Larisa Udilă, momente grele în sarcină: "Mi s-a spus că e posibil să se nască cu Sindrom Down" / EXCLUSIV

Publicat pe

Larisa Udilă, fosta concurentă de la Bravo, ai stil!, este însărcinată pentru prima oară și ne-a vorbit despre cele mai grele momente prin care a trecut în sarcină. A trecut de la extaz la agonie, de la emoțiile primei ecografii, la o veste care i-a dat universul peste cap. Viitoarea mămică și-a revenit numai după ce s-a asigurat că bebelușul este bine.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Cum a fost momentul în care ți-ai văzut pentru prima oară bebelușul
la ecografie? Dar când ai aflat că va fi băiețel?

Sarcina mea a început ca una toxică. Aveam stări de amețeală, vărsături, nu eram tocmai în largul meu, și tot așteptam să treacă această perioadă. La prima ecografie, aveam aceeași stare de amețeală și mi s-a făcut rău chiar înainte să urc pe patul de la ecograf. După ce mi-am revenit, medicul a spus că este timpul să fac cunoștință cu cea mai importantă persoană din viața mea: copilul meu!

Larisa Udilă, momente grele în sarcină: "Mi s-a spus că e posibil să se nască cu Sindrom Down" / EXCLUSIVLarisa Udilă, momente grele în sarcină: "Mi s-a spus că e posibil să se nască cu Sindrom Down" / EXCLUSIV

Lumea și timpul s-au oprit în loc în momentul în care l-am văzut prima dată pe ecran. Mi-a trecut toată starea de rău. Am savurat fiecare secundă, l-am privit minute în șir și nu mă mai săturam să văd mica minune care crește în pântecul meu. Am organizat o petrecere pentru a afla atât noi doi, cât și cei dragi, sexul bebelușului. În momentul în care s-a spart balonul și am văzut culoarea albastră, știu că am spus o singură propoziție: „Bine ai venit în viața noastră, minune de la Dumnezeu!.

Larisa Udilă: „Au fost zile în care mă târam în genunchi'

Ești în trimestrul al doilea de sarcină și deja ai mai povestit cu alte ocazii că nu ți-a fost deloc ușor până acum. „Mă târam în genunchi de la pat până la toaletă, ca să nu vomit pe mochetă, ai spus la un moment dat. Ai depășit aceste momente, când ți-a fost cel mai greu?

Din fericire, am trecut cu bine peste aceste stări și mai curând decât mă așteptam. Da, au fost zile în care efectiv mă târam în genunchi până la baie. Acum, foarte rar se întâmplă să mai am dureri de spate sau stări de amețeală.

Cum te simți acum și ce sentimente te încearcă pe măsură ce momentul în care îți vei ține bebelușul în brațe se apropie tot mai mult? Bănuiesc că teama este unul dintre ele…

Am norocul să am în jur buni prieteni care au devenit părinți cu mult înaintea mea. Pe parcursul ultimilor ani, mi-am văzut prietenele însărcinate, am văzut cum au învățat să se descurce în această „meserie de mamă, odată cu ele am învățat câte puțin și eu.

Au fost dăți în care am stat cu copiii lor și am „jonglat cu meseria de părinte. Mă încearcă multe trăiri: teamă, fericire, extaz, nerăbdare ca timpul să treacă cât mai repede și să îmi țin copilul la piept, însă, totodată, vreau să mă bucur de aceste luni în care vom fi doar noi doi, eu și copilul meu. Perioada în care nu îl voi împărți cu nimeni, el va fi doar pentru mine și eu pentru el.

Larisa Udilă: „Nu îmi venea să cred ce auzeam din gura medicului'

Nu ai fost deloc ferită de emoții puternice în sarcină. La un control, ți
s-a spus că bebelușul ar putea avea risc de sindrom Down. Cel mai probabil ai avut o săptămână de foc, până să afli rezultatul unor noi teste. Ce gânduri te-au încercat în acea perioadă și ce/cine te-a ajutat să nu clachezi?

În momentul în care am aflat că este posibil ca cel mic să vină pe lume cu
sindromul Down, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Nu îmi venea să cred ce auzeam din gura medicului. Încercam să găsesc o explicație. Mă gândeam că vârsta nu are cum să fie de vină, alimentația mea este una destul de sănătoasă, de fumat, nu fumez și alcool nu
consum.

Nu înțelegeam cum ar fi posibil așa ceva. Până să aflu rezultatul analizelor, reluate pentru a ne asigura dacă există într-adevăr acest risc, toate zilele au fost un coșmar pentru mine și iubitul meu. M-am rugat la Dumnezeu ca totul să fie bine și cel mic să vină sănătos în această lume.

Citește și: Cum și-a anunțat Larisa Udilă logodnicul că e însărcinată:”Am plâns împreună minute în șir”/ EXCLUSIV

Citește și: Larisa Udilă, fosta concurentă de la Bravo, ai stil!, este însărcinată.Primele imagini cu burtica de gravidă

Citește și: Cum și-a cunoscut Stela Bizdu soțul și cum au depășit greutățile în relație:„Am pierdut o sarcină cu puțin înainte de…'/ EXCLUSIV

Citește și: De ce refuză Gina Pistol și Smiley să publice imagini cu chipul fetiței lor:„Atunci o să apară și ea…'

Larisa Udilă: „Medicii m-au sfătuit să fac controale cât mai amănunțite'

Ce ți-au spus medicii la următoarele controale?

Medicii mi-au acordat tot suportul lor pentru a trece cu bine peste această perioadă tensionată. Au ținut să fac controale cât mai amănunțite, iar acum avem certitudinea că riscul ca băiețelul nostru să aibă sindromul Down nu există. Medicii m-au sfătuit să fac controale cât mai amănunțite și orice nelămurire sau stare de rău apare să îi anunț.

Larisa Udilă vrea să nască natural

Îți dorești să naști natural sau intenționezi să optezi pentru cezariană?

Îmi doresc tare mult să nasc natural și doar în caz de urgență să apelez la
nașterea prin cezariană. Îmi doresc să simt nașterea copilului meu, să îl văd în primele secunde în care vine în această lume și să-l țin la piept pentru a-i spune cât de așteptat a fost și cât de mult îl iubesc.

Ați ales deja numele bebelușului sau încă „negociați? Vă gândiți la un
nume românesc, de sfânt poate, sau la unele de altă origine?

Ei bine, asta este partea cea mai grea, până la nașterea bebelușului. Care să fie numele lui! Probabil este greu de crezut, însă nu am ales încă un nume. Ne-am hotărât ca fiecare să facă lista lui de nume, iar în apropiere de momentul nașterii vedem ce tăiem de pe hârtie și care va fi numele norocos. Probabil vom alege fiecare câte un nume.

Larisa Udilă: „Nu am cumpărat absolut nimic'

Ai început deja pregătirile pentru venirea bebelușului pe lume. Ai cumpărat haine, ai început să-i amenajezi camera?

Atât eu, cât și iubitul meu suntem firi superstițioase. Nu am cumpărat absolut nimic, nici măcar un botoșel sau o hăinuță. Cu siguranță, primele lucruri pe care le vom cumpăra pentru el vor fi pătuțul și căruciorul.

Ne-am pus de acord ca în ultima lună să cumpărăm hăinuțe și ce va mai fi nevoie. Prietenii noștri deja ne întreabă ce anume ne dorim pentru cel mic, ei își fac planuri cine, ce și cum cumpără

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE APRILIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

Sursa foto: Facebook, Instagram, PR


 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter