Rețetă de eclere. Cea mai simplă și delicioasă metodă

Publicat pe

Dacă ești mare fan eclere și vrei să le faci la tine acasă, poți urma această rețetă extrem de simplă și delicioasă. Aluatul se face extrem de ușor și poți umple cojile de eclere sau de choux cu budincă de ciocolată, cremă de vanilie sau chiar și frișcă în care poți pune fructe proaspete.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

Eclerul este o prăjitură de origine franceză, făcută dintr-un aluat de formă alungită, umplută cu o cremă de patiserie, din vanilie, ciocolată, sau cafea (la origini)  și glazurată cu ciocolată sau fondant. Originea franceză a prăjiturii și-a pus amprenta asupra denumirii sale internationale cuvântul ecler (fr. éclair – „fulger”) existând în toate limbile.

Dar ea nu s-a numit astfel de la bun început. Înainte de 1850, eclerul se numea „pâinea ducesei” („pain de la duchesse”) și atunci avea forma unui deget, rulat în migdale. Cel care a modernizat și perfecționat eclerul a fost renumitul patisier al secolului al XIX-lea, Antonin Carême, cel care a inventat și profiterolul.

Acest mare specialist al patiseriei franceze a renunțat la migdale, a umplut prăjitura de formă alungită cu o cremă de patiserie, sau cu gem și a acoperit-o cu fondant. Se zice că aceste transformări aduse  eclerului au încântat pe toată lumea și prăjitura s-a răspândit rapid în toată Franța, cu viteza fulgerului (éclair!). E o primă explicație a numelui pe care-l poartă această prăjitură de origine franceză și de formă alungită…

Așa se face că Antonin Carême este considerat, în fapt, inventatorul eclerului, dar abia peste 20 de ani de la moartea sa acest desert și-a pierdut denumirea veche de „pâine a ducesei” și a fost rebotezat ecler (éclair).

Așadar, denumirea de ecler (éclair) apare pentru prima dată în 1850, la Lyon, al doilea oraș ca mărime, după capitală, din Franța și important centru al patiseriei franceze. După acest moment, eclerul a dobândit o faimă internațională și datorită regelui Eduard al VII-lea al Angliei, care era mare amator al celebrei, prăjituri franceze.

Denumirea de ecler a fost dată chiar de patisieri, care spuneau, în glumă, că eclerul este o prăjitură atât de bună, încât se mănâncă dintr-o înghițitură, cu viteza fulgerului (în franceză éclair înseamnă „fulger”), pe când alții afirmă că denumirea de ecler ar veni de la strălucirea glazurii…

Pentru această rețetă de eclere vei avea nevoie de:

  • 75 ml lapte
  • 75 ml apa
  • 60 g unt cu min 80% grasime
  • un varf de cutit sare
  • 120 g faina
  • 150 g oua (3-4 oua)

Pune laptele și apa, sarea și untul într-o cratiță. Pune pe foc și așteaptă să fiarbă. Dă focul mic și toarnă făina, apoi amestecă rapid cu o lingură de lemn până dispar cocoloașele. Amestecă bine aluatul până se evaporă toată apa din el.

Oprește focul și lasă aluatul la răcit. Când s-a răcit, adaugă ouăle pe rând și amestecă. Poți face acest pas cu un mixer.

Citește și: Cum și-a cunoscut Dan Negru soția:'Era studentă'. A dezvăluit și secretul unui mariaj de 15 ani!/ EXCLUSIV

Citește și: Mihai Călin, totul despre debutul în televiziune, în urmă cu 25 de ani:„Ajunsesem să ieşim cu bodyguarzi după noi’/ EXCLUSIV

Citește și: Mihaela și Cristi Borcea au ajuns din nou în fața judecătorilor.Ce se întâmplă între cei doi

Pune aluatul într-un poș și pe o tavă tapetată cu hârtie de copt formează eclerele.

Cuptorul a fost preincins la maximum și cu ventilația oprită. Coace eclerele timp de 15 minute, apoi redu temperatura la 170 C si pornește ventilatia. Mai lasă eclerele încă 20 de minute.

Umple-le cu orice cremă dorești și servește-le.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter