Câinele actorului Costin Mărculescu a ajuns într-un adăpost pentru animale abandonate. Ce se va întâmpla cu Maxy după moartea neașteptată a stăpânului

Publicat pe

Maxy, cainele care fusese salvat dintr-un șanț de Costin Mărculescu, a fost găsit flămând în apartament, este slăbit și speriat, motiv pentru care a avut nevoie de ajutor de specialiate. Drept urmare, patrupedul care a alertat vecinii prin lătratul puternic, a fost predat Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), din cadrul Primăriei Capitalei. Ce îl așteapta pe animalul de companie al artistului.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Maxy, câinele salvat de Costin Mărculescu, pe care îl adora și îl îngrijea din suflet, a rămas din nou fără stăpân și pe drumuri. După ce s-a spart ușa apartamentului de către pompieri, în urma unui apel la 112 care sesiza că artistul nu mai fusese văzut de trei zile, pompierii s-au descoperit trupul neînsuflețit al lui Costin Mărculescu, dar și un câine, extrem de speriat, flămând și slăbit. Autoritățile au căutat soluții și în cazul lui.

Inițial, anchetatorii au încercat să apeleze la rudele actorului, însă cum stăpânul lui pare să fi fost o persoană singură, nimeni nu s-a arătat dispus să-l salveze pe Maxy.

Citește și: Drama lui Costin Mărculescu. Din milionar, a ajuns la sapă de lemn:„Mi-am pierdut tot, vila, mașina, banii, bijuteriile! Toată lumea s-a folosit de mine'

Astfel, în ultimă instanță, s-a recurs la ajutorul Primăriei Capitalei, animalul de companie fiind ridicat de un echipaj al ASPA. Animalul a primit îngrijirile medicale de rigoare, dat fiind că era nemâncat de câteva zile, notează gandul.ro.

Citește și:Prietenii nu l-au uitat pe Costin Mărculescu!Vedetele au venit să-și ia rămas bun de la actor

Câinele lui Costin Mărculescu va fi castrat

Cum nimeni nu s-a oferit să-l ia, câinele lui Costin Mărculescu urmează să fie castrat și microcipat. Sterilizarea lui Maxy este obligatorie, menționează ASPA: „Potrivit legii, câinii cu proprietar trebuie în mod obligatoriu microcipați și înregistrați în RECS, iar dacă nu au pedigree, trebuie sterilizați. La ASPA, acest câine va urma procedurile legale de microcipare, sterilizare, vaccinare și deparazitare, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptat gratuit de o cunoștință a actorului care este familiarizată cu câinele și care a solicitat adopția acestuia', se arată într-un anunț pe Facebook.

Citește și: Câinele actorului Costin Mărculescu a ajuns într-un adăpost pentru animale abandonate.Ce se va întâmpla cu Maxy după moartea neașteptată a stăpânului

Câinele actorului Costin Mărculescu a ajuns într-un adăpost pentru animale abandonate. Ce se va întâmpla cu Maxy după moartea neașteptată a stăpânuluiCâinele actorului Costin Mărculescu a ajuns într-un adăpost pentru animale abandonate. Ce se va întâmpla cu Maxy după moartea neașteptată a stăpânului

Sursa foto: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter