VIVA! Fresh - Anca Florea

Publicat pe
„Cel mai rusinos moment, de care ma ingrozesc când imi amintesc, este cazatura mea de pe scena in timpul spectacolului «Othello», in 2003. Am venit cu acest spectacol in Bucuresti la Festivalul «Ion Luca Caragiale» si, desi l-am jucat de mai multe ori, atunci când am mers la Teatrul de copii «Ion Creanga» unde e scena foarte mica, la un moment dat am alergat in fata, si deodata am simtit ca s-a terminat scena si am ajuns lânga spectatorii din primul rând. Intr-o fractiune de secunda m-am ridicat si am fost inapoi pe scena, ca un arc.

Dubla premiera

De ce actrita? De ce nu doctorita sau cantareata cum spuneam toate cand eram mici?

La inceput, actoria a fost ceva utopic, de aceea am si dat destul de tarziu la aceasta facultate. In plus, toata lumea imi zicea „sa fac ceva serios. Prima data am dat examen la Psihologie, si urmatorul an la Actorie. Asta trebuia eu sa fac.

Te consideri o femeie de cariera?

Depinde. Am avut perioade in care n-am avut timp de viata personala pentru ca am fost la filmari incontinuu. Iar cat timp am fost in teatru, atunci cand se monta o piesa, trebuia sa fiu acolo zi si noapte.

In filmul „Ingerul necesar esti personajul principal. Este primul rol important din cariera ta?

Din filme, da.

Te-ai gandit ca va veni poate vremea cand vei ajunge atat de celebra incat sa nu mai fii stapana pe viata ta?

Nu. As face fata, nu sunt o adolescenta. Am o varsta la care cred ca pot controla aceste lucruri foarte bine.

Pe 31 august s-a lansat filmul „Dupa ea, iar luna aceasta va aparea „Ingerul necesar. Nu te simti coplesita de atatea evenimente?

Nu, ma bucura ca in, sfarsit, pot fi vazute aceste filme, mai ales ca filmarile la „Dupa ea au durat 2 ani, iar la „Ingerul necesar, 3 ani. Chiar nu mai conteaza ca se lanseaza unul imediat dupa celalalt.

Sport si Moda

„Imi plac sporturile extreme. Am facut multi ani si escalada si alpinism.

„Am cochetat cu modelling-ul pe când aveam 19 ani si locuiam inca la Brasov. Am facut un curs la o agentie, dupa care am «profesat», cu toate ca in Brasov moda nu era un domeniu foarte dezvoltat. Povestea cu modelling-ul s-a incheiat odata cu inceperea capitolului «actorie», atunci când am plecat la Mures. Chiar si acum mai primesc telefoane pentru prezentari si sedinte foto.

„In adolescenta, când treceam printr-un proces de schimbare, aveam o obsesie cu nasul, nu imi placea deloc, dar mi-a trecut ulterior. Acum sunt chiar multumita.

Claudia Cosma; Fotograf Sebastian Enache, cinemagia.ro; Stilist Cristina Craciun; Machiaj Mihaela Vasile; Vestimentatie Dada, Accesorii Promod

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter