Mirela Vaida pierdut două sarcini, înainte de a deveni mama a trei copii. Cum a depășit trauma: "Nu a fost ușor. Dacă ar fi să o iau de la capăt..."/ EXCLUSIV

Publicat pe

Mirela Vaida este mamă a trei copii, însă înainte de rămâne însărcinată pentru prima dată a pierdut alte două sarcini. Prezentatoarea de la Acces Direct ne-a vorbit deschis despre cum a depășit momentul și a oferit câteva sfaturi prețioase femeilor care se regăsesc în aceeași situație.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Ești  o  persoană  deschisă și nu te ferești să vorbești nici despre subiecte delicate. Tu ne-ai declarat, de fapt, și la emisiunea   Interviurile VIVA!, că ai pierdut două  sarcini. Cum ai depășit momentul și ce sfat le poți da celor care trec prin asta?

Da, eu mi-am dorit foarte mult copii şi, într-adevăr, primele două sarcini au fost pierdute, însă partea bună este că, atunci când pierzi o sarcină, înseamnă că poți să rămâi însărcinată. Femeile trebuie să înțeleagă că astăzi, din cauza stresului şi a modului de viață, din cauza poluării şi a ceea ce mâncăm, ne luptăm cu o afecțiune numită infertilitate.

„Mi-am dat seama cât de mult îmi doresc copii”

În momentul în care tu rămâi însărcinată, dar pierzi sarcina, din varii motive, înseamnă că un prim pas a fost făcut, înseamnă că tu poți să rămâi însărcinată, şi ăsta e cel mai important lucru. Sunt sarcini toxice, pentru corp, pe care el le respinge, sunt sarcini extrauterine, aşa cum am avut şi eu una, şi era foarte periculoasă. Dumnezeu ştie foarte bine ce să ne dea şi poate că acele două pierderi de sarcină pentru mine au fost nişte pregătiri.

Pentru că mi-am dat seama cât de mult îmi doresc copii şi că, după ce i-am avut pe primul şi pe al doilea, nu m-am gândit o secundă că nu mi l-aş dori pe al treilea. Devin şi mai mari dragostea pentru copii şi dorința de a avea o casă plină după ce tu nu poți să duci două sarcini. Corpul selectează natural ce e sănătos  pentru  tine şi ce  nu.  Dacă trupul meu a respins două sarcini, înseamnă că ele nu erau bune. Şi atunci am primit acest lucru aşa, am fost şi mi-am făcut nişte controale mai amănunțite, mi-am dat seama că nu e nicio problemă la mine şi că a fost doar destinul. M-am dus cu credință înainte, am trecut peste asta şi iată dovada, am născut 3 copii în 4 ani, toți pe cale naturală, alăptați exclusiv până la 6 luni. Nu a fost uşor, dar este ceea ce eu mi-am dorit foarte mult şi, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face la fel.

Citește și: Câți bani a câștigat Mirela Vaida la primul job:„Atunci mi-am luat şi primul apartament'

Citește și: Mirela Vaida, totul despre debutul în televiziune, de acum 16 ani:”La prima emisiune am intrat în direct în trening. Am pornit de la munca de jos” / EXCLUSIV

Citește și: Mirela Vaida a fost taxată dur, dar a făcut față cu brio valului de ură:”Mă ridic deasupra criticilor și spun că Vulpița şi Viorel au fost un fenomen”/ EXCLUSIV

Citește și: Cum a fost cerută în căsătorie Simona Gherghe și ce spune despre gelozia în relație:”Cedăm pe rând” / EXCLUSIV

Sfaturile Mirelei Vaida pentru copiii ei

Dată fiind experiența ta, cu bune și cu rele, în showbiz, ce sfat le-ai da copiilor tăi dacă și-ar dori să meargă pe același drum?

Le-aş da sfatul pe care l-am învățat, că nu mi l-a dat nimeni mie atunci, le-aş împărtăşi din experiența mea. Nu faceți lucruri pentru a deveni celebri, faceți lucruri care să vă mulțumească pe voi şi care, dacă vă vor aduce celebritatea, să puteți să gestionați și acest lucru.  Nu faceți carieră în teatru ca să deveniți cunoscuți, nu cântați ca să se vorbească despre voi. Şi dacă veți fi atât de buni, încât să se vorbească despre voi şi deveni și celebri, înseamnă că ați reuşit. Dacă nu, să nu regretați. Dar celebritatea trebuie să fie un efect secundar al carierei voastre, cel principal sa fie ceea ce vă place să fiți. Bucurați-vă sufletul, în primul rând. Dacă puteți să îi bucurați şi pe alții, să le fiți exemplu, e bine, dacă nu, nu-i nimic, fiți voi buni şi fericiți, asta contează.

Mirela Vaida pierdut două sarcini, înainte de a deveni mama a trei copii. Cum a depășit trauma: "Nu a fost ușor. Dacă ar fi să o iau de la capăt..."/ EXCLUSIVMirela Vaida pierdut două sarcini, înainte de a deveni mama a trei copii. Cum a depășit trauma: "Nu a fost ușor. Dacă ar fi să o iau de la capăt..."/ EXCLUSIV

Mirela Vaida: „Ne mai dorim o fetiță”

Și ultima întrebare, fiindcă e o problemă de „interes național, știi bine, hahaha! Urmează și al patrulea copil?

Noi nu am renunțat la idee, dar ne dăm seama că e un pic cam greu, mai ales acum, pentru că şi cel mic e încă destul de mic, abia are un an şi jumătate. Poate peste vreo 2-3 ani să mai facem o fetiță, dar nu ştim ce va mai fi atunci. Teoretic, ne mai dorim o fetită şi eu, şi soțul meu, şi copiii îşi mai doresc o surioară, practic, hai să vedem ce se întâmplă cu lumea, cu noi, să putem să muncim în continuare, să le asigurăm copiilor un nivel de trai, fiindcă pentru noi al patrulea copil nu mai înseamnă o povară, nu ne-ar lua pe neaşteptate această veste, dimpotrivă, ar fi o mare bucurie. Dar mai avem încă 3 şi sunt mici, de aceea poate i-aş mai lăsa un pic să crească şi, poate, peste vreo 2-3 ani n-aş spune nu. Iar dacă va fi aşa, cu siguranță veți fi primii care află.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter