Prima imagine cu fetița Deei Maxer. Vedeta a fost externată: ”Tati a avut mai multe emoții decât mine”

Publicat pe

În urmă cu câteva zile, Deea Maxer aducea pe lume cel de-al doilea copil. Vedeta a născut o fetiță perfect sănătoasă, iar ieri au fost externate și au ajuns acasă. Proaspăta mămică s-a refăcut rapid după ce a născut și se simte foarte bine.

Acasă, Deea Maxer și Maysa au fost așteptate de Dinu Maxer și Andreas. Proaspăta mămică a fost plăcut surprinsă atunci când a văzut că toată casa este decorată cu baloane roz. Vedeta este fericită pentru că și ea și bebelușa sunt bine, mai ales că au existat niște probleme în timpul operației de cezariană.

'Ea este Maysa Maxer și a tras primul zâmbet la televizor. Noi suntem foarte emoționați. (…) Tati a avut mai multe emoții decât mine. Mi s-au rupt membranele și am intrat la duș, mi-am întins părul. A fost o operație complicată, dar peste care am trecut cu bine. Diagnosticul final al operației a fost… doamna doctor mi-a zis să mă bucur de cei doi copii pe care îi am, pentru că al treilea nu crede că va mai fi. Nici nu ne mai doream, dar nici fizic nu mai pot duce o sarcină.', a declarat Deea Maxer, după ce a ieșit din spital.

Doctorul care s-a ocupat de vedetă a anunțat că nu crede că mai este posibil să facă și un al treilea copil, din cauza problemelor pe care le-a întâmpinat acum. Deea Maxer este împăcată cu această idee, pentru că a declarat că nu și-ar fi dorit mai mult de doi copii. Andreas, fiul cel mare al Deei și al lui Dinu Maxer, a primit-o cu brațele deschise pe surioara lui.

Deea Maxer, primele declarații după ce a născut

Deea Maxer a adus pe lume o fetiță superbă pe data de 18 octombrie. La un spital din Capitală micuța s-a născut. Luni de zile mămica ei a așteptat-o, s-a pregătit intens pentru marele moment. I-a făcut camera și chiar i-a cumpărat hăinuțe și jucării.

„Maysa Maria Maxer, BINE AI VENIT pe lume!
Suntem binecuvântați!❤️
Ora nașterii 06:54, după ce Maysa ne-a luat prin surprindere.
Membranele s-au rupt la ora 2:30 chiar dacă cezariana era programată în această dimineață la ora 7.
Are 3190 gr și 49 cm, gălăgioasă dar extrem de grațioasă.', a scris Deea Maxer pe Facebook.

FOTO: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro