Dana Rogoz, pe ultima sută de metri cu sarcina: "În momentul acesta am contracții". Actrița va fi nevoită să facă testul pentru coronavirus înainte de a naște

Publicat pe

Dana Rogoz se află pe ultima sută de metri cu sarcina. Vedeta a început inclusiv să aibă contracții, iar în curând va aduce pe lume al doilea copil. Pentru că suntem în plină pandemie de coronavirus, actrița va fi nevoită să facă testul pentru COVID-19.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Dana Rogoz a ajuns la finalul sarcinii și este copleșită de emoții. Având în vedere că noul coronavirus este în continuare un pericol, vedeta va fi nevoită să-și facă testul pentru COVID-19 înainte de a naște.

„Am ajuns la finalul sarcinii. Trăiesc atât de multe emoții, îmi trec atât de multe gânduri prin cap, încât am senzația unui vis. Nu reușesc să îmi focalizez atenția într-un punct, pe o singură acțiune, pe un singur gând. Și nu, nu e de la hormoni. Și Radu simte la fel. Suntem pur și simplu copleșiți de emoții”, a precizat Dana Rogoz.

Citește și: Laura Cosoi a pozat în lenjerie intimă, însărcinată în luna a șasea. A fost lăudată, dar și criticată:”Nu mai am tonusul de altădată”. Ce mesaj i-a transmis colega sa, Dana Rogoz

Deja Dana Rogoz a început să experimenteze contracții, are bagajele pregătite și se așteaptă să nască din moment în moment. Nu se teme naștere, își dorește doar ca micuța ei să fie sănătoasă, fiind convinsă că va trăi, încă o dată, o aventură cel puțin la fel de minunată precum cea pe care a avut-o alături de fiul ei, Vlad.

„În momentul acesta am contracții. Dar nu mă alarmez, pentru că sarcina această am avut contracții de la 34 de săptămâni. De atunci mi-a coborât și burtă. Așadar, încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, cu geantă de maternitate după mine (e gata! e la ușa! ). Dar nu vreau nici să ajung prea târziu, căci bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană. Drept urmare, azi noapte stăteam cu cartea La ce să te aștepți când ești însărcinată' în brațe, că să mai verific o dată semnele' travaliului. Pentru că și la Vlad am ajuns la spital mai mult de gură lui Radu, fiind convinsă că urmează să nasc abia peste 4 zile, când aveam programarea făcută. Și în câteva ore îl țineam în brațe!

Citește și: EXCLUSIV! Dana Rogoz, adevărul despre boala de tiroidă de care suferă

Dana Rogoz: „Urmează marea întâlnire”

Urmează marea întâlnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scăpat un: Vai ce frică îmi e!'. Dar nu e numai frică, firește. E și imensă bucurie, e iubire, e instictul de mama care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând.

Dana Rogoz, pe ultima sută de metri cu sarcina: "În momentul acesta am contracții". Actrița va fi nevoită să facă testul pentru coronavirus înainte de a nașteDana Rogoz, pe ultima sută de metri cu sarcina: "În momentul acesta am contracții". Actrița va fi nevoită să facă testul pentru coronavirus înainte de a naște

O să îmi fie dor de perioada sarcinii, sunt convinsă. Fie ea și în pandemie, în izolare…. Dar pe de altă parte, ce aventură minunată ne așteaptă!

Trăiesc un vis acum. Un vis”, a scris Dana Rogoz pe blog.

Sursa foto: Instagram, Facebook

Citește și: Megan Fox și Brian Austin Green, în pragul divorțului după 10 ani?Actrița, surprinsă în compania unui rapper de 30 de ani

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter