesc să ajungă permanent în conflict – unul dintre motive este, fără doar și poate, faptul că amândoi sunt firi pasionale și impulsive, iar al doilea este gelozia…

„Să ne înțelegem! Perioadele astea tensionate există, dar cred că în orice cuplu, acolo unde există pasiune, există și o doză de tensiune. Nu există mereu, că nu funcționăm așa. Nu suntem dili-dili… chiar de tot. Pentru că există o pasiune foarte mare între noi și sentimentul ăsta de apartenență – tu ești a mea, eu sunt al tău -, intervine tensiunea asta, bazată pe niște chestii concrete, de altfel, în care ne pierdem cumpătul.'

Bianca a recunoscut că este geloasă, dar a susținut că ea nu i-a greșit lui Alex la modul la care i-a greșit el ei, confirmând astfel anumite zvonuri.

„Eu, făcând chestii demonstrative, am căzut ca musca-n lapte într-o anumită ecuație. Punct! Eu sunt dispusă în orice context, dacă el îmi cere asta, să demonstrez, pentru că eu știu că n-am greșit cu nimic', a spus Bianca.

Foto: Instagram

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva