Cum arată și cu ce se ocupă nepoata lui Neti Sandu. Alice Kapelovies are 36 de ani și este sportivă de performanță
Neti Sandu a împlinit 65 de ani. De ce își sărbătorește aniversarea două zile la rând: „Mama mea m-a născut la miezul nopții”
Cu ce s-a ocupat Neti Sandu înainte să devină vedetă PRO TV, în urmă cu aproape 30 de ani: ”A venit Revoluția și după am fost la cursuri de yoga, chiromanție, acupunctură, astrologie”/ EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu a prezis că Ioana Maria Moldovan va pleca de la PRO TV. În urmă cu 12 ani, prezentatoarea i-a făcut o astrogramă: „Mi-a zis ceva care sper să nu se îndeplinească, dar, până acum, tot ce mi-a zis s-a adeverit”

Galerie foto Neti Sandu, declarații neașteptate despre relația cu Busu: "Eu îi spun că trebuie să se tundă, să se radă și el urlă". Ce o deranjeză cel mai mult la colegul ei
Galerie foto Lavinia Petrea, surprinsă de fiica sa. Ce i-a spus Karin lui Neti Sandu. „S-a uitat la ea, i-a admirat bijuteriile, s-a uitat la ținuta ei și i-a spus..."
Galerie foto După 30 de ani de carieră, Neti Sandu are un program infernal. Se trezește la ora 2 dimineața și doarme foarte puțin: „Nu am crezut niciodată că viața o să arate așa”
Galerie foto Neti Sandu dărâmă miturile despre horoscop: "Am zis că Gemenii înșală cel mai mult... Cred că și Peștii!". Ce spune despre restul zodiilor
Galerie foto Neti Sandu dărâmă miturile despre horoscop: "Am zis că Gemenii înșală cel mai mult... Cred că și Peștii!". Ce spune despre restul zodiilor
Galerie foto Ce face Neti Sandu de fiecare dată când astrele arată că un apropiat de al ei este în pericol: „Nu e voie să spui, chiar dacă e o iminență de moarte. Mă enervez și...” / Cum gestionează veștile proaste despre zodia ei
Galerie foto Carmen Tănase, marcată de o previziune pe care i-a făcut-o Neti Sandu, acum mulți ani: "Așa a fost. Le vede fata incredibil!"
Galerie foto Neti Sandu și Busu lămuresc zvonurile despre relația lor: „Toată lumea mă întreabă ce zice soția lui. La început nu vorbeam...”. Se cunosc de 30 de ani
Galerie foto De ce refuză Neti Sandu, de 30 de ani, să plece de la Pro TV: "De la toate posturile am primit oferte. Eu vreau să..."
Galerie foto De ce refuză Neti Sandu, de 30 de ani, să plece de la Pro TV: "De la toate posturile am primit oferte. Eu vreau să..."
Galerie foto Neti Sandu, moment emoționant de Revelion: „O să mă văd cu foștii colegi de liceu. Anul trecut m-am îmbolnăvit și nu am putut”. Cum arăta Crăciunul în copilăria ei / EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu intervine în scandalul Elena Lasconi: ”Sunt sigură că va rezolva problema. Ea știe...” / Sunt prietene de mulți ani
Galerie foto Neti Sandu regretă că nu are copii: „Credeam că un copil trebuie crescut într-un anumit fel. După 40 de ani, am descoperit că...”
Galerie foto Cum se înțelege Neti Sandu cu sora ei, Mari: „Mai mult de o săptămână nu am stat să nu ne vorbim”. Ce relație are vedeta cu nepoatele și strănepoatele ei / EXCLUSIV
Galerie foto Ce dietă ține Neti Sandu și ce spune despre operațiile estetice: „Nu fac sport. Ca regim, baza mea e... Asta mănânc zilnic” / EXCLUSIV
Galerie foto Prin ce experiență bizară a trecut Neti Sandu cu un bărbat, de când apare la TV: „M-a rugat să fac o poză și m-am trezit eu cu el în...”
Galerie foto Ce dietă ține Neti Sandu. Ce rutină de îngrijire are, la 64 de ani: „Am început să mă dau cu cremă pe la 40 de ani”
Galerie foto Ce dietă ține Neti Sandu. Ce rutină de îngrijire are, la 64 de ani: „Am început să mă dau cu cremă pe la 40 de ani”
Galerie foto Cum s-a înțeles Neti Sandu cu regretata ei mamă: „Nu a fost perfectă relația, pentru că e greu să mulțumești o mamă...” / EXCLUSIV
Galerie foto Cum a afectat-o pe Neti Sandu despărțirea de fostul iubit, după 10 ani de relație, și ce spune despre conviețuirea în cuplu: „M-a plonjat într-o depresie...” / EXCLUSIV
Galerie foto Cum se înțelege Neti Sandu cu Andreea Esca, colega ei de la PRO TV: „Ne întâlnim doar pe la evenimente. Felul ei de a se purta cu oamenii...” / EXCLUSIV
Galerie foto Ce ar face Neti Sandu dacă ar fi concediată de la Pro TV, după 26 de ani de muncă: „Dacă mă dau afară...”
Galerie foto Ce ar face Neti Sandu dacă ar fi concediată de la Pro TV, după 26 de ani de muncă: „Dacă mă dau afară...”
Galerie foto Cum arată Neti Sandu în fustă mini, la 63 de ani. Astroloaga de la Pro TV are picioare de manechin!
Galerie foto 24 de întrebări cu Neti Sandu. Ce admiră la un bărbat și care e cel mai mare regret: „Că nu am putut să fac...” / EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu, totul despre debutul la PRO TV, de acum 26 de ani: „Nu eram antrenată pentru TV. Mi s-a spus că mă cheamă domnul Florin Călinescu”/ EXCLUSIV
Galerie foto Ce a marcat-o pe Neti Sandu din copilărie și până în ziua de astăzi: „Mi-a fost foarte greu, nimeni nu trăiește așa”
Galerie foto Ce a marcat-o pe Neti Sandu din copilărie și până în ziua de astăzi: „Mi-a fost foarte greu, nimeni nu trăiește așa”
Galerie foto Neti Sandu, adevărul despre relația cu mama ei: "Mă cataloga rea. Nu a înțeles cine sunt deloc"
Galerie foto Cum a ajuns Neti Sandu să fie hărțuită pe stradă, din cauza părului: "Nu am reușit în 27 de ani să-i conving"
Galerie foto De ce nu a avut Neti Sandu noroc în dragoste. Explicația este astrologică: "Câtă vreme am notorietate..."/ EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu, despre dezamăgirile în dragoste: "A fost o traumă severă. Am învățat să conviețuiesc cu singurătatea"/ EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu, despre dezamăgirile în dragoste: "A fost o traumă severă. Am învățat să conviețuiesc cu singurătatea"/ EXCLUSIV
Galerie foto Neti Sandu are mereu o atitudine pozitivă. Cum reușește vedeta de la PRO TV să-și păstreze optimismul: "De câte ori dau de greu..."/ EXCLUSIV
Stiri La 62 de ani, Neti Sandu spune adevărul despre operațiile estetice: "Pot să trăiesc cu mine așa!"
Galerie foto Neti Sandu a fost testată pozitiv cu COVID-19. Vedeta de la PRO TV face primele declarații: ”Nu am avut nevoie de spitalizare”