Dana Nalbaru - Pe cont propriu - Video

Publicat pe
In timpul escalei la Roma, in drumul catre Cannes, bagajele lui Dragos au fost ratacite si recuperate dupa doua zile, astfel ca au fost nevoiti sa cumpere haine noi din statiunea franceza.

Cum ai reusit sa treci peste momentele dificile din ultimii ani?
Am trecut prin perioade foarte grele si am fost foarte singura. De exemplu, nu mi-am imaginat viata fara Calin, dar cand mi-am dat seama ca relatia nu mai poate continua, m-am despartit de el. L-am cunoscut pe Dragos si m-am casatorit. Atunci am realizat ca cel mai important lucru este sa poti fi linistit cu tine, res-tul lucrurilor vin de la sine. M-a cerut in casatorie la cinci zile dupa ce ne-am cunoscut si am descoperit o cu totul alta lume decat cea pe care o stiam pana atunci. El m-a invatat sa iubesc neconditionat, el m-a invatat sa ma respect pe mine, m-a invatat ca cel mai important este sa ai o familie si sa fii sanatos.

De ce ai preluat modelul occidental, lansand videoclipul inaintea albumului?
Fiindca mi se pare o campanie de marketing foarte buna, inclusiv pentru piata romaneasca si pentru ca din punct de vedere financiar, pentru mine era pa-gubos sa scot un album inainte dat fiind ca ma produc singura. Plus ca daca as fi facut asta, albumul ar fi fost pe net a doua zi si nu as fi avut niciun rezultat de pe urma lui. Asa, intentia mea a fost de a ma auzi, ca oamenii sa afle ca am revenit cu ceva. De exemplu, weekendul asta am avut niste concerte de la care am plecat extrem de satisfacuta, constatand ca venisera oameni din toata tara sa ma vada.

Cum arata viata ta acum?
Am o viata foarte plina. Am zile in care nu am timp sa respir si fiind plecata de acasa de di-mineata pana seara, nu apuc sa stau cu Sofia. Am insa si zile in care stau numai cu ea. De obicei ma trezesc dimineata pe la sase, sapte (Sofia ma trezeste) si apoi am interviuri, filmari, repetitii, concerte.

VEZI GALERIA FOTO DANA NALBARU

La Cannes, Dana s-a intalnit cu Andreea Marin Banica, aflata acolo pentru filmul „A Beautiful Life, si cu Simona Patruleasa.

Tu si Dragos va mai permiteti sa aveti momente romantice, acum ca este si Sofia?
Fiecare are o anumita viziune asupra notiunii de romantism. Pentru noi, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult, avem timp de noi. Reusim sa pastram un echilibru datorita faptului ca eu am un sot asa de intelegator, de atent si de implicat in toata familia.

Iti mai doresti un copil?
As vrea sa mai fac repede un copil, dar nu sunt pregatita fizic pentru o alta sarcina deocamdata. Sunt destul de obosita pentru ca mi-am dedicat primele opt luni exclusiv Sofiei. Am stat cu ea cand eu, cand Dragos. De la opt luni am rugat-o pe soacra mea sa vina si am inceput incet, incet sa lucrez la album, iar lucrurile s-au aglomerat foarte tare.

Vei adopta vara aceasta un nou look, in functie de tendinte?
Nu vreau sa-mi schimb look-ul. Eu nu fac lucrurile voit sau cu scop de marketing, lucrul asta l-am facut cat eram cu HI-Q. Dupa ce am plecat de acolo am spus ca tot ceea ce imi doresc este sa fiu linistita sufleteste, sa fac tot ce imi dicteaza sufletul. Daca eu o sa simt in vreun moment ca vreau sa ma schimb, o sa fac asta. Nu m-am tuns ca sa fiu cool. Nu ma gandesc niciodata la tendinte. Nu am nicio legatura cu moda. Eu am alte preocupari. Ma oboseste ingrozitor sa ma duc la cumparaturi, desi pe vremuri obisnuiam sa merg. Asta nu inseamna ca nu ma ingrijesc. Ma duc la cosmetica, imi cumpar creme, imi ingrijesc corpul, fac sport mult, fitness, dar nu vreau sa cad in extreme.

Luana Pesa si Oana Popoiag, Fotograf Radu Chindris, Stilist Andreea Constantin, Asistent foto Dana Voicea, Machiaj Narcisa Simandan, Vestimentatie Promod, Debenhams, Mango, Incaltaminte Bray, Debenhams
Fotografiile au fost realizate la Orange Concept Store. Multumim pentru sprijin!

VEZI GALERIA FOTO DANA NALBARU

Dana Nalbaru – Mai e o zi


Desi a lipsit o vreme de pe ecrane, Dana are acum un nou videoclip, pregateste albumul, iar de curand a fost la Festivalul de Film de la Cannes.

Am ales sa ne intalnim cu Dana Nalbaru intr-un loc care sa se potriveasca foarte bine cu felul ei dinamic de a fi: Orange Concept Store, un spatiu inovator (cu accente futuriste, chiar) si plin de personalitate care se reinventeaza permanent. Artista s-a integrat perfect in acest loc care a fost de multe ori gazda unor concerte live.

Dana Nalbaru

Dana, stiu ca ai fost la Festivalul de la Cannes. Povesteste-mi…
Foarte mare agitatie. Eu in general prefer locurile mai linistite, mai ferite, insa am vrut sa fiu alaturi de Dragos (n.r. – actor in filmul „Boogie, inscris la sectiunea Quinzaine des Réalisateurs). Nu am putut sa ma bucur de aceasta plecare ca de o vacanta. Este destul de obositor, sunt zeci de proiectii in acelasi timp, multa presa, multi turisti, tocmai de aceea ne-am cazat in oraselul Antibe, de langa Cannes. Festivalul vazut „live arata altfel decat la TV. Lucrurile par mult mai comune si mai firesti privite de aproape.

De ce ai ales ca poveste a noului videoclip renuntarea la perioada HI-Q, marcata de fuste colorate si par blond scurt?
Eu nu simt nevoia sa ma uit in trecut, dar toti ceilalti simt aceasta nevoie. Clipul a fost fa-cut intentionat asa, ideea mi-a fost sugerata tocmai de catre jurnalisti pentru ca in fiecare interviu eram intrebata de ce am renuntat la HI-Q. Prin urmare oamenii ma confunda in continuare cu Dana de atunci. Am hotarat sa fac videoclipul pentru a rupe acea imagine si a-i face pe toti sa inteleaga ca eu sunt cu totul si cu totul alt om acum.

Te-a surprins prezenta lui Mihai de la HI-Q la lansarea videoclipului „Mai e o zi?
Da, m-a luat prin surprindere din doua motive: in primul rand pentru ca noi nu tinem legatura (cu Florin nu am vorbit deloc dupa ce am plecat din HI-Q, cu Mihai am vorbit de vreo doua ori in cinci ani) si in al doilea rand, pentru ca ei nu m-au invitat pe mine la cei zece ani de Hi-Q. M-a mirat faptul ca a fost acolo, o sa ma rezum la a zice atat. Cred ca a fost mai degraba o chestie de marketing, decat un atasament personal, dar sincer m-am bucurat ca l-am vazut.

Produci singura viitorul album. Cum reusesti sa te sustii?

Din fericire fac si alte lucruri. Il mai ajut pe Dragos la firma, sunt chemata sa prezint diverse evenimente. Fac tot felul de lucruri care nu sunt neaparat legate de muzica, dar din care castig bani pe care ii reinvestesc in album. Prefer asa pentru ca nimeni nu poate sa-mi impuna conditii, sunt banii mei si genul asta de muzica ma reprezinta.

Cum va arata albumul?
Albumul contine noua piese lucrate cu Florin de la Class si cu Silviu Dimitriu. Fiecare piesa vorbeste despre altceva, sunt trairi de-ale mele din ultimii trei ani, in care eu nu am aparut pe piata muzicala in fata oamenilor. In tot timpul asta am avut parte de multe bucurii, tristeti, dezamagiri si frustrari. Unele dintre ele au fost adunate pe acest album.

VEZI GALERIA FOTO DANA NALBARU

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter