De ce se îngălbenesc frunzele orhideei și cum o salvezi

Cu aspect exclusivist, stă frumos pe pervaz, înflorește spectaculos și stârnește numai admirație. Superbă și delicată, orhideea are reputația unei plante sofisticate. Și tocmai de aceea necesită un plus de atenție în îngrijire, chiar dacă nu e foarte pretențioasă. Când nu se simte prea bine, dă semne vizibile. Și, dacă ții la ea, e cazul să știi de ce se îngălbenesc frunzele orhideei și cum o salvezi.

Orhideea îți vorbește printr-un limbaj al semnelor destul de expresiv. Iar frunzele sunt una dintre cele mai bune modalități prin care îți spune că ceva nu este în regulă. Când, într-o dimineață, în timp ce îți savurezi cafeaua și o admiri, observi ceva suspect la ea, intri imediat în panică. Dar nu e cazul.

Îngălbenirea frunzelor nu înseamnă moartea orhideei

O frunză galbenă nu înseamnă automat că orhideea moare. Uneori este pur și simplu o frunză bătrână care își încheie natural ciclul de viață. Alteori, însă, îngălbenirea frunzelor este semnul că planta primește prea multă apă ori prea puțină lumină. Sau este afectată de temperaturi nepotrivite, are rădăcinile deteriorate ori se confruntă cu dăunători. Important este să înțelegi de ce se îngălbenesc frunzele orhideei și ce ai de făcut ca să o salvezi.

Înainte să începi operațiunea de salvare cu foarfeca, îngrășământul, pulverizatorul și toate remediile găsite pe internet, privește planta în ansamblu. Dacă doar una dintre frunzele aflate la baza plantei se îngălbenește treptat, în timp ce celelalte frunze sunt ferme, verzi și sănătoase, este foarte posibil ca fenomenul să fie perfect natural. Orhideea își poate pierde frunzele mai vechi, iar planta retrage treptat substanțele nutritive din acestea înainte ca frunza să se desprindă.

Așadar, lasă frunza să-și urmeze cursul firesc al vieții. Când se usucă și se desprinde ușor, o poți îndepărta. Problema apare atunci când îngălbenirea se extinde. Și afectează mai multe frunze sau este însoțită de alte semne precum vestejirea, petele maronii, înmuierea și pătarea rădăcinilor, mirosul neplăcut. Abia atunci planta încearcă să-ți transmită un mesaj mai serios.

De ce se îngălbenesc frunzele orhideei?

Una dintre cele mai frecvente cauze este udarea incorectă. Mulți dintre iubitorii acestei plante spectaculoase cred că, dacă are origini tropicale, are nevoie de umiditate permanentă. În realitate, multe dintre orhideele crescute în locuințe, în special Phalaenopsis, sunt epifite. În mediul natural, ele nu cresc în solul compact al grădinii, ci pe arbori. Iar rădăcinile lor sunt expuse aerului și alternează între perioadele umede și cele mai uscate. Asta înseamnă că ghiveciul unei orhidee nu trebuie transformat într-o mică mlaștină.

Udarea incorectă

Excesul de apă poate priva rădăcinile de oxigen și favorizează putrezirea lor. Iar atunci când rădăcinile nu mai funcționează corect, planta nu mai poate absorbi apa și substanțele nutritive așa cum trebuie. Paradoxal, o orhidee cu rădăcini putrezite poate avea frunze care par deshidratate. Observi frunzele moi și te gândești că are nevoie de apă. Și o uzi și mai mult, în vreme ce rădăcinile suferă și mai tare. Planta intră într-un cerc vicios. Așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru o orhidee care pare însetată este să nu-i mai dai apă până nu verifici rădăcinile și substratul.

Dacă orhideea este într-un ghiveci transparent, ai un mic avantaj. Rădăcinile pot fi inspectate fără să scoți imediat planta din recipient. Rădăcinile sănătoase sunt, în general, ferme. În funcție de cât de hidratate sunt, pot avea nuanțe verzi, argintii sau albicioase.

Rădăcinile deteriorate de excesul de apă tind să devină maronii, foarte moi, goale sau să se desprindă ușor. Și substratul îți poate spune multe. Dacă este permanent ud, miroase neplăcut și pare că nu se usucă între udări, este posibil ca planta să nu aibă condițiile potrivite. Un ghiveci decorativ fără drenaj poate fi și el problematic. Apa rămasă la baza recipientului nu dispare prin magie. Orhideea nu are un departament intern de gestionare a surplusului de apă.

Pe de altă parte, este posibil ca îngălbenirea frunzelor să fie cauzată și de lipsa apei. O orhidee care primește prea puțină apă poate avea frunze moi, zbârcite sau lăsate. Rădăcinile pot deveni uscate și casante, iar planta își poate pierde treptat vigoarea. De aceea, simplul fapt că frunza este galbenă nu este suficient pentru a stabili cauza. Trebuie să privești planta ca pe un întreg.

Lumina prea puternică poate schimba culoarea frunzelor

Orhideele iubesc lumina. Dar asta nu înseamnă că adoră soarele puternic de la prânz direct pe frunze. O fereastră foarte luminoasă poate fi excelentă, însă razele directe și intense pot provoca stres și arsuri. În astfel de situații pot apărea zone decolorate, gălbui sau maronii, uneori cu aspect de țesut ars. Pe de altă parte, prea puțină lumină poate afecta și ea planta. O orhidee ținută într-un colț întunecos poate avea frunze de un verde foarte închis și poate înflori greu sau deloc. Ideal este să menții echilibrul. Dă-i plantei multă lumină indirectă, fără expunere agresivă la soarele puternic. O perdea subțire poate fi uneori suficientă pentru a transforma o fereastră prea dură într-un loc potrivit pentru superba orhidee.

Temperatura contează mai mult decât pare

Orhideea nu iubește nici frigul excesiv, nici căldura extremă. Temperaturile foarte scăzute pot afecta țesuturile, mai ales dacă planta este lipită de un geam rece în timpul iernii. În același timp, amplasarea lângă un calorifer sau o sursă puternică de căldură poate usca excesiv aerul și substratul. Și schimbările bruște de temperatură o afectează. O plantă mutată dintr-un spațiu foarte cald într-unul rece poate reacționa neplăcut. Într-o locuință obișnuită, o temperatură relativ constantă, fără curenți reci și fără surse directe de căldură, este o alegere ideală.

Lipsa nutrienților poate contribui la îngălbenirea frunzelor

Ca orice plantă, orhideea are nevoie de nutrienți pentru a se dezvolta. Așa că, dacă o hrănești corect, nu te mai întrebi de ce se îngălbenesc frunzele orhideei. Dacă substratul este vechi sau planta nu primește deloc fertilizare într-o perioadă lungă de creștere, pot apărea simptome de carență nutrițională. Îngălbenirea frunzelor mai vechi poate fi asociată, în anumite situații, cu disponibilitatea insuficientă a unor nutrienți, precum azotul.

Totuși, în astfel de situații, trebuie evitată o altă greșeală frecventă. Dacă o frunză devine galbenă, nu înseamnă că trebuie să torni imediat o doză generoasă de îngrășământ. Excesul de fertilizant poate afecta rădăcinile și poate agrava problemele existente. Îngrășământul pentru orhidee trebuie folosit conform instrucțiunilor produsului, în dozele recomandate. Mai mult nu înseamnă mai bine. Orhideea nu primește puncte bonus pentru exces de zel.

Dăunătorii pot fi vinovați

Dacă observi frunze galbene, deformate sau cu pete neobișnuite, verifică atent planta. Afidele, păduchii, acarienii și alți paraziți pot afecta orhideele. Uneori sunt greu de observat la prima privire. Mai ales dacă se ascund pe partea inferioară a frunzelor sau în zonele protejate ale plantei. Așa că privește cu atenție frunzele, tulpinile și zona dintre frunze. Caută insecte mici, aglomerări albicioase, suprafețe lipicioase, puncte fine. Sau urmărește cu atenție orice aspect neobișnuit al frunzelor.

Dacă suspectezi un atac al dăunătorilor, izolează orhideea de celelalte plante de interior. Dăunătorii nu au niciun respect pentru proprietatea privată și se pot muta foarte ușor de la o plantă la alta. Tratamentul depinde de tipul de parazit și de gravitatea infestării. Produsele destinate plantelor ornamentale trebuie utilizate exact conform etichetei.

Ce ai de făcut ca să-ți salvezi orhideea

Știi de ce se îngălbenesc frunzele orhideei. E cazul să afli și cum poți interveni pentru a o salva. Dar trebuie să ții cont și de faptul că e perfect firesc și natural ca frunzele să mai și moară. Dacă frunza de la bază se îngălbenește lent, fără pete suspecte, iar planta continuă să producă frunze noi și să aibă rădăcini sănătoase, este foarte posibil să fie vorba despre procesul normal de îmbătrânire. Nu este nevoie să tai imediat frunza. Îndepărtarea unei frunze perfect sănătoase doar pentru că nu mai este verde intens poate face mai mult rău decât bine.

Primul pas este să nu tratezi simptomul înainte să identifici cauza. Dacă suspectezi excesul de apă, verifică substratul și rădăcinile. Dacă acestea sunt deteriorate, planta poate avea nevoie de îndepărtarea rădăcinilor putrezite și de schimbarea substratului.

Orhideele se plantează, de regulă, în substraturi aerate, special concepute pentru ele, care permit circulația aerului în jurul rădăcinilor. Un substrat compact, care reține prea multă apă, poate crea probleme.

Dacă rădăcinile sunt sănătoase, dar substratul este complet uscat, udarea poate fi necesară. Important este să nu stabilești programul după calendar cu rigiditatea unui ceas elvețian. Nevoia de apă depinde de temperatură, lumină, umiditate, substrat și dimensiunea ghiveciului. Când substratul s-a uscat suficient și rădăcinile indică nevoia de apă, planta poate fi udată temeinic, lăsând apoi excesul de apă să se scurgă complet. Apa nu trebuie lăsată să băltească în ghiveci sau în vasul decorativ. Verifică să nu rămână apă la baza frunzelor. După udare, lasă planta să se scurgă bine înainte de a o pune la loc.

Prevenția joacă un rol esențial

Pentru multe orhidee, ghiveciul transparent nu este doar un moft estetic. El permite luminii să ajungă la rădăcini și face mult mai ușoară monitorizarea acestora. Poți vedea dacă rădăcinile sunt sănătoase, dacă substratul este încă umed și dacă există zone care arată suspect. Nu este obligatoriu ca fiecare orhidee să locuiască într-un ghiveci transparent pentru tot restul vieții, dar pentru începători poate fi foarte util.

Cea mai bună metodă de prevenție este să-i creezi condiții stabile. Oferă-i lumină suficientă, dar protejeaz-o de soarele puternic direct. Udă în funcție de necesitățile plantei și de starea substratului, nu după un calendar fix. Folosește un ghiveci cu drenaj bun și un substrat potrivit pentru orhidee. Fertilizează moderat, conform instrucțiunilor unui produs destinat orhideelor, și verifică periodic frunzele și rădăcinile. De asemenea, nu muta planta dintr-un loc în altul la fiecare două zile doar pentru că într-un colț „arată mai bine'. Orhideea apreciază stabilitatea.

Dacă mai multe frunze se îngălbenesc într-un timp scurt, este un semnal că trebuie investigată cauza. Dacă planta este grav afectată, poate fi necesar să o scoți din ghiveci pentru o evaluare completă. O orhidee cu puține rădăcini sănătoase poate fi recuperată în anumite situații, dar procesul poate dura. Nu te aștepta la transformări spectaculoase peste noapte.

Orhideea are nevoie de răbdare. Odată ce țesutul unei frunze a fost deteriorat sau planta a început procesul natural de retragere a frunzei, culoarea nu se inversează pur și simplu. Succesul înseamnă, în primul rând, să înlături problema și să ajuți planta să producă o creștere nouă sănătoasă. O frunză nouă este un semn mult mai important decât faptul că una veche arată perfect.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: aos.org, gardenia.net, thespruce.com,

Citește și Cum păstrăm ouăle corect în frigider

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton