Vladimir Drăghia s-a accidentat la schi. A fost luat de SMURD de pe pârtie: ”Am câteva copci la genunchi”

Publicat pe

Problemele nu-i dau pace câștigătorului de la Exatlon. Vladimir Drăghia s-a accidentat la schi, iar echipajul SMURD a intervenit de urgență. Acum, vedeta se află acum în afara oricărui pericol și este acasă alături de familia lui. 

Sporturile de iarnă sunt foarte periculoase, iar Vladimir Drăghia a simțit-o pe pielea sa. Acesta s-a accidentat pe pârtie, acolo unde a mers să se bucure de câteva zile libere în weekendul trecut. În loc de zile fără griji, Vladimir Drăghia s-a ales cu o lovitură destul de gravă la picior. Salvatorii de la SMURD l-au luat și l-au dus la spital, unde a avut parte de îngrijri medicale. 'Câteva copci la genunchi. Un fleac!', a scris Vladimir Drăghia pe una dintre rețelele de socializare.

După întâmplarea neplăcută din Poiana Brașov, Vladimir Drăghia nu se va mai putea urca pe schiuri prea curând. Acum, câștigătorul Exatlon din primul sezon, se află acasă, în siguranță, alături de fiica lui și de soția sa.

'Sunt bine. Am câteva copci la genunchi, nimic mai mult. Nu am vrut să vă îngrijorez. M-am gândit că dacă vedeți că postez din ambulanță, nu are cum sa fie ceva grav. Nu? Vă mulțumesc pentru grijă. Sunt pe mâini bune, după cum vedeți.', a fost mesajul transmis de Vladimir Drăghia, după ce a ajuns acasă.

 

View this post on Instagram

 

Las aici o nouă amintire 🙂

A post shared by Vladimir Drăghia (@vladimir.draghia) on

Vladimir Drăghia s-a mai accidentat pe pârtie în urmă cu câțiva ani

Se pare că nu este prima dată când vedeta se accidentează pe pârtie. În urmă cu ceva ani, Vladimir Drăghia și-a rupt mâna în timp ce a încercat să se dea cu placa.

'Am încercat să mă dau și cu placa, pentru că mereu mi s-a părut că arată mai cool chipamentul, dar tebuie să recunosc că prefer să schiez. Mai ales după ce mi-am rupt mâna, acum câțiva ani, pe placă.', a povestit Vladimir Drăghia.

Citește și: Acasă la Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru. Cum arată apartamentul de lux în care locuiesc

Citește și: Cum s-a obișnuit Alice Cavaleru, soția lui Vladimir Drăghia, cu statutul de vedetă peste noapte: 'Nu mi-am luat-o în cap!'

FOTO: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro