Rețetă de vinete umplute turcești. Se prepară ușor!

Publicat pe

Rețetă de vinete umplute turcești. Specialitățile turcești sunt cunoscute pentru gustul lor savuros, cu arome inedite, care-ți potolesc pe loc foamea. Le poți cumpăra de la magazinele cu specific, dar le poți prepara foarte bine și la tine în bucătărie. Rețeta de vinete umplute turcești recomandată de noi va pune în valoare gustul plăcut al vinetelor, dar conține și alte legume sănătoase!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de vinete umplute turcești. Vinetele ocupă primele poziții în topul legumelor preferate de români. Nu doar cetățenii din țara noastră le preferă, ci și din alte locuri. Turcii, spre exemplu, au chiar un preparat deosebit. Nu veți fi dezamăgiți dacă încercați rețeta de vinete umplute turcești, pentru că aroma acestui preparat vă va cuceri atât pe voi, cât și pe membrii familiei.

Citește și: Rețetă prăjitură Regina Maria.Gustul copilăriei tale

Citește și: Rețetă de salată de vinete cu maioneză.Simplu și gustos

Citește și: Rețetă vinete prăjite la borcan.Ușor de făcut

Citește și: Rețetă dulceață de gutui.Cel mai simplu de preparat

Rețetă de vinete umplute turcești – Ingrediente

o vânătă mică sau de mărime medie (pentru fiecare persoană)

jumătate de ardei

o roșie

un cățel de usturoi

o ceapă mică

200 gr ulei de măsline

o linguriță zahăr

ardei iute

pătrunjel verde

sare

piper

Rețetă de vinete umplute turcești – Mod de preparare

1. Mai întâi, aveți nevoie de un sucitor. Cu ajutorul lui trebuie să apăsați încet vinetele întregi, până se aplatizează suficient, dar fără ca leguma să crape.

2. Curățați apoi vinerele de coajă, însă nu de tot, ci cât să rămână câteva fâșii negre. Puneți apoi peste vinetele curățate, așezate într-un castron încăpător, o greutate și adăugați saramură dintr-o lingură de sare la 1 l de apă proaspătă. Legumele trebuie acoperite de tot și lăsate așa pentru o oră. Când apa devine maronie, ea trebuie îndepărtată.

3. După aceea, vă puteți ocupa și de restul legumelor. Trebuie să le tăiați în bucăți de mărime medie. Excepție fac usturoiul și ceapa ca trebuie tocate feliuțe mici.

4. Căliți într-o tigaie ceapa, într-o jumătate din cantitatea de ulei. După ce capătă o culoare aurie, puneți și usturoiul alături de ardei. După ce s-au înmuiat, adăugați și cuburile de roșii și niște zahăr.

5. După ce puneți sare și piper după gust, lăsați totul pe foc mic, până ce scade zeama. Amestecați între timp de câteva ori. Restul de ulei rămas îl veți folosi să prăjiți pe toate părțile vinetele, după ce le-ați șters, notează monitorulsv.ro.

6. Ungeți mai apoi fundul unei tăvi încăpătoare, folosindu-vă tot de ulei de măsline. Faceți câte o tăietură pe fiecare vânătă, în lung, iar cu ajutorul degetelor faceți un spațiu în miezul ei, fără să-l scoateți. Adăugați apoi umplutura rezultată din legumele călite.

7. Pentru un aspect și mai plăcut, puteți orna vinetele umplute cu felii de roșii. Turnați apoi în fiecare vânătă o lingură de ulei, în cazul în care v-a rămas după ce ați prăjit vinetele. Preparatul va coace la foc mediu timp de aproximativ o oră.

8. Vinetele umplute sunt ornate la servire cu pătrunjel verde și asezonate cu feliuțe de lămâie. De asemenea, puteți pune și smântână și iaurt. Poftă bună!

Sursă foto: Shutterstock

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter