Cine o înlocuiește pe Adela Popescu la Vorbește Lumea, după ce ea a fost depistată cu COVID -19. În cadrul emisiunii de joi de la Pro TV, Adela Popescu a intrat în direct și a spus că suferă de COVID-19, motiv pentru care au fost nevoiți s-o inlocuiască temporar. Pe de altă parte, astăzi actrița trebuia să își boteze fiul, însă evenimentul a fost anulat.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Adela Popescu s-a simțit rău și a decis să facă un test COVID-19. Din nefericire, acesta a ieșit pozitiv. Colegii ei, Bogdan și Șurubel, au început emisiunea Vorbește Lumea fără Adela Popescu și i-au asigurat pe telespectatori că ea va întârzia. Totuși, la un moment dat, Adela a intrat în direct prin telefon și a spus că are COVID-19.
„M-am simțit rău, așa că am făcut testul covid, care din păcate a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici. Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere. Sunt în prima zi, m-au lovit simptomele, ma gândesc la toate variantele, cum să aerisesc, cum să mă descurc cu bebelușul', a mărturisit Adela Popescu, la Vorbește Lumea.
Citește și: Ilie Năstase s-a demascat singur la Masked Singer:„Mă dor toate'
Citește și: De ce a fost înlocuit Dan Capatos la Xtra Night Show și cine i-a ținut locul
Cine o înlocuiește pe Adela Popescu la Vorbește Lumea
Având în vedere această situația, șefii Pro TV au fost nevoiți să găsească repede pe cineva care s-o înlocuiască pe Adela Popescu la Vorbește Lumea pentru următoarele două săptămâni. Zis și făcut! Cea care i-a luat locul Adelei este chiar Theo Rose, care a mai făcut parte din echipa emisiunii.
„Aparent, văd că vă descurcați singuri, dar dacă Adela a crezut că o să fiu o surpriză plăcută pentru voi, atunci îmi face plăcere', a spus Theo Rose.
În plus, Adela Popescu le-a mărturisit fanilor că va avea zilnic câte o surpriză pentru ei. Rămâne de văzut cine va mai veni în ajutorul lui Bogdan și al lui Șurubel până se va întoarce pe platourile de filmare.
Adela Popescu trebuia să își boteze fiul azi
Adela Popescu și radu Vâlcan trebuiau să îl boteze astăzi, 10 septembrie, pe cel de-al treilea lor copil, Adrian. Dat fiind faptul că Adela Popescu suferă de COVID-19, evenimentul a fost anulat. Toate detaliile pentru botezul fiului lor erau bine puse la punct, însă au fost nevoiți să renunțe la toate pregătirile.
Actrița se află în carantină și stă cât mai departe posibil de toată lumea. Aceasta a a publicat recent pe Instagram un cadou pe care l-a primit din partea unei persoane dragi cu ocazia acestei zile.
„Pentru că astăzi trebuia să-l botezăm, dar am anulat din cauza îmbolnăvirii mele, Ivona ne-a trimis asta', a scris Adela Popescu în dreptul unei jucării primite pentru Adrian.