3 motive să-ți cumperi un telefon recondiționat

Publicat pe

Sezonul cumpărăturilor (compulsive) e aici! Și tocmai pentru că în boxele din malluri răsună încă de luna trecută cântece de Crăciun, despre care s-a demonstrat că ne motivează să cheltuim mai mulți bani, e posibil să fi observat ceva. Ai experimentat, cumva, în ultimele zile tentația de a-ți privi telefonul și a te întreba dacă nu cumva a venit momentul să-ți iei un altul imediat după ce te-ai întors de la shopping?

Dacă da, nu ești singura! Și, probabil imediat ce ai lansat gândul că ai vrea să-ți schimbi telefonul, ai observat că vechiul smartphone a început să se blocheze mai des, că i-au apărut zgârieturi noi sau că ai început să-l scapi mai des, ca și când „te-ar fi auzit' că vrei să-l înlocuiești? 

Dacă te-ai „luptat' suficient de mult timp cu gândul de a-ți cumpăra un nou telefon, poate că o idee bună ar fi să-ți satisfaci această poftă. Până la urmă, merită să treci în noul an cu un gadget mai performant, potrivit nevoilor tale. Și nu-ți face griji, colindele n-au decât să intre pe repeat în playlisturile din magazine, pentru că nu e nevoie să cheltuiești o mică avere, așa cum poate ai crezut, să te poți bucura de un smartphone cu funcții de top.

Tot ce ai de făcut, dacă bugetul tău este unul destul de restrâns, este să te orientezi către telefoane recondiționate și către modele care au depășit un an pe piață, dacă vrei să te încadrezi într-o sumă mai mult decât decentă, fără a renunța la specificațiile premium pe care le au smartphone-urile de top. 

Ar trebui să-ți cumperi un telefon emblematic mai vechi dacă…

1. Vrei un gadget durabil

Mulți ar putea susține că industria smartphone-urilor a atins un platou în ultimii ani, în ceea ce privește specificațiile telefoanelor. Și nu sunt departe de adevăr. Același lucru era valabil și acum cinci ani, când doar cei mai pasionați de tehnologie puteau găsi diferențe considerabile între iPhone 8 și iPhone 7, smartphone lansat cu doar un an înainte. 

Raportul s-a păstrat până în zilele noastre. Cu excepția cazului în care te uiți la telefoanele pliabile, nu este greu să vezi un numitor comun în fiecare smartphone de top al zilele noastre, comparativ cu dispozitivele mai vechi, apărute pe piață cu un an sau chiar doi înainte. Cel puțin în ceea ce privește hardware-ul.

Să luăm exemplul mult-apreciatului Samsung Galaxy S21 Ultra de anul trecut. Lansat la un preț care depășea 1.000 de dolari, telefonul costă azi puțin peste 3.000 de lei dacă îl cumperi recondiționat. Diferențele între acest model și varianta 2022, S22 Ultra? Mult prea mici, aproape insesizabile! 

2. Cauți un telefon cu o cameră performantă

În timp ce telefoanele nou lansate au lentile și senzori care pot captura subiecte mai îndepărtate și imagini mai bune în condiții de lumină scăzută, un smartphone vechi de doi până la trei ani ar trebui să fie perfect pentru cadrele tale. De fapt, funcțiile specializate de fotografie, cum ar fi înregistrarea video 4K, selfie-urile în modul portret, focalizarea automată și stabilizarea imaginii, sunt deja la îndemâna oricui de ani de zile, așa că nu e loc de teama că ai putea rata vreun cadru realizat perfect cu un model mai vechi.

3. Calitatea display-ului contează pentru tine

În timp ce din ce în ce mai mulți producători de telefoane se laudă cu ecrane cu o rată de reîmprospătare care ajunge la 120Hz, ține minte că această specificație e doar un detaliu ce ține de marketingul produsului. De ce spunem asta?

Pentru că oricât de cursiv ți s-ar putea părea un display care are setată rata de refresh la 120Hz, nu vei putea păstra funcția activă tot timpul, decât dacă ai mereu încărcătorul sau o baterie externă la tine. Specificația nu poate fi activă mereu, pentru că „topește' acumulatorul telefonului văzând cu ochii. Așa că poți uita de ea dacă nu vrei să-ți transformi smartphone-ul într-un telefon fix, dependent de un cablu de reîncărcare.

În schimb, e posibil să-ți dorești un telefon cu afișaj clar, în culori vibrante, cu o luminozitate plăcută și o sensibilitate aparte, adică o rată de răspuns rapidă la comenzile tale. Toate aceste specificații se regăsesc și pe modelele lansate acum doi sau trei ani. 

Nu spunem că senzația pe care o ai atunci când dezlipești folia de pe un telefon nou nu e una dintre cele mai plăcute pe care le poți avea. Ci doar că ți-ar putea rămâne bani la „pușculiță' dacă ai investi într-un smartphone recondiționat, în loc să plătești acum pentru un gadget despre care poți spune că e nou, până îl scoți în oraș. 

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter