Venera Arapu - Pierdut intalnire, desi am ajuns la ea

Publicat pe

Venera Arapu, Lucian MandrutaVenera e satula de viata mondena, de conversatiile de la receptii, mai plicticoase decat cartea de telefon si cu mult mai putin informative. Chiar si fara sa-i placa neaparat, fara sa para ca lupta pentru asta, figura ei ramane la suprafata. Cum face? Probabil intra in categoria aceea a oamenilor care nu mai pot scapa de celebritate, tocmai pentru ca faima e ca un barbat slab de inger: ii dai papucii si el se intoarce cu flori…

Oricum, un lucru mi-a placut la ea: avem aceeasi parere despre super-fetele alea slabe si sexy de pe cat-walk. N-au substanta. Iar noi doi avem, am cazut cumva de acord in privinta asta. Insa mai departe n-am putut merge: din ce e facuta substanta noastra, ce culoare are, ce se intampla cand torni acid sulfuric peste ea…

Dar Venera e asa cum trebuie: face afaceri. Face bani. A facut copii. A divortat. E frumoasa. Si, vreme de cinci minute, la sfarsitul conversatiei noastre, am reusit cumva sa vorbesc cu ea altfel decat de la functionar la functionar.

Ce-am aflat? Asta e, ca nu va pot spune. Cand te intalnesti cu Venera sfarsesti prin a vrea sa fii ca ea. Misterioasa. Masurata, ca o rochie taiata la fix pe talie. Ocupata sa te cucereasca prin neprezentare, daca asta e cumva posibil. Si e, ca nu vorbim de fotbal, ci de jocul cu mult mai vechi al dominatiei fustei asupra pantalonului.
Venera? Trebuia sa trimiteti pe altul mai destept.

Lucian Mandruta, Venera ArapuDE CE SA TE APROPII DE EA

1 Pentru ca toata viata ta n-o sa-ti mai porti cravata gresit.

2 Pentru ca iti plac femeile pe care le parasesti un an si le gasesti acasa cu un milion de dolari in plus, din munca lor.

3 Pentru ca speri ca stilul e contagios.

4 Pentru ca ai avut o prietena in liceu care semana cu ea si n-ai putut s-o uiti si, de fapt, ai putea sa gasesti si un motiv mai destept, insa lânga ea inteligenta te cam paraseste.

5 Pentru ca merita.

DE CE SA FUGI DE EA

1 Pentru ca vrei liniste, haine de-a gata si pro-bleme simple, cum ar fi „de ce nu mai avem paine?

2 Pentru ca, inclusiv in cazul in care ai castigat Mister Romania, langa ea esti ca un bec care se chinuie sa palpaie langa soare.

3 Pentru ca, oricat te-ai chinui sa ajungi celebru, revista va scrie de relatia ei cu tine si nu invers.

4 Pentru ca sigur viata ei e mai complicata decât poti tu duce, chiar daca ai si firma de transport.

5 Pentru ca iti plac designerii baieti. Zau, daca ai vreun motiv serios!

Fotografii: Sebastian Enache

Stiti sentimentul ala cand n-ai invitatie si-ai vrea sa intri, dar ti-e teama ca petrecerea e prea de figuri pentru tine? Sau cum e cand de peste gardul vecinilor se aud voci si-ai vrea sa stii ce se intampla acolo, dar nu poti sa-ti intinzi gatul destul? Stiti cum e cand se strica televizorul si ramai doar cu sonorul? Cand esti sigur ca e un film misto si innebunesti ca nu poti sa-l vezi?

Venera Arapu, Lucian Mandruta Ei, cam asa m-am simtit eu la intalnirea cu Venera Arapu. O intalnire pe fuga, in care amandoi am indesat dumicatii in gura cu mare viteza, ca nu cumva sa vina cineva sa ne intrebe daca n-avem treaba in alta parte. Am mancat la ea, la Market 8, in zona veche si centrala a Bucurestiului. Am plecat cu sentimentul ca inca mai mestec. Si cu o mirare: oare de ce s-a intalnit cu mine?

Nu ca sa-mi spuna ceva. Va zic de la inceput: nu stiam cine e Venera Arapu. Stiu ca intr-o rochie facuta de ea m-a cucerit sotia mea, acum mai multi ani, cand eram burlac si deci liber si deci… Oricum, nu va intereseaza nostalgiile mele, ci Venera. Va jur c-am fost in aceeasi situatie. Si pe mine m-a interesat tot ea. Dar am plecat la fel ca spectatorul venit la o corrida cu chef de sange si care e servit cu o scena in care taurul si toreadorul se imbratiseaza plangand.

De ce, Venera? De ce n-ai avut incredere in mine?

Ok, stiu de ce. Pentru ca sunt jurnalist, iar jurnalistii fac doua lucruri cu sinceritatile voastre. Le vand sau le dau foc. Le dau cui plateste mai mult sau scapa de ele, ca sunt plicticoase si nu le citeste nimeni. Nu exista cale de mijloc, intelegere umana, inima, plaman sau splina. Jurnalistul e un robot care taie in felii mici dramele celebritatilor, sa ajunga la toata lumea. Si sa se vada prin ele, ca prin geamul Andreei. Ca prin fusta Mariei. Ca prin mintea Adrianei. Adaugati ce nume de familie va place…

Ei bine, asta m-a crezut Venera. A crezut ca sunt la fel ca si ceilalti (ah, ma omor dupa cliseul asta!). A crezut ca umblu s-o prind si s-o pun in insectar, cand tot ce voiam era s-o privesc o clipa si sa-i dau drumul sa plece mai departe. Ca o caprioara, m-a vazut cu pusca si-a crezut ca sunt vanator, cand eu eram doar padurarul…

Venera Arapu Dar destul cu poezia. M-am ales totusi cu ceva dupa intalnirea asta: cu misterul. E si el o marfa, buna de export, ceea ce explica sufletul impartit, romano-francez, al Venerei. Gasesti in ea misterul fetei din liceu de care nu te-ai putut apropia pentru ca avea o fusta prea ciudata, nu era niciodata libera sa iasa dupa 9 seara, nu vorbea despre nimicuri, nu se uita la baieti decat cu coada ochiului – iar ochiul era inchis. Asta era, imi inchipui eu, Venera anului 1985, cand si eu si ea am trait maximul de adolescenta pe centimetrul patrat de piele de gaina, fenomen provocat, cum se stie, de fiorii primei iubiri, bla, bla. Numai ca, in cazul ei, fenomenul s-a consumat acasa, unde o tineau parintii, in vreme ce noi, astialalti, l-am experimentat in parc, pe scari, in spatele blocului, ma rog, intelegeti ideea.

Venera e fata pe care ai iubit-o in secret, insa pe care n-ai pus mana niciodata. Si n-ai pus pentru ca n-ai stiut sa taci la timp: sunt sigur ca au cucerit-o barbatii care mananca penumbra la pranz si intuneric la cina. Cei puternici in mod discret. Trezorierul, nu regele. Secretarul, nu prim-ministrul. Designerul de la Ferrari, nu  Schumacher.

Pentru Venera, primul barbat a fost foarte multa vreme singurul, lucru care, cumva se vede inca. Pare organizata in jurul unei singure relatii. E ca un telefon care stie sa sune la un singur numar. Ca o sticla care curge intr-un singur pahar. Si care, cand paharul se sparge, ramane asa. Sau mi s-a parut? Cer iertare revistelor de scandal care ar putea sa dea cu poze relevante peste deductiile mele vaporoase.

.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter