De ce și-a cerut Ernest soția în căsătorie abia după 9 ani de relație: „Greu să-i faci o surpriză, pentru că...”/ EXCLUSIV

 Cica Cristina
.

Puțini știu, cu siguranță, cine este Takacs Ernest Francisc, însă toată lumea îl cunoaște pe Ernest de la „Ochii din umbră (Kanal D). Cum viața lui profesională nu mai este un secret pentru nimeni, de data asta ne-a revenit nouă rolul de detectivi, fiindcă am vrut să aflăm totul despre carismaticul, dar secretosul nostru interlocutor… Care nu este doar un profesionist desăvârșit, ci și un soț și un tată incredibil.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Bună, Ernest! Avem multe de povestit, dar, înainte de toate, spune-ne cum te găsește 2022!

Începutul acestui an, sper așa să și fie în continuare, mă găsește, din fericire, sănătos, voios și optimist.

Dacă ar fi să faci un bilanț al anului trecut, ce rămâne după ce ai tras linie? Care ar fi momentele pe care nu ai vrea să le ștergi? Dar cele pe care ai vrea mai degrabă să le dai uitării?

Anul 2021, în ciuda nebuniei prin care trecem cu toții, a fost un an bun pentru mine. Momentele cele mai frumoase au fost cele petrecute alături de familie și de prieteni, ca pentru fiecare dintre noi bănuiesc; vacanțele, aniversările. Cât despre clipele mai neplăcute, nu le-aș da uitării, pentru că, iată, vin la pachet cu bune, dar și cu rele. Din toate avem de învățat și lecțiile sunt importante pentru evoluția noastră ca oameni.

Ernest-1Ernest-1

Ernest: „După mult timp mi-am dat seama că ea e the one'

Știm că ești căsătorit cu Adriana de aproximativ 10 ani și că aveți în spate o relație de aproape 20 de ani. „Ne-am cunoscut la hotel, în camera unde stătea el. Am mers cu iubitul meu de atunci la el. M-a șocat că, atunci când am bătut la ușă, mi-a răspuns în boxeri, povestea soția ta. Ce a urmat după?

A urmat o frumoasă poveste de iubire, cu bune și cu rele, așa cum este, de fapt, și viața. Am crescut, dacă pot să zic așa, împreună sau, mai bine zis, ne-am maturizat împreună. Am râs, am plâns împreună. Și, ca în orice poveste de dragoste, încercările te pot uni sau, din contră, te pot îndepărta. Noi am reușit să ne construim o familie frumoasă împreună.

Ai spus că te-a cucerit prin frumusețea ei, iar la acel moment cred că tentațiile erau destul de mari pentru tine. Când ți-ai dat seama că EA este „the one?

După mult timp, trebuie să recunosc. Și e mai bine așa. Oamenii au nevoie de timp să se cunoască și, mai important, au nevoie să treacă prin încercări, provocări, ca să-și dea seama cine e, de fapt, persoana care le stă alături. Iar când vezi că omul îți e alături la greu, când vezi că partenerul luptă pentru tine, atunci știi că acea persoană este alegerea perfectă pentru tine.

Ernest: „Cererea în căsătorie a fost un gest spontan'

V-ați căsătorit după vreo 9 ani de relație… Cum v-ați decis tocmai atunci? Și, mai ales, cum a venit cererea în căsătorie? Sunt convinsă că cititorii noștri sunt la fel de curioși ca noi să afle aceste detalii „de culise.

Atunci am simțit să fac acest pas… Nu a fost ceva programat. Ne-am dorit să avem copii, să ne întemeiem o familie. Cererea în sine a fost un gest spontan, venit într-un moment fără o însemnătate deosebită sau orchestrată
după o lungă cugetare. Știam că ea își dorește foarte mult asta și nu aș fi putut să o surprind decât într-un moment banal. Trebuie să recunosc că e greu să-i faci o surpriză soției mele, pentru că se prinde imediat.

Citește și: Ernest are o familie superbă! Cum arată soția și fiica lui:”În 17 ani de relație am experimentat și agonie și extaz!”

Citește și: Ernest, mărturisiri la 18 ani de la Big Brother:„Mulți preferă să fie falși'

Citește și: Alexandra Dinu și Dinu Pescariu, fotografiați împreună, la restaurant.Afaceristul a renunțat la verighetă

Citește și: Cum s-a descurcat Chef Hadad cu trei copii, după ce a rămas văduv:„Soția avea grijă de familie, eu eram cu adusul banilor'/ EXCLUSIV

Ernest: „Noi am avut o nuntă mai atipică'

Cum a fost la nunta voastră? Ați avut mulți invitați, ați respectat tradiții? Care sunt cele mai frumoase
momente care-ți vin în minte? Sau peripeții?

Noi am avut o nuntă mai atipică. Fără hore, sârbe, lăutari. Cu multă muzică rock și o atmosferă mai lejeră. Nu am avut mulți invitați, pentru că ne-am dorit ca acest eveniment să fie pe placul nostru, și nu să încercăm să-i mulțumim pe alții. A fost un eveniment discret, dar zgomotos. Legat de tradiții, în afară de sarmalele din meniu și furatul miresei, nu am ținut cont de ele.

Cununia religioasă a avut loc pe un ponton, pe malul lacului și, în așteptarea miresei, am fost delectați cu piesele celor de la Metallica în interpretarea unei orchestre de muzică clasică vioară, violoncel, contrabas, flaut). Cel mai frumos moment a fost când s-a furat mireasa, iar la petrecere a aterizat o altă mireasă, furată din altă parte, care vă imaginați ce expresie a avut pe chip când s-a trezit față în față cu mine. Am dansat, am râs, ne-am amuzat. Cu greu am convins cealaltă mireasă că trebuie să plece la nunta ei.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE FEBRUARIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton