Justin Theroux a rupt tăcerea în social media după despărțirea de Jennifer Aniston!

Zilele trecute, vestea că Jennifer Aniston și Justin Theroux divorțează după nici trei ani de mariaj a căzut ca un fulger, cu atât mai mult cu cât nimic nu prevestea asta. Recent, actorul și-a făcut apariția în social media cu o postare surprinzătoare și extrem de înduioșătoare. Iată despre ce este vorba!

Jennifer Aniston si Justin Theroux la avanpremiera serialului The Leftovers'

La doar o zi după Sfântul Valentin, sărbătoare care celebrează dragostea, unul dintre cele mai admirate cupluri de la Hollywood și-a anunțat despărțirea la mai puțin de trei ani de la căsătorie. Vestea a fost cu atât mai șocantă cu cât Jennifer Aniston și Justin Theroux au pozat întotdeauna într-un cuplu fericit, dar comunicatul dat publicității de către Jennifer nu a lăsat loc de îndoială:

În încercarea de a reduce orice fel de speculații ulterioare, am decis să ne anunțăm despărțirea. Această decizie a fost luată cu afecțiune și de comun acord la finele anului trecut. Suntem doi buni prieteni care au decis să nu mai fie un cuplu, dar așteptăm cu nerăbdare să ne continuăm prețioasa prietenie.'

Jennifer Aniston și Justin Theroux au fost unul dintre cele mai carismatice cupluri de la Hollywood.

Jennifer Aniston și Justin Theroux au fost unul dintre cele mai carismatice cupluri de la Hollywood.

E greu de spus acum dacă relația dintre cei doi va rămâne până la final una de prietenie sau, așa cum s-a întâmplat în cazul multor altor cupluri, în timp vor începe să „dea din casă' și să scoată la iveală motivele adevărate ale despărțirii, chiar dacă, acum, Jennifer a declarat altceva: În mod normal, am face acest lucru în mod privat, dar dat fiind că industria bârfelor nu poate rezista oportunității de a specula și a inventa, am dorit să vă transmitem adevărul în mod direct. Orice altceva este tipărit și nu vine direct de la noi este doar povestea ficțională a altcuiva. Mai presus de orice, suntem hotărâți să păstrăm respectul profund și dragostea pe care le avem unul pentru celălalt'.

A post shared by @justintheroux on

Primul care și-a făcut apariția în social media a fost Justin Theroux, însă nu așa cum se așteptau unii… Fostul soț al actriței nu a făcut nicio referire la fosta sa căsnicie, ci a preferat să posteze pe contul său de Instagram o fotografie mai mult decât înduioșătoare, în care se află alături de doi puiuți de cățel. Poza a fost făcută la un adăpost de animale din Austin, Texas, iar actorul i-a îndemnat pe fanii săi să facă o faptă bună și să adopte câte un cățeluș: „Vă recomand cu multă căldură să mergeți acolo și să vă lăsați mușcați de nas de câte un puiuț de pitbull fără dinți. Aceștia doi nu sunt încă gata de plecare, dar când vor fi, mergeți și luați-i!'.

Aceasta a fost prima apariție în social media a lui Justin Theroux după ce, pe 20 februarie, în ultima clipă și-a anulat participarea la Late Show With Stephen Colbert, așadar fanele sale pot fi liniștite – după cum se vede, procesul de vindecare a început deja…

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro