În perioada 20 – 31 august 2013, cea de-a șasea ediție UNDERCLOUD aduce la un loc 28 de spectacole, cele mai bune producții ale teatrelor independente din țară, care vor intra în competiție pentru premiile festivalului.
În perioada 20 – 31 august 2013, la Muzeul Național al Țăranului Român plouă răcoritor cu teatru independent! Debutul acestei ediții va fi marcat de spectacolul „Măscăriciul', cu Horațiu Mălăele și Nicolae Urs, un adevărat eveniment teatral care se joacă de opt ani cu sala plină.
Tot marți, de la ora 21:00 va avea loc „Mecanica Inimii', spectacol lectură produs de UNDERCLOUD în regia lui Chris Simion, cu o distribuție formată din câțiva dintre cei mai mari actori ai momentului, care susțin teatrul independent: Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Marian Râlea, Marius Manole și Vlad Zamfirescu.
Miercuri, 21 august, curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român se va transforma sub luminile primului spectacol de teatru acrobatic din România, „Omul Pescăruș', iar joi, Medeea Marinescu și Marius Manole vor putea fi revăzuți într-un spectacol de excepție în regia lui Radu Beligan, „Fă-mi loc!'. Pentru prima oară, UNDERCLOUD adăpostește anul acesta spectacole-concert, prin care actrițele Aylin Cadîr și Anca Sigartău pot fi redescoperite.
Biletele se găsesc la Clubul Țăranului din 15 august si online pe www.bilete.ro. Pentru informații și rezervări puteți suna la 0727.100 856 sau ne puteți contacta pe www.daya.ro .