Mesajul tulburător transmis de Prințul Charles, după ce s-a vindecat de coronavirus: ”Am avut de-a face cu o experiență ciudată, frustrantă și chinuitoare”

Publicat pe

După ce recent s-a vindecat de coronavirus, Prințul Charles a ținut să împărtășească cu lumea experiența acestei boli, într-unul din cele mai emoționante discursuri ale lui de până acum. La 71 de ani, Charles a avut o formă ușoară, dar a fost foarte marcat sufletește de ceea ce i s-a întâmplat.

Prințul Charles, fiul Reginei Elisabeta a II-a și următorul în linie directă la tronul Marii Britanii, a fost unul dintre cei peste 700 000 de oameni de pe planetă infectați cu COVID-19. La 71 de ani, vârstă aflată în categoria de risc, acesta a avut o formă ușoară și a putut să se ocupe de responsabilitățile sale din autoizolare.

Mesajul emoționant al Prințului Charles, după ce a scăpat de coronavirus

După ce a anunțat că s-a videncat de coronavirus, prințul Charles a ținut să transmit lumii un mesaj emoționant, împărtășind propria experiență cu boala. Chiar dacă fizic a fost cruțat de suferință, psihic nu i-a fost deloc ușor.

'Am avut de-a face recent cu temuta experiență coronavirus, fiind printre cei infectați. Din fericire, simptomele mele nu au fost grave, iar acum mă aflu de cealaltă parte a bolii, deși sunt în continuare izolat. Chiar dacă nu am avut o formă gravă, este o experiență ciudată, frustrantă și chinuitoare atunci când ești nevoit să stai departe de familie, prieteni și ți se fură ceea ce cândva era viața ta de zi cu zi', a declarat Prințul Charles într-un mesaj video extrem de emoționant, unde a vorbit deschis despre propria sa luptă cu coronavirus, care provoacă nu doar răni fizice, ci și psihice.

'În aceste momente fără precedent ale vieților noastre, tulburați și anxioși cum am ajuns, eu și soția mea ne gândim la toți cei care au pierdut ființe dragi din cauza coronavirus și la toți cei care trec acum prin chinuri cumplite, izolare și singurătate. Suntem alături de oamenii în vârstă care trec acum prin momente grele', a adăugat Prințul Charles în discursul său.

De asemenea, fiul Reginei Elisabeta a ținut să le mulțumească medicilor, voluntarilor, tuturor celor din serviciile publice, precum și celor are lucrează în supermarketuri pentru efortul depus.

Mesajul tulburător transmis de Prințul Charles, după ce s-a vindecat de coronavirus: 'Am avut de-a face cu o experiență ciudată, frustrantă și chinuitoare'Mesajul tulburător transmis de Prințul Charles, după ce s-a vindecat de coronavirus: 'Am avut de-a face cu o experiență ciudată, frustrantă și chinuitoare'

Foto: Hepta, Profimedia, captură video Daily Mail

Citește și: Cristina Șișcanu, despre combinezonul de protecție purtat la supermarket: 'Dacă situația se agravează, o să vedeți multe persoane echipate așa și atunci o să vi se pară normal'

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter