Ce este silimarina și ce proprietăți are pentru organism

Armurariul este o plantă robustă, care poate ajunge până la 2 metri înălțime, cu o tulpină dreaptă, ramificată și lucioasă, și frunze mari, lobate, cu nervuri albe distincte. Florile sunt purpurii, grupate în capitule globuloase, asemănătoare ciulinilor, și sunt înconjurate de bractee spinoase. Fructele sunt niște achene mici, lucioase, de culoare maro-închis, care conțin semințele – adevărata comoară a plantei.

Originar din regiunea mediteraneană, armurariul s-a răspândit de-a lungul timpului în multe părți ale lumii, fiind ușor adaptabil la diverse climate. Crește spontan în zone cu soluri uscate și însorite, adesea pe margini de drumuri, în câmpuri necultivate sau în zone aride. Este o plantă rezistentă la secetă și preferă lumina directă a soarelui.

În prezent, armurariul este cultivat pe scară largă în scopuri medicinale în țări precum Ungaria, China, Germania, Argentina, și chiar și în România, având în vedere cererea crescută pentru suplimentele pe bază de silimarină.

Care sunt compușii activi din silimarină

Silimarina este recunoscută pentru efectele sale hepatoprotectoare și antioxidante, iar eficacitatea sa terapeutică se datorează compușilor săi bioactivi, care acționează sinergic pentru a proteja și repara celulele hepatice.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum a fost George Simion surprins în Varșovia, în ziua în care CCR a validat alegerile. Liderul AUR a fost fotografiat în aeroport

Silimarina nu este deci o singură substanță, ci un complex de compuși activi, în principal flavonoglicani, dintre care cei mai importanți sunt:

silibina – sau silibinina – este considerat cel mai activ component, responsabil pentru majoritatea efectelor terapeutice; reprezintă aproximativ 50-70% din silimarină și este o combinație între un flavonoid și un lignan
silicristina – reprezintă aproximativ 20% din silimarină; acest flavonoglican, deși este în concentrații mai reduse contribuie la complexitatea silimarinei, având rol în stabilizarea membranelor celulare și în protejarea împotriva leziunilor oxidative
silidianina – reprezintă aproximativ 10% din silimarină; crește biodisponibilitatea celorlalți compuși, amplificând efectele benefice asupra ficatului

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

CTP spune că George Simion se inspiră din discursurile lui Donald Trump: „Nici măcar nu este original. Aruncă din când în când câte un os de ros”

Acești compuși sunt localizați în semințele din fructele de armurariu, reprezentând 1-3% din greutatea uscată a acestora.

Pe lângă acești flavonoglicani majori, silimarina poate conține și alte flavonoide precum taxifolina (un precursor al silimarinei), quercitină, precum și o serie de acizi grași și mucilagii, cu efecte benefice, deși aceștia din urmă nu sunt considerați principalii compuși activi responsabili de efectele hepatoprotectoare directe.

Modul de funcționare a silimarinei

Silimarina și-a câștigat pe bună dreptate reputația de protector al ficatului. Eficacitatea sa terapeutică nu se bazează pe un singur efect, ci compușii săi lucrează împreună printr-o rețea complexă și sinergică de mecanisme de acțiune la nivel celular și molecular. Această abordare multifactorială îi oferă silimarinei capacitatea de a combate diversele amenințări la adresa sănătății hepatice, de la stresul oxidativ la inflamație și fibroză.

Are acțiune antioxidantă puternică

Ficatul este un organ extrem de activ metabolic, implicat în numeroase procese de detoxificare, ceea ce îl face vulnerabil la atacul radicalilor liberi și al speciilor reactive de oxigen. Aceste molecule instabile pot deteriora ADN-ul, proteinele și lipidele celulare, ducând la disfuncții și leziuni hepatice.

Capacitatea antioxidantă remarcabilă a silimarinei este cel mai important mecanism de protecție a acesteia.

Compușii din silimarină, în special silibina, acționează ca receptori direcți ai radicalilor liberi, transformându-i în forme inofensive. Această acțiune directă ajută la prevenirea inițierii și propagării reacțiilor oxidative în celulele hepatice.

Glutationul este cel mai puternic antioxidant endogen al corpului și joacă un rol crucial în detoxificarea hepatică. Silimarina stimulează sinteza glutationului și contribuie la menținerea unui raport optim glutation redus/oxidat, asigurând o capacitate antioxidantă puternică a celulelor hepatice.

Silimarina poate crește activitatea enzimelor antioxidante endogene, cum ar fi SOD (superoxid dismutaza), catalaza și glutation reductaza. Aceste enzime sunt esențiale în descompunerea și eliminarea rapidă a speciilor reactive de oxigen.

Prin aceste mecanisme, silimarina reduce semnificativ stresul oxidativ, protejează celulele hepatice de deteriorare și menține funcția hepatică optimă.

Are efect antiinflamator

Inflamația cronică este un factor major în progresia multor boli hepatice, inclusiv steatoza hepatică non-alcoolică (ficatul gras), hepatitele virale și ciroza.

Silimarina are efecte antiinflamatorii semnificative prin modularea mediatorilor inflamatori și a diverselor căi de semnalizare a inflamației.

Ea blochează activarea factorului nuclear kappa-B, o proteină cheie implicată în reglarea răspunsului inflamator, și astfel inhibă producția de citokine pro-inflamatoare, reducând inflamația locală în ficat.

Silimarina contribuie la reducerea inflamației și prin influențarea activității unor enzime implicate în producția de mediatori pro-inflamatori. Studiile sugerează că aceasta poate stabiliza membranele mastocitelor, celule care eliberează histamină și alți mediatori pro-inflamatori, și reduce astfel răspunsul inflamator alergic sau indus de toxine.

Prin reducerea inflamației, silimarina contribuie la ameliorarea leziunilor hepatice, la reducerea simptomelor asociate, și la prevenirea progresiei bolilor cronice.

Stabilizează membranele celulare

Compușii din silimarină se pot integra în structura membranelor celulare ale hepatocitelor (celulele hepatice) și astfel contribuie la funcționarea normală a membranelor în ceea ce privește transportul de substanțe, asigurând un mediu intern stabil pentru funcțiile metabolice ale hepatocitelor.

Silimarina ajută la menținerea integrității membranelor celulare, împiedicând pătrunderea toxinelor hepatice (cum ar fi alcoolul) în celulă. Acest lucru reduce expunerea directă a componentelor intracelulare la agenți dăunători.

Silimarina stimulează producerea de celule hepatice noi

Ficatul, un organ cu o abilitate remarcabilă de regenerare, se confruntă frecvent cu agresiuni diverse, de la toxine și infecții virale până la inflamație cronică. În acest context, capacitatea de a stimula producerea de celule hepatice noi, proces cunoscut sub numele de regenerare hepatică, devine crucială pentru menținerea funcției și structurii normale a organului. Silimarina a demonstrat un potențial semnificativ în susținerea și accelerarea acestui proces vital.

Unul dintre mecanismele prin care silimarina influențează regenerarea hepatică este prin stimularea sintezei proteinelor. Hepatocitele necesită o producție constantă de proteine pentru a-și îndeplini rolurile metabolice complexe și pentru a se repara în urma leziunilor. Silimarina, și în special componenta sa principală silibina, poate activa enzimele implicate în sinteza proteinelor ribozomale. Această intensificare a sintezei proteice furnizează „materialele de construcție' necesare pentru proliferarea celulară și pentru formarea de noi hepatocite.

Pe lângă stimularea sintezei proteice, silimarina influențează și sinteza acizilor nucleici, ADN și ARN, care sunt esențiali pentru diviziunea celulară și replicarea genetică. Pentru ca noi celule hepatice să fie produse, materialul genetic al celulelor existente trebuie copiat fidel și transmis noilor celule. Prin susținerea acestor procese fundamentale, silimarina creează un mediu intracelular mai propice pentru înmulțirea hepatocitelor și pentru înlocuirea celulelor deteriorate sau pierdute.

Mai mult, silimarina acționează și ca un factor de protecție, reducând impactul agenților nocivi care ar putea întârzia procesul de regenerare. Prin proprietățile sale antioxidante puternice, silimarina neutralizează radicalii liberi și stresul oxidativ, care pot deteriora ADN-ul și alte componente celulare, afectând capacitatea de diviziune și înmulțire a hepatocitelor. Prin menținerea unui mediu celular mai puțin ostil, silimarina permite celulelor hepatice rămase să se dividă și să refacă țesutul hepatic afectat.

De asemenea, efectul antiinflamator al silimarinei joacă un rol indirect, dar important în regenerarea hepatică. Inflamația cronică poate perturba micro-arhitectura hepatică și poate inhiba proliferarea ordonată a hepatocitelor. Prin reducerea inflamației și a citokinelor pro-inflamatorii, silimarina creează un mediu mai favorabil pentru ca celulele hepatice să se organizeze și să se integreze în țesutul nou format.

Un alt mecanism important este acela de a inhiba procesul de fibroză hepatică, o reacție de reparare excesivă (se produce țesut cicatricial în exces) ca răspuns la leziuni cronice, care poate duce la ciroză. Silimarina poate inhiba activitatea celulelor stelate hepatice, care sunt principalii producători de colagen și alte proteine responsabile de fibroză, și astfel ajută la prevenirea formării de țesut cicatricial și favorizează regenerarea normală a țesutului hepatic.

Beneficiile silimarinei

Silimarina este recunoscută pentru numeroasele sale beneficii, în special pentru sănătatea ficatului. Acțiunea sa complexă și variată o transformă într-un supliment valoros cu multiple aplicații.

Principalele beneficii ale silimarinei includ:

protecție hepatică – principalul și cel mai studiat beneficiu al acesteia este capacitatea sa de a proteja ficatul de toxine, alcool, medicamente și alte substanțe chimice dăunătoare; prin acțiunea sa antioxidantă și antiinflamatoare, prin blocarea pătrunderii toxinelor în celule și prin stimularea regenerării hepatice, silimarina a dovedit că poate fi un aliat valoros în susținerea capacității naturale a ficatului de a se reface și de a funcționa optim în fața diverselor agresiuni
adjuvant în afecțiuni hepatice – silimarina este utilizată ca terapie complementară, datorită acțiunilor sale multiple, în diverse afecțiuni hepatice precum boala hepatică alcoolică, steatoza hepatică non-alcoolică (ficatul gras), hepatita virală, ciroza hepatică, și chiar în caz de intoxicații hepatice (inclusiv cele cu ciuperci otrăvitoare)
are efect antioxidant general și susține sistemul imunitar – dincolo de ficat, silimarina poate acționa ca un antioxidant natural general în organism, contribuie la protecția celulelor împotriva stresului oxidativ implicat în numeroase boli cronice și în procesul de îmbătrânire; prin stimularea funcției hepatice și reducerea inflamației, ea sprijină sistemul imunitar în lupta cu infecțiile și alte agresiuni externe și îmbunătățește starea generală de sănătate
potențial antitumoral – există studii preliminare ce sugerează că silimarina ar putea avea proprietăți anti-cancerigene, prin inhibarea creșterii celulelor tumorale în anumite tipuri de cancer (de ficat, prostată sau piele)
beneficii pentru sistemul cardiovascular – prin reducerea inflamației și a stresului oxidativ, silimarina are efect protector asupra sistemului cardiovascular și contribuie indirect la menținerea sănătății vaselor de sânge și la reducerea nivelului de colesterol LDL
efect hipoglicemiant – unele studii au indicat că silimarina ar putea ajuta la scăderea nivelului de zahăr din sânge și la îmbunătățirea sensibilității la insulină, fiind potențial benefică pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2
potențial neuroprotector – datorită proprietăților antioxidante și antiinflamatorii, silimarina este studiată pentru potențialul său de a proteja împotriva declinului cognitiv și a bolilor neuro-degenerative, cum ar fi Alzheimer și Parkinson

Administrarea de silimarină oferă multiple beneficii pentru sănătate și este, în general, considerată sigură pentru majoritatea pacienților. Există o multitudine de suplimente cu silimarină, simplă sau în combinație cu alte plante benefice, de la capsule sau extracte, până la tincturi și ceaiuri de armurariu, după preferințele fiecăruia.

Dozajul și durata tratamentului pot varia în funcție de necesități și din acest motiv, înainte de a începe suplimentarea, se recomandă consultarea unui medic, în special în cazul existenței unor afecțiuni medicale preexistente sau al utilizării de medicamente.

Afecțiuni în care nu se recomandă silimarina

Ca orice supliment sau substanță activă, silimarina poate provoca reacții adverse și are anumite contraindicații, situații în care administrarea sa nu este recomandată sau necesită prudență. Înțelegerea acestor aspecte este importantă pentru o utilizare responsabilă și sigură.

Reacțiile adverse sunt, de obicei, ușoare și temporare, iar apariția lor este relativ rară. Cele mai frecvente efecte secundare raportate afectează sistemul gastrointestinal:

tulburări digestive ușoare – pot include greață, diaree, indigestie, disconfort abdominal sau crampe, balonare; acestea sunt în general ușoare și se remit spontan sau prin ajustarea dozei
efecte laxative – la doze mari, silimarina poate avea un efect laxativ ușor, deoarece stimulează secreția de bilă
reacții alergice – simptomele pot varia de la erupții cutanate, prurit și urticarie, până la reacții alergice severe (anafilaxie), deși acestea în urmă sunt extrem de rare

Situații și afecțiuni în care administrarea silimarinei este contraindicată sau necesită prudență și supraveghere medicală includ:

alergie la plantele din familia Asteraceae – este o contraindicație absolută, din cauza riscului de reacții alergice severe; persoanele cu alergii cunoscute la armurariu sau la alte plante din aceeași familie (cum ar fi ambrozia, crizantemele, gălbenelele, coada șoricelului etc.) ar trebui să evite complet silimarina
sarcină și alăptare – nu există suficiente studii clinice pentru a evalua pe deplin siguranța silimarinei la femeile însărcinate sau care alăptează, prin urmare, din precauție, administrarea silimarinei nu se recomandă în aceste perioade, cu excepția cazului în care medicul decide că beneficiile depășesc riscurile potențiale
boli sensibile hormonal – silimarina poate avea un ușor efect estrogenic, deși este slab și nu este pe deplin înțeles; din acest motiv se recomandă prudență sau evitarea sa la persoanele cu afecțiuni precum cancerul de sân, ovarian sau uterin, endometrioză, fibrom uterin
afecțiuni hepatice acute sau severe – în cazul unor afecțiuni grave, cum ar fi hepatita acută sau ciroza avansată, administrarea de silimarină trebuie făcută doar sub supraveghere medicală, deoarece nu este un tratament curativ și poate interfera cu medicamentele din tratament sau cu alte condiții clinice preexistente
obstrucție biliară acută – silimarina stimulează secreția de bilă și nu este recomandată în cazurile de obstrucție acută a căilor biliare, deoarece ar putea agrava situația
diabet zaharat – deoarece silimarina poate scădea glicemia, administrarea concomitentă cu medicamente antidiabetice poate duce la hipoglicemie, ceea ce impune monitorizarea mai atentă a pacienților diabetici care administrează silimarină

Silimarina poate interacționa cu anumite medicamente, modificând modul în care acestea sunt metabolizate în ficat, deoarece poate influența activitatea unor enzime responsabile de metabolizarea medicamentelor. Acest lucru poate duce la creșterea sau scăderea concentrației sangvine a medicamentelor administrate împreună cu silimarina, influențând eficacitatea sau toxicitatea acestora. Exemple de astfel de medicamente includ anticoagulantele, unele contraceptive orale, unele medicamente imunosupresoare și anumite antibiotice.

Silimarina este un supliment natural cu un profil de siguranță bun și cu numeroase beneficii, în special pentru sănătatea ficatului. Însă întotdeauna, înainte de a începe administrarea unui supliment nou, inclusiv silimarina, se recomandă consultarea unui medic, mai ales dacă aveți afecțiuni medicale preexistente sau dacă administrați alte medicamente. Această abordare oferă o utilizare sigură și eficientă a silimarinei, maximizând beneficiile și minimizând eventualele riscuri.

Foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News