Adela Popescu a dezvăluit câte kilograme are acum și cum vrea să slăbească fără să țină dietă

Publicat pe

Adela Popescu este una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran. Deși a trecut prin două nașteri, prezentatoarea tv a reușit să se refacă aproape complet. Acum, vedeta a dezvăluit câte kilograme are și ce decizie a luat.

Adela Popescu și Cove au declarat război kilogramelor în plus, iar începând de luni, 13 ianuarie, trec la fapte. Kilogramele acumulate după sărbătorile de iarnă i-au pe gânduri și i-au determinat să își schimbe stilul de viață. Vinerea trecută, cei doi prezentatori s-au cântărit în direct

Adela începe lupta de la 56 de kilograme, iar Cove de la 94 de kilograme. Provocarea 'Slăbim împreună!' este și pentru telespectatori, iar cei care vor reuși să slabească cel mai mult vor avea parte de un premiu surpriză.

În săptămânile care urmează, Adela și Cove vor merge împreună la sala de fitness, la tratamente corporale și vor discuta cu cei mai buni specialiști în nutriție.

Am luat câteva kilograme în vacanță, dar nu asta e marea problemă a mea. Vreau să-mi recapăt energia și ușurința cu care mă mișcam înainte de sărbători. Apoi cel mai important lucru de la această acțiune este că vreau să învâț să combin corect alimentele. Pur și simplu, vreau să scap de diete pe termen limitat, vreau să duc un mod de viață sănătos', a spus Adela Popescu.

Cove crede că puțini sunt cei care nu se confruntă acum cu probleme de greutate. 'Cred că sunt puțini cei care nu au probleme cu kilogramele după sărbători, cel puțin eu am reținut tot ce am mâncat. Slăbim împreună! e o acțiune în care vrem să-i implicăm și pe cei de acasă. Împreună suntem mai puternici, așa că fiți și voi alături de noi, cu idei, rețete sau antrenamente. Vă îndemn la un stil de viață sănătos și echilibrat și nu, nu abandonăm'.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter