Vladimir Drăghia – totul despre nunta secretă. „Nu se va striga darul, nu se vor servi sarmale!”

Vladimir Drăghia – totul despre nunta secretă. A fost de ajuns să se îndrăgostească de femeia potrivită ca să-și schimbe viața radical. Nimeni n-ar fi crezut, dar iată că Alice a reușit să-l transforme pe Vladimir Drăghia într-un familist convins, rolul de tată potrivindu-i-se mănușă. Dacă, acum trei ani, câștigătorul Exatlon spunea că dragostea n-are plural, prin volumul de poezii pe care l-a lansat, iată că viața i-a demonstrat contrariul. Astăzi, vi-l prezentăm pe Vladimir Drăghia în ipostaze cu totul inedite, de soț tandru și de tată iubitor.

Vladimir, ai lipsit destul de mult de lângă familia ta, fiind plecat la Exatlon. Cum este viața în trei, acum?

Exact!Destul e cuvântul perfect. Destul cât să o apreciez așa cum cred că ar trebui apreciată. Destul cât să-i descopăr nuanțe pe care nu i le-aș fi bănuit vreodată. Este frumoasă. Grea, cu cearcăne, cu plânsete, cu dezordine prin casă, dar cu doi obrăjori care, când zâmbesc, fac ca totul să merite.

Cât de greu ți-a fost, în timpul concursului, să fii departe de Alice și de fiica voastră?

Foarte. A fost principala mea luptă de acolo. Așa cum am spus-o la începutul concursului, adevărata luptă este cu mine, și așa a fost. Am câștigat, zi de zi, de 140 de ori, lupta cu mine, și ăsta este adevăratul câștig.

Cum te simți ca tată? Pari foarte implicat… Cât de greu ți se pare?

Mă simt mai bun, mai bărbat, mai om. Este greu să fii tată. Este greu să te uiți la ea cum plânge și să nu o iei în brațe, pentru că știi că e spre binele ei să vadă că nu e stăpâna ta. E greu să negociezi cu maică-sa unele aspecte ale creșterii ei, dar tocmai asta duce și la creșterea mea, la formarea mea ca părinte.

Cum a fost relația ta cu părinții, Vladimir?

Am avut marele noroc de o mamă tânără, m-a născut la 19 ani. Cumva a învățat ea că e bine să lași copilul liber, să aleagă el. Sper să fac și eu la fel cu Zora. A avut încredere în mine. M-a lăsat la 12 ani să plec de acasă, la înot. Acum îmi dau seama ce înseamnă să îți lași copilul să plece de acasă de la 12 ani. Nu ne auzim prea des, dar știm ce însemnăm unul pentru celălalt. Întotdeauna a știut să îmi dea siguranță. Tatăl meu natural a dispărut când aveam câteva luni, era cam violent. Cu tatăl meu de acum, adică soțul mamei, nu sunt apropiat cum sunt de mama, dar îi sunt recunoscător că a avut grijă de noi. De tatăl meu natural nu mai știu nimic. Ne-am cunoscut când aveam 12 ani și ştiu că stă în București. Îi datorez genele, că eu nu m-am antrenat deloc pentru Exatlon, de la el am moștenit asta. Nu-i port ranchiună, îi sunt recunoscător chiar. Nu am golul ăla, dacă nu ar fi apărut la 12 ani, probabil nici nu aș fi știut. Am crescut fără să am drama asta că părinții s-au separat.

Alice este, cu siguranță, femeia care te-a cumințit… Ce calități ai a preciat inițial la ea și ce calități ai ajuns să a preciezi acum?

Da, m-a cumințit, dar nu am simțit niciodată că a făcut-o intenționat. Pur și simplu s-a întâmplat treptat, în parte datorită ei, a ceea ce am găsit în ea, în parte datorită faptului că venise timpul. Le cam făcusem pe toate, era cazul să trec la următoarea etapă a vieții mele. Calitățile sunt aceleași, poate plus câteva, acum, doi ani mai târziu. Răbdarea e printre cele mai apreciate. Asta spune multe și despre mine, știu. (râde)

Alice, cum este Vladimir ca partener de viață?

Aș putea să vorbesc până mâine despre el. O să mă limitez la a spune că mă uimește felul în care este atent la lucrurile mici. Simt că face eforturi în relația noastră, nu s-a culcat pe o ureche. Încă îmi face curte, încă mai avem multe să ne spunem. El m-a învățat ce este măsura, iar asta mi-a schimbat perspectiva atât în relație, cât și în viață.

Vladimir, ai avut un trecut demn de un burlac veritabil, dar și câteva relații serioase… Cum te simți acum, ești mai matur din punct de vedere sentimental?

Știu că sunt foarte norocos și sper să știu să am grijă de norocul ăsta. Am mai supărat-o, ce-i drept. Eu încă mai cred că sunt tânăr, dar îmi dau seama că ar trebui să lucrez la mine, să învăț să negociez, să îmi cer scuze… Odată cu trecerea timpului, îți dai seama că nu trebuie să ieși învingător de fiecare dată.

Sunteți foarte discreți și puțini știu cum a început povestea voastră de dragoste…

Suntem abia de doi ani împreună. Alice a rămas însărcinată la trei luni după ce ne-am cunoscut. Nu a fost o sarcină planificată, dar nici accidentală. În momentul în care Alice a intrat în viața mea, mi-am dat seama că așa arată femeia cu care vreau să fiu, femeia cu care vreau să fac cel puțin un copil. Am avut mare noroc că am cunoscut-o.

Alice, Vladimir ne-a povestit că tu ai făcut primul pas… Cum a fost la tine, ce ai simțit?

Eu pe Vladimir l-am văzut prima dată, acum opt ani, într-un supermarket. După alți patru ani, l-am revăzut într-un alt supermarket. Cred că locuiam în aceeași zonă. În 2016, am trecut cu mașina pe lângă el, iar două săptămâni mai târziu, am dat peste profilul lui de Instagram. E mult spus că i-am scris. Doar i-am trimis un GIF, iar el a făcut toată treaba. Ideea mea a fost să-i atrag atenția că exist. Era în mintea mea de prea mult timp ca să nu fac ceva când am aflat de unde să-l iau. Apoi ne-am întâlnit și, trei zile mai târziu, aveam cheia de la casa lui și am început să fim împreună.

Ați avut vreo dispută serioasă de când el s-a întors de la Exatlon? Dar înainte de a pleca?

Alice: De când s-a întors de la Exatlon, am petrecut multe momente frumoase în trei și sper să știm să ocolim cât mai mult timp disputele serioase. Statutul de părinți ne pune în situații în care trebuie să cădem de acord asupra unui lucru, deși avem perspective diferite. Facem eforturi să ne întâlnim la jumătatea drumului. După nașterea Zorei, am avut câteva dispute serioase. Eram obosiți și stresați.

Cine cedează într-un moment de ceartă?

A: Eu obișnuiam să cedez prima, dar în ultimul timp îl văd tot mai răbdător și dispus să discutăm când avem ceva de împărțit.

Alice, cât de greu ți-a fost să-l lași să plece în Republica Dominicană, când tu abia născuseși de câteva luni?

Nu mi-a fost greu să-l las, pentru că nu am simțit nicio secundă că se pune problema să-l las eu, deși, într-adevăr, el mi-a cerut acordul. Am fost entuziasmată pentru el mai mult decât mi-a fost teamă că nu mă voi descurca singură cu Zora. M-am gândit că ea o să mă țină ocupată, ca să nu mă sting de dorul lui. Și așa a fost.

Alice, cum l-ai anunțat pe Vladimir că veți deveni părinți? Cum a reacționat?

L-am anunțat în timp ce el mânca, iar eu făceam ture în jurul lui. A fost enervant de calm și de puțin surprins.

Vladimir, toată lumea te credea un burlac convins, dar noi am aflat că ai cerut-o deja în căsătorie pe Alice… Cum a fost?

A fost aproape foarte romantic (râde). Hotărâsem la Exatlon să fac asta, pe când număram lunile pline, pe când aveam timp să le ordonez pe toate. Spun aproape foarte romantic pentru că planul era să o cer în aeroport, imediat ce ieșeam pe porțile alea de la Aeroportul Otopeni, Sosiri, ceea ce ar fi fost ca în filme, știu, dar pentru că m-am întors printre ultimii și erau sute de oameni care ne așteptau acolo, nu am vrut să pun presiune pe ea, să-i pun întrebarea de față cu toți oamenii. Nu am vrut să se simtă încolțită, așa că am așteptat să rămânem doar noi trei, în parcarea aeroportului, departe de străini, și m-am pus într-un genunchi (după două ezitări), am rupt ambalajul de la o ciocolată, pentru că nu aveam inel de logodnă la momentul respectiv, l-am transformat într-un inel, și am întrebat-o dacă mă lasă să îmbătrânesc lângă ea.

Alice, tu cum ai resimțit emoția evenimentului?

Nu vedeam cererea în căsătorie venind, pentru că noi împărtășeam ideea că nu avem nevoie să fim căsătoriți ca să ne fie bine împreună. A fost cel mai frumos moment din viața mea, după nașterea Zorei. Nu putea să aleagă un moment mai bun. Cinci luni visasem la momentul când o să fim doar noi, iar el era acolo, în genunchi, atât de emoționat. A fost aproape ireal. De fapt, mi-a luat o săptămână să realizez că este adevărat.

Când și unde va avea loc nunta? Sigur pregătiți voi ceva inedit… Spuneți-ne în ce stadiu sunteți cu pregătirile.

V: La mare, pe plaja unor prieteni, pe 21 iulie. Ne-am propus să nu facem din organizarea acestui eveniment o corvoadă și până acum ne-a ieșit. Decurge totul firesc. Alice s-a îndrăgostit la prima vedere de inel, la a doua de rochie. Nu se va striga darul, nu se vor servi sarmale, nu se va fura mireasa. Vom chema doar prietenii apropiați și familia. Ne vom întâlni de dragul de a fi împreună, de a celebra evenimentul, nu pe noi doi.

Va fi o nuntă atipică, atipică, înțeleg. Ce rochie de mireasă vei avea, Alice?

Rochia de mireasă este de la un brand românesc pe care îl îndrăgesc mult. Este elegantă, cu niște detalii superbe pe umeri și fluidă în partea de jos. Din momentul în care am văzut-o, am știut că e fix ce îmi doresc. știut că e fix ce îmi doresc.

Și bijuteriile de unde le-ați ales?

A: Când am văzut inelul de logodnă în vitrină la Cellini, am simțit că este modelul potrivit.

Dar tu, Vladimir, cum te vei îmbrăca?

Mă voi îmbrăca în așa fel încât să nu pară Alice singură la nuntă. Încă nu am ajuns la hainele mele, pentru că lucrurile mai puțin importante le facem la sfârșit (râde).

 Aveți o filosofie/un pact/o înțelegere, atunci când vine vorba despre voi și viața de familie?

V: Cred că ăsta este primul pact verbal pe care îl facem. Am mai făcut un pact, numele lui e Zora. Nu prea ne plac promisiunile, vorbele. Noi mai mult facem.

A: Cred că amândoi gândim că e mai bine să avem parte de o surpriză plăcută decât să avem așteptările înșelate.

Ce n-ați ierta niciodată într-o relație?

V: Apariția plictiselii, probabil, sau a toxicității. Dar îmi dau seama că Alice și cu mine suntem ca doi bucătari care au avut noroc de niște ingrediente care merg bine împreună. Ne rămâne doar să nu uităm oala pe foc.

A: Da, la fel, plictiseala și dependența. Dar, în primul rând, nu mi-aș ierta mie să stau într-o relație în care nu sunt fericită. Vladimir a ridicat ștacheta foarte sus.

Foto: VIVA! – Oltin Dogaru

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro