După 15 ani, Sore și-a pus din nou patinele de gheață în picioare

Publicat pe

După 15 ani, Sore și-a pus din nou patinele de gheață în picioare pentru filmările clipului celei mai noi piese, Dintr-o mie de femei. Piesa a fost scrisă chiar de artistă după ce a realizat cât de importante sunt momentele petrecute cu iubitul, mai ales de când a devenit mamă.

 

„Nu știu alții cum sunt, însă pentru mine momentele de intimitate cu el, care nu sunt la fel de dese ca atunci când nu aveam copil, sunt foarte prețioase și frumoase, prin simplitatea lor. M-am gândit la toate fetele, mi-am imaginat că toate simțim cumva o declarație de dragoste, fie că e vorba despre fluturi în stomac, senzație de tăierea picioarelor sau de liniște deplină', explică Sore esența piesei care a fost compusă și produsă în studiourile HaHaHa Production.

Deși Sore a făcut patinaj artistic de la vârsta de 8 ani, filmările la patinoar nu au fost deloc o misiune ușoară.

„Filmam deja de 12 ore, am ajuns la patinoar la 12 noaptea și oboseala era la cote înalte. La un moment dat, după ce m-am încălzit și am repetat tot ce aveam de patinat, am simțit un val de oboseală de mi se împleticeau la propriu picioarele, nu mai reușeam nici să tai gheața corect. În copilărie am făcut patinaj artistic și deși nu mai sunt la nivelul acela, mi-a făcut o deosebită plăcere să îmi amintesc câteva dintre lucrurile pe care știam să le fac și mă bucur că am reușit să filmez  un astfel de videoclip, era o dorință ascunsă de mult timp', povestește Sore.

Videoclipul a fost regizat de Ionuț Trandafir, aflat la prima colaborare cu artista: Acțiunea din clipul Dintr-o mie de femei' este o povestire în ramă. De fiecare dată când îi aude cuvintele, Sore se transpune într-o lume a viselor, o stare în care a găsit fericirea și libertatea', sintetizează regizorul videoclipului.

Citește și:

Sore are de gând să se căsătorească cât mai curând: „Aş vrea să se întâmple până în 30 de ani'

Quiz digital: Sore

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter