(P) Braşovul medieval şi construcţiile sale emblematice

Publicat pe

Braşov, unul dintre cele mai frumoase centre culturale, economice şi administrative din ţară, este orașul pe care trebuie să îl vizitezi ori de câte ori ai ocazia, să surprinzi puțin din spiritul medieval şi să-i descoperi de fiecare dată o atracţie nouă, cu o poveste deosebită.

 

viva.Brasov.15.06.2016.memento bus.1

 

Simboluri de seamă ale Braşovului

 

Probabil că orice persoană care a ajuns măcar o dată în Braşov se mândreşte cu o fotografie artistică pe Strada Sforii, una dintre cele mai înguste străduţe din Europa, situată pe locul trei, după Spreuerhofstraße din Germania şi Parliament Street din Anglia. Cu o lăţime de cel mult 135 cm, lungă de 80 metri, care era odinioară un simplu coridor pentru pompieri, care a devenit între timp o emblemă a oraşului şi o curiozitate în acelaşi timp.

 

De aici, drumul îţi poartă paşii spre Poarta Şchei, construită în anul 1827 şi renovată de curând, care avea scopul de a fluidiza traficul, având trei arcade, unul pentru vehicule şi două pentru pietoni.

 

Aproape de aici se găseşte şi Poarta Ecaterinei, una dintre cele mai vechi şi mai frumoase construcţii din Braşov, care se bucură de aprecierea turiştilor, mai ales că şi-a păstrat aspectul original până în ziua de azi. Ridicată în anul 1559 pe locul unei porţi mai vechi, cunoscută sub numele de Poarta Sfântului Duh, Poarta Ecaterinei este o construcţie pătrată, cu patru turnuleţe şi prevăzută cu un pod mobil cu lanţuri care poate fi trecut peste şanţul cu apă. Calamităţile naturale nu au ferit-o de grele încercări, astfel că această construcţie a fost nevoită să facă în timp faţă incendiilor şi cutremurelor, în urma cărora a fost renovată şi a rezistat cu stoicism.

 

Alte porţi cu poveste ale Braşovului

 

Cele patru porţi iniţiale ale oraşului de sub Tâmpa includeau şi Poarta Străzii Negre, una dintre cele mai puţin cunoscute şi utilizate căi de acces din Braşov, Poarta Vămii sau a Mănăstirii, prima poartă de acces, ridicată în secolul XVI, şi Poarta Principală, a Căldărarilor, astăzi Strada Republicii.

 

În secolul al XIX-lea au fost construite alte trei noi porţi, Poarta Şchei, între Bastionul Ţesătorilor şi Poarta Ecaterinei, Poarta Vămii cea Nouă, şi Poarta Târgul Cailor, ridicată între Bastionul Fierarilor şi Poarta Ecaterinei.

 

De Geanina Ichim

 

Curse turistice cu autocarul in Brasov. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la nr. 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter