Nu e ușor să fii artist! Andreea Bănică a povestit cum a ajuns un artist de succes și la ce a trebuit să renunțe: „Cel mai trist era când...”

Este mamă, soție, una dintre cele mai apreciate artiste și, mai nou, prezentatoare, însă pentru a ajunge aici Andreea Bănică a muncit foarte mult și a început încă de la vârsta de 4 ani drumul său către o carieră artistică.

Muncă, ambiție și multă răbdare, acesta este secretul atunci când ai talent din plin și îți dorești să ajungi un artist cunoscut. Același lucru l-a făcut și Andreea Bănică, care, încă de la 4 ani, a început să cânte muzică populară.

„Drumul meu în muzică a început la patru ani jumătate, pe vremea în care eram la cămin. Tatăl meu a descoperit atunci că am voce și ureche muzicală și am început să cânt muzică populară. El se ocupa mereu de mine și m-a dus peste tot pe unde era necesar să mă vadă lumea.

Așa a ajuns să mă vadă Adrian Păunescu, pe când făcea Cenaclul Flacăra și venea le Eforie la Teatrul de Vară. La spectacolele lor de pe litoral venea întotdeauna foarte multă lume și, într-o zi, tatăl meu m-a dus la el. Am cântat pe scenă și i-a plăcut mult de mine. I-a spus tatălui meu că am un talent foarte mare și că trebuie să  merg mai departe și că dacă am să continui o să ajung să fiu un artist mare și valoros. A vrut pe atunci să mă ia cu el la București însă, fiind prea mică nu a fost posibil', a scris Andreea pe blogul ei.

Citește și: Mihaela Rădulescu, femme-fatale pentru Victor Slav? Ce spune prezentatorul despre „diva de Monaco'?

A urmat Exotic și mai apoi Blondy

Cel care a propulsat-o pe Andreea în cariera de cântăreață a fost Costi Ioniță, care a descoperit-o în anul 1998.

„La festivalul de la Mamaia din 1998 m-a remarcat Costi Ioniță și am format împreună trupa Exotic. El compunea și am ales împreună fetele pentru trupă. Era inițial un proiect gândit pentru 4, dar cum nu am mai găsit o a 4-a voce care să se potrivească cu noi, am rămas 3 fete.  Am făcut această trupă și am scos primul hit al nostru, Sexxy.'

Trupa Exotic s-a destrămat după 3 ani, însă a urmat proiectul „Blondy', acolo unde Andreea și Cristina Rus s-au făcut remarcate.

„După 3 ani, ne-am despărțit și am făcut parte, alături de Cristina Rus, din trupa Blondy. Primul nostru succes mare a fost piesa Numele tău și au apărut apoi și altele.'

Citește și: Andreea Mantea – O mamă singură faţă în faţă cu prejudecăţile

Cariera solo

Trupa Blondy a rezistat 4 ani. Cristina și-a dorit altceva, așa că Andreea a fost nevoită să își continue cariera solo. Însă cariera unui artist nu este întotdeauna ușoară. Pentru a ajunge unde este astăzi, Andreea a trebuit să muncească din greu și chiar să renunțe la micile plăceri ale vieții.

„Cel mai trist era când îmi planificam concedii alături de prieteni și familie, când le gândeam pas cu pas cu mult timp înainte și îmi făceam mii de planuri și eram sunată și anunțată că trebuie să merg la un eveniment mare organizat de posturile de radio sau televiziuni. Țin minte că într-un an am fost foarte dezamăgită pentru că așteptam mult vacanța respectivă.'

Însă Lucian, soțul Andreei, cu care este împreună de mai bine de 20 de ani, i-a fost alături tot timpul și a muncit cot la cot cu ea pentru a cunoaște succesul.

„Lucian m-a sprijinit mereu în cariera mea muzicală. De când ne-am cunoscut, Lucian a fost alături de mine și venea tot timpul la evenimentele la care mergeam și cântam și stătea în sală să vadă ce fac, cum fac. Eu aveam mari emoții. El a fost cel care a preluat frâiele de la tatăl meu. De la patru ani jumătate, tatăl meu mergea cu mine peste tot și, ușor-ușor, l-am lăsat pe tata acasă și mergeam cu iubitul la spectacole.'

Acum, Andreea și Lucian formează o familie frumoasă și au împreună doi copii: pe Sofia și pe Noah.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro