Foto de colecție! Cum arăta Adela Popescu la începutul carierei. Vezi cât s-a schimbat vedeta în ultimii 13 ani

Publicat pe

Mai știe cineva cum arăta Adela Popescu la începutul carierei, în anii 2000, pe când forma un cuplu cu Dan Bordeianu și juca împreună cu acesta și alți actori celebri în telenovela-fenomen 'Numai iubirea'? Vedeta, însărcinată acum cu al doilea copil, a realizat o ședință foto pentru VIVA! în acea perioadă, la care stilist a fost nimeni alta decât Andreea Raicu. Iată cât s-a schimbat Adela în 13 ani!

Adela Popescu și-a consolidat, în cei peste 14 ani de când apare pe ecrane, statutul de vedetă și are una dintre cele mai frumoase și solide căsnicii din showbiz, cu Radu Vâlcan, partenerul său din 2010. Cei doi au un băiețel în vârstă de doi ani, căruia îi vor dărui un frațior toamna aceasta. O știm de atât de mulți ani încât aproape că am uitat că a fost și ea la început. Pentru asta există arhiva VIVA! care 'nu iartă' și nu uită.

Cum arăta Adela Popescu la începutul carierei

Adela din 2018 este plecată acum în vacanță în Grecia cu Radu Vâlcan și fiul lor, Alexandru, dar Adela din 2005 muncea din greu pentru a-și face un nume în showbiz și forma un cuplu cu Dan Bordeianu, alături de care tocmai jucase în 'Numai iubirea' și se pregătea pentru următorul proiect, 'Lacrimi de iubire'.

În acea etapă din viața ei, Adela a fost protagonista unui pictorial de modă  VIVA!, realizat de Andreea Raicu, pe atunci fashion editor al revistei noastre. 'Una dintre cele mai tinere actrițe ale momentului' o numea Andreea în articolul din 2005 dar, dacă te uiți cu atenție la fotografii, anii nu au lăsat urme semnificative pe chipul Adelei.

În emisiunea 'Vorbește Lumea' o vedem adesea purtând tocuri, dar în 2005 Adela avea un stil casual, influențată fiind atât de Dan Bordeianu, care nu era fan pantofi cu toc sau fuste scurte, dar și de ritmul nebun al filmărilor pentru 'Lacrimi de iubire'. 'Dimineața la 8 îmi este greu să mă îmbrac sofisticat, să asortez fel de fel de accesorii. Sinceră să fiu, îmi pun un tricou, o pereche de jeanși și ies pe ușă! Am renunțat chiar și la orice fel de machiaj. Nici farduri nu prea mai am', îi povestea Adela Andreei Raicu.

Ce credea Adela în 2005 despre stilul Loredanei Groza sau al Monicăi Bârlădeanu

Întrebată care sunt vedetele pe care le admiră, Adela a răspuns astfel: 'Îmi place mult Loredana Groza, dar nu cred că aș avea curajul să mă îmbrac ca ea. (…) Lili Sandu se îmbracă destul de simplu, dar îmi place și acest gen. Pe Monica Bârlădeanu nu am cunoscut-o personal, dar am văzut-o în diferite apariții publice și îmi place stilul clasic pe care îl abordează.' Dintre celebritățile de la Hollywood, pe vremea aceea îi admira pe: Penelope Cruz, Jennifer Lopez, Sarah Jessica Parker, Keanu Reeves și Justin Timberlake.

Foto: arhiva VIVA!, Instagram

Citește și:

Elena Băsescu se relaxează la mare. Cine este alături de vedetă

Motivul pentru care Misha și Connect-R au divorțat. Au ținut totul ascuns mai bine de un an

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro