Feli Donose se retrage de pe scenă. Artista se pregăteşte să nască

Feli Donose se retrage de pe scenă. Frumoasa cântăreaţă trece prin cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. Va naşte în scurt timp şi d-abia aşteaptă să îşi strângă micuţa în braţe. A anunţat acum că nu va mai merge la concerte, va lua o pauză!

Este o viitoare mămică model! Feli a ştiut să îmbine viaţa de artist cu cea de femeie însărcinată pe toată durata sarcinii. Nu şi-a lăsat fanii cu ochii în soare, mai mult decât atât, a urcat pe scenă, a cântat, a făcut show-uri inedite aşa cum numai ea ştie. Nu e de mirare că are o mulţime de urmăritori, scoate hit după hit, piesele sale se aud mereu la radio.

Acum, vedeta a anunţat că ia o pauză. Este nevoie deoarece se pregăteşte să nască. Bebelina sa va veni pe lume în curând, iar viitoarea mămică trebuie să stea liniştită. Cu siguranţă o să îi cânte ei în această perioadă, sperăm ca micuţa să îi moştenească talentul!

„Ce sentiment minunat să cânt cu bebe în burtică toate aceste luni! Am colindat țara în lung și-n lat cu bucurie și cântec pentru voi toți cei care ne-ați dorit pe scenă, în orașele voastre, sau la cele mai importante evenimente din viața voastră și nu pot să descriu cu câtă bucurie și recunoștință am trăit toate acestea. Totuși, bebelina și cu mine avem nevoie de o pauză înaintea venirii ei pe lume, așa că doctorul ne-a indicat repaus. E bine pentru amândouă ca pe ultima sută de metri să ne odihnim, pentru ca totul să fie bine.”, a notat Feli pe Instagram.

Ştim că Feli va reveni în forţă după ce va naşte. Aşteptăm cu nerăbdare să o vedem pe Nora Luna!

Burtica de gravidă a lui Feli Donose

Despre partenerul său, vedeta are numai cuvinte de laudă. Ce a spus Feli într-un interviu despre tatăl fiicei sale. 

Cum arată Feli Donose însărcinată în şapte luni

Mereu cu zâmbetul pe buze, Feli a păşit recent în platoul emisiunii Prietenii de la 11, de pe Antena 1. Florin Ristei şi Diana Munteanu au întâmpinat-o, mulţumindu-i pentru prezenţă, mai ales că în ultimul timp nu a mai apărut pe la emisiuni TV, deşi ea a fost activă, a mers la concerte prin ţară. Iată cum arăta atunci!

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro