Andreea Marin a strâns produse în valoare de 440.000 de euro din donații, pentru a ajuta bolnavii de coronavirus!

Publicat pe

După ce a trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății și celui al Afacerilor Interne, prin care își oferea ajutorul, Andreea Marin a trecut de la vorbe la fapte. Vedeta a reușit să strângă prin intermediul fundației sale, Prețuiește Viața, nu mai puțin de 440.000 de euro pentru ajutorarea celor infectați cu coronavirus!

În încercarea de a se implica activ în lupta împotriva coronavirusului, care a căpătat valențe îngrijorătoare și la noi în țară, Andreea Marin a trimis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății și celui al Afacerilor Interne, prin care își oferă ajutorul, și a luat legătura și cu primarul Capitalei, Gabriela Firea.

În cele din urmă, vedeta Surprizelor a reușit să sensibilizeze atât companii, cât mai ales oameni obișnuiți, care i-au dat o mână de ajutor în strângerea de fonduri pentru campania pe care a inițiat-o în scopul ajutorării bolnavilor de coronavirus.

„E mai ușor să convingi oamenii fără mari posibilități să pună umărul, dar și companiile au fost sensibilizate și am reușit împreună. Produsele au fost aduse la Arena Națională, punctul de colectare din Capitală. Acestea sunt destinate mai multor categorii, persoanelor din carantină, din izolare, autoizolare care au nevoie de sprijin, precum vârstnicii, oamenii cu dizabilități și bolnavii”, a spus Andreea Marin.

„Trebuie să avem grijă de cei vulnerabili”

Andreea a reușit să adune atât produse alimentare, cât și produse de igienă, extrem de importante în aceste momente, care vor merge cei care au cea mai mare nevoie de ele.

„Sunt peste un milion de litri de apă plată, produse de igienă, igienă corporală, kimono de unică folosință, papuci și alte lucruri care țin de igiena personală. De asemenea, există lactate, ceaiuri, produse din carne, cafea și dulciuri. Trebuie să avem grijă de cei vulnerabili care nu pot avea grijă de ei înșiși”, a scris Andreea Marin pe conturile sale de socializare.

Foto: Facebook, Instagram

Andreea Marin a strâns produse în valoare de 440.000 de euro din donații, pentru a ajuta bolnavii de coronavirus!Andreea Marin a strâns produse în valoare de 440.000 de euro din donații, pentru a ajuta bolnavii de coronavirus!
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter