Când naște Kate Middleton. Autoritățile britanice au dezvăluit data

Publicat pe

Pregătiri pentru naşterea celui de-al treilea bebeluş regal. Kate Middleton va aduce luna aceasta pe lume, după cum se vehiculează, cel de-al treilea bebeluş regal. Prinţul William a stabilit toate detaliile, la spital s-au luat deja primele măsuri. 

Mai multe panouri prin care se interzice temporar parcarea maşinilor au fost instalate în faţa spitalului din Londra unde se va naşte cel de-al treilea copil regal, scrie people.com. Acesta este primul semn oficial că pregătirile pentru naştere sunt în plină desfăşurare la Spitalul St. Mary din Paddington. Restricţiile privind parcarea sunt în vigoare în perioada 9 – 30 aprilie.

Familia regală nu a dezvăluit când este data exactă a naşterii, ci doar că ducesa va naşte în aprilie, dar speculaţiile indică ziua de 23 aprilie. Nu se ştie încă nici sexul copilului. Pentru toţi va fi o surpriză.

Pe 21 aprilie este ziua de naştere a reginei Elizabeth a II-a, care anul acesta împlineşte 92 de ani, iar, pe 29 aprilie, se împlinesc şapte ani de la nunta prinţului William şi a ducesei Kate. Este posibil la bebeluşul numărul trei să vină pe lume în aceste zile speciale.

Kate Middleton şi regulile de la naştere

În sute de ani de monarhie, protocolul de la curtea regală a fost respectat cu sfințenie, însă, încă de pe vremea Prințesei Diana, lucrurile s-au mai schimbat. Prințul William, nepotul Reginei, și Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, s-au abătut nu o dată de la reguli. Când se naște un copil în familia regală, Regina trebuie să fie prima care să afle, înainte de a se face anunțul oficial. 

Dieta lui Kate Middleton

Când te gândești la meniul servit membrilor casei regale a Marii Britanii, îți imaginezi automat preparate de 5 stele, pe care un om de rând nu și le-ar putea permite niciodată. Surprinzător, aceștia nu sunt chiar atât de pretențioși pe cât ar părea, iar Ducesa de Cambridge are un stil de viață extrem de simplu, dieta lui Kate Middleton fiind una ușor de respectat de către oricine. Bucătarul-șef al Palatului Kensington, Carolyn Robb, a publicat o carte de bucate cu rețele favorite ale membrilor familiei regale.

Foto: Hepta

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter