La o zi după incinerarea lui Rareș Ion, tânărul de 20 de ani care a murit din cauza supradozei de droguri, o scenă tensionată a avut loc în fața sediului DIICOT. Diana, iubita lui Tudor Duma (zis Maru) a avut o ieșire nervoasă și l-a confruntat dur pe unul dintre martorii-cheie din dosarul de trafic de droguri de risc și mare risc.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Pe 15 aprilie, Rareș Ion a murit din cauza unei supradoze de droguri. Tânărul de doar 20 de ani făcea parte din anturajul lui Vlad Pascu, cel care, drogat fiind, a intrat cu mașina într-un grup de oameni și a ucis doi studenți. Tudor Duma, zis Maru, este un personaj-cheie în această poveste, fiind dealurul care le-a furnizat substanțe interzise ambilor.
Prietenul lui Rareș Ion, audiat timp de trei ore la sediul DIICOT
Pe 18 aprilie, Rareș Ion a fost incinerat, la ceremonie fiind prezenți părinții, fratele și câțiva prieteni apropiați. La o zi distanță, o scenă tensionată a avut loc în fața sediului DIICOT, în contextul în care, în paralel, se desfășoară o anchetă amplă privind o rețea de trafic de droguri.
Gabriel Macovei, apropiat al tânărului, a fost audiat în calitate de martor în dosarul trafic de droguri de risc și mare risc. Principalul vizat este Tudor Duma, zis și Maru, cel care le-a furnizat droguri atât lui Rareș Ion, cât și lui Vlad Pascu. El este arestat preventiv pentru 30 de zile și riscă șapte ani de închisoare.
După mai bine de trei ore petrecute în fața procurorilor, Gabriel a ieșit vizibil afectat. Nu a vrut să ofere detalii despre dosar, însă a vorbit despre Rareș – spunând că s-au cunoscut pe Discord, în urmă cu trei ani, și că au devenit apropiați în tot acest timp.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/001-cover-247.jpg)
Iubita lui Maru, ieșire nervoasă față de martorul-cheie
La scurt timp după ce Gabriel a ieșit din clădire, a apărut și Diana, iubita lui Maru. Între cei doi s-a iscat imediat un conflict verbal dur, cu acuzații grele și jigniri aruncate fără reținere.
„După ce v-aţi bătut joc o viaţă întreagă de el şi mereu, în fiecare zi a vieţii lui, vă băteaţi joc de el, îl postaţi pe TikTok când era la Obregia, îl făceați de râs…', a strigat Diana, potrivit cancan.ro.
Potrivit declarațiilor făcute de tânără, în noaptea tragică dintre 14 și 15 aprilie, ea a fost cea care a apelat numărul de urgență. A povestit că a rămas lângă Rareș până la sosirea echipajului medical și că, din punctul ei de vedere, intervenția acestora a fost prea târzie.
„Am stat lângă el, se vede pe camere. Am sunat de două ori la Salvare, a ajuns foarte greu', a mai spus Diana.
Ea a mai precizat că Maru ar fi încercat să îl salveze pe Rareș Ion, tânărul care a murit din cauza unei supradoze de dorguri.
„După acel live, Maru i-a făcut respirație gură la gură, i-a dat cu apă pe față, i s-au dat palme. Maru m-a ajutat să-l scot pe stradă ca să sune la Salvare', a mai spus ea.
Tensiunile dintre Diana și Gabriel au fost evidente încă de la primele replici, iar schimbul de cuvinte dintre ei a degenerat rapid. Nici declarațiile ei nu i-au picat bine lui Gabriel, și nici reacțiile lui nu au fost bine primite de tânără. În urma incidentului de sâmbătă, Gabriel Macovei a fost sancționat de jandarmi cu o amendă pentru injurii.
Sursa foto: Captură Video