Rețetă de mâncare de linte cu dovlecei. Un delciu!

Publicat pe

Rețetă de mâncare de linte cu dovlecei. Ții post sau ești la dietă? Noi avem cea mai bună soluție pentru tine, când vine vorba despre mâncare. Dacă vrei să mai renunți la carne, rețeta de mâncare de linte cu dovlecei este varianta pe care trebuie neapărat să o încerci. Pe lângă faptul că este extrem de gustoasă, este și foarte sățioasă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Rețetă de mâncare de linte cu dovlecei. În general, bărbații preferă carnea. Vă puteți însă „păcăli' partenerii să încerce ceva și mai sănătos. Rețeta de mâncare de linte cu dovlecei îi va uimi chiar și pe cei mai pretențioși, fiind un adevărat deliciu culinar. După ce adunați toate ingredientele necesare, noi vă explicăm pas cu pas cum se realizează acest preparat.

Citește și: Prăjitura Valurile Dunării.O rețetă dulce și gustoasă

Citește și: Rețetă de dovlecei umpluți cu carne.Un deliciu culinar

Citește și: Rețetă de budincă cu dovlecei și pui.Simplu și gustos

Citește și: Supă cremă de cartofi cu bacon.O rețetă ideală pentru prânz

Rețetă de mâncare de linte cu dovlecei – Ingrediente

200 de grame de linte roșie sau verde

500 de grame de ciuperci champignon

2 vinete

1 dovlecel

3 morcovi

1 ardei gras verde

1 ardei gras roșu

1 ardei iute roșu sau verde

1 ceapă roșie

4 fire de ceapă verde

3 fire de usturoi verde

300 mililitri de suc de roșii

100 mililitri sos de roșii sau bulion

100-150 mililitri de apă

2 lingurițe de cimbru uscat

1 legătură de pătrunjel proaspăt

1 legătură de mărar proaspăt

sare și piper, după gust

3 linguri de ulei de floarea-soarelui

Rețetă de mâncare de linte cu dovlecei – Mod de preparare

1. Începeți prin a curăța, pe rând, vinetele, dovlecelul, ciupercile, morcovul și ceapa roșie. După ce ați îndepărtat coaja de pe fiecare legumă, spălați-le bine sub jet de apă rece. Faceți același lucru și cu ardeiul gras. Trebuie să îi îndepărtați atât cotorul, cât și semințele, iar mai apoi să-l tăiați fâșii.

2. Apoi, puteți trece și la ceapa verde și usturoi. Trebuie curățate la fel de bine, iar mai apoi trebuie să tăiați partea verde ofilită a plantei. După ce le-ați spălat cu grijă, tăiați-le rondele.

3. Verdețurile, mai exact pătrunjelul și mărarul, trebuie spălate tot sub jet de apă rece, iar mai apoi tocate mărtunt, informează site-ul csid.ro.

4. Puneți apoi uleiul la încins într-o tigaie adâncă. După ce s-a încălzit, adăugați pe rând rondelele de ceapă verde, peste care presărați un praf de sare. Se sotează 2 minute.

5. Adăugați apoi vinetele, dovlecelul, morcovii, ceapa roșie, ciupercile, ardeiul iute, ardeiul gras, cimbrul uscat și usturoiul verde. Amestecați toate ingredientele, iar apoi acoperiți cu un capac. Lăsați totul la foc mediu vreme de cinci minute.

6. Mai apoi, puneți lintea peste legume. Adăugați și sosul de roșii și amestecați totul bine cu ajutorul unei linguri din lemn. Lăsați totul pe foc încă cinci minute.

7. După ce ați luat tigaia de pe foc, presărați mărarul și pătrunjelul, iar apoi condimentați totul cu puțină sare și piper.

8. Încă puțin și gata! Așezați mâncarea de linte cu dovlecei și restul legumelor într-o tavă. Trebuie să fie destul de încăpătăroare, pentru că urmează să turnați sucul de roșii, iar apoi să completați cu apă până ce compoziția este acoperită.

9. Acoperiți apoi tava cu aluminiu și băgați-o la cuptorul preîncălzit la 185 de grade Celsius, timp de o oră și jumătate. Poftă bună!

Sursă foto: Shutterstock

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter