Anamaria Prodan a făcut o donație importantă pentru două spitale și a rugat toți greii din fotbal să i se alăture: "Ajutați medicii să ne salveze!"

Publicat pe

Anamaria Prodan se numără printre vedetele care se implică activ în lupta împotriva infecției cu coronavirus, impresara donând către două spitale un număr mare de materiale sanitare. În același timp însă, Anamaria îi îndeamnă pe cei cu dare de mână să nu fie nepăsători!

Nu cu mult timp în urmă, Anamaria Prodan declara într-o emisiune că are bani să-i ajungă mai multe vieți, însă, din fericire, impresara a dovedit din plin că nu este genul egocentric, setat doar pe propria bunăstare.

Drept urmare, Anamaria Prodan a făcut recent un gest impresionat pentru două spitale din România – cu susținerea finului ei, Moise Olariu, fost fotbalist al Timișoarei, actualmente om de afaceri în Germania, impresara a donat materiale sanitare pentru Spitalul Victor Babeș din Timișoara și Spitalul Fundeni din București.

Hai să băgăm mâna în buzunar să ajutăm spitalele și medicii!”

Anamaria a donat 800 de combinezoane, 1.000 de măști de protecție, zeci de litri de alcool sanitar săptămâna viitoare urmând ca cele două spitale să primească încă 2.000 de măști pentru personalul medical.

Într-un interviu pentru spynews.ro, Anamaria Prodan a declarat că „este o muncă de echipă. Fiecare trebuie să aibă un rol în această luptă cu acest virus. Chiar dacă este un rol mare sau mic. Nu putem doar să aplaudăm, să facem desene, să facem clipuri pentru Instagram. Hai să băgăm mâna în buzunar să ajutăm spitalele și medicii! Degeaba îi aplaudăm dacă ei nu au cum să se protejeze sau cum să ne ajute! Degeaba claxonăm sau punem imnul dacă nu donăm bani sau materiale sanitare. Medicii mor înaintea noastră deoarece nu au cum să se protejeze'.

Luați o parte din ce v-a dat fotbalul și ajutați!”

Mai mult, Anamaria Prodan nu a ezitat să facă apel la cei care au făcut avere din fotbal, îndemnându-i să ajute la rândul lor.

„Dacă Dumnezeu v-a ajutat să strângeți averi să aveți o situație finaciare foarte bună… donați către aceste spitale și ajutați medicii să ne salveze! Voi, cei din fotbal! Ați făcut milioane datorită fotbalului! Ați ajuns cunoscuți datorită fotbalului. Luați o parte din ce v-a dat fotbalul și ajutați voi acum fotbalul să înceapă cât mai repede!

Dacă vom poștă pe net, dacă vom aplauda la bacon, dacă vom dansa în casă, încet încet totul va muri! Lumea va muri și fotbalul va muri! Dacă eu și finul meu Moise Olariu, fost fotbalist al Timișoarei, nu am ezitat o secundă și am achizițonat paleți întregi de combinezoane, mănuși, măști, alcool, și cei din fotbal pot face un efort să ajutăm și să ne ajutăm', a mai spus impresara, conform sursei citate.

Foto: Instagram

Anamaria Prodan a făcut o donație importantă pentru două spitale și a rugat toți greii din fotbal să i se alăture: "Ajutați medicii să ne salveze!"Anamaria Prodan a făcut o donație importantă pentru două spitale și a rugat toți greii din fotbal să i se alăture: "Ajutați medicii să ne salveze!"
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter