10 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii fericită

De multe ori, fără să ne dăm seama, ajungem să ne sabotăm singure starea de bine și fericirea. Iată 10 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii fericită.

Nu, nu discutăm despre aspecte materiale ale vieții, ci despre anumite comportamente și gânduri la care e indicat să renunți dacă vrei să fii fericită. Mai concret, iată despre ce e vorba!

Renunță la vinovăție


Fie că este vorba despre o despărțire, că nu îți ajuți suficient părinții, ai fost aspră cu copiii, anumite aspecte legate de job sau de trecutul tău.

Vinovăția mai poate schimba ceva? Lucrurile s-au întâmplat așa că mai bine învață lecția necesară (dacă există una) și iartă-te tu pe tine. Cum poți face asta?

Scrie-ți tu ție o scrisoare, de mână, cu pixul pe foaie, și trece acolo efectiv tot ce simți sau ce gândești, iar la final nu uita să menționezi că te ierți pentru lucrurile întâmplate.

Renunță la gândirea negativă

În cultura noastră există chiar basmul cu drobul de sare, ideea că e bine să pui răul în față. Dar cu ce te ajută gândirea negativă?

Culmea, în psihologie există un fenomen numit profeția autoîmplinită care spune că atunci când gândești ceva intens, la nivel inconștient faci toate lucrurile necesare pentru a ajunge la rezultatul scontat.

Mai simplu: te tot gândești că iubitul o să te înșele? Culmea e că tu îți vei schimba comportamentul de așa manieră încât e foarte posibil ca el chiar să ajungă să te înșele.

Renunță la autocritică

Parcă ai în minte un pitic care tot îți spune că nu faci lucrurile suficient de bine, nu ești suficient de frumoasă, de bună etc

Tu cunoști vreo persoană perfectă? Care arată perfect și îi ies lucrurile perfect? Nu există așa ceva! Critica te împiedică să-ți atingi adevăratul potențial.

Ești o prietenă excepțională pentru prietenii tăi? Cum ar fi să te transformi într-o prietenă excepțională și pentru tine…

Renunță la prejudecăți

Asta înseamnă ca mai întâi să testezi lucruri și apoi să vezi că nu-ți plac. Desigur cele care nu contravin drastic valorilor tale.

Înseamnă ca mai întâi să cunoști omul, să stai de vorbă cu el, să treacă o vreme, și apoi să-ți faci o părere. Culmea, de regulă prima impresie e total greșită!

Renunță la ronțăielile mentale

Asta îți omoară timpul și nervii, iar scenariile pe care ți le faci, demne de Oscar, îți otrăvesc sufletul.

Pur și simplu distrage-ți atenția cu diferite activități sau desființează-ți aceste gânduri. Te ajută la ceva? Ai vreo dovadă că așa stau sau vor sta lucrurile? Care ar fi varianta mai rațională de gând?

Citește și:

Tu ce-ți dorești? Aventură sau relație? Argumente pro și contra Tinder

Mergi la sală? Exercițiul fizic în exces este dăunător pentru sănătate

Renunță la prieteniile toxice

Da, oamenii cu care ne petrecem timpul liber ajung să ne influențeze foarte mult. Simți că prietenii tăi te trag în jos?

Ți-ai dori prieteni de mai bună calitate, cu obiceiuri și comportamente mai fine? Poate prietenii tăi nu te încurajează, te sabotează și te critică mult? Ce te oprește să renunți la ei?

Renunță la presiunea timpului

Presiunea timpului înseamnă și ceas biologic – vai, am 35 de ani și încă nu sunt mamă, și un ceas cu iz social – vai am 35 de ani și nu sunt căsătorită, cine mă mai ia?!

Sau presiunea timpului că nu reușești să faci tot ce ți-ai propus într-o zi, că în weekend orele sunt numărate și ai puțină vreme la dispoziție să te relaxezi.

Presiunea timpului, indiferent de natura sa, te împiedică să te bucuri de prezent. Trecutul s-a întâmplat, viitorul nu știi ce-ți rezervă, așa că prezentul este tot ceea ce ai!

Nu mai lua totul foarte personal

Chestia asta vine ca o ușurare! Uneori nu este vorba despre tine, ci despre celălalt. Șeful tău e nervos? Asta nu înseamnă că ai greșit ceva la birou.

Iubitul are o stare proastă? Asta nu înseamnă că nu te mai iubește sau nu ești tu suficient de bună pentru el.

O prietenă nu te-a mai căutat de ceva vreme? Poate pur și simplu are o perioadă dificilă și vrea să fie singură, să nu discute cu nimeni.

Renunță să te mai identifici cu jobul tău

De cele mai multe ori ajungem să credem că valoarea noastră constă în banii câștigați, în statutul pe care îl avem la serviciu.

Să spunem că ai o poziție de director, dacă respectiva companie se închide asta ce înseamnă? Că tu nu mai ai nicio valoare, ești un 0 uman?

Învață să-ți apreciezi calitățiile și să-ți diversifici viața în zone care nu au nicio legătură cu munca.

Nu mai căuta aprobarea celorlalți

Când ai continuu nevoie de validare din exterior asta îți afectează semnificativ încrederea în sine și imaginea de sine.

Singura aprobare de care ai nevoie este a ta! Îți trăiește altcineva viața? Și dacă faci o alegere neinspirată care e problema?

Știi ce nu funcționează, ce nu e ok pentru tine și cum să alegi mai bine (sau mai degrabă ce să nu alegi sau ce să nu faci) data viitoare.

Fă pași mici pentru a te rupe de această nevoie de aprobare, de exemplu mergi singură la cumpărături de haine, fără prietena care îți spunea de fiecare dată ce-ți stă bine sau nu.

Foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton